Seriale Documentare
Cine conduce lumea? Clasamentul celor 10 societăţi oculte secrete (II)
6) Cavalerii Cercului de Aur
A fost o societate secretă americană care a înflorit în timpul Războiului Civil. La început, grupul dorea anexarea Mexicului şi Indiilor de Vest, crezînd că vor ajuta la dezvoltarea sclaviei. Dar după ce a început Războiul Civil, grupul a trecut de la susţinerea colonialismului la susţinerea noului guvern confederat. Cavalerii au avut mii de membri, formîndu-se armate de gherilă.
5) Societatea Thule
Grupul a fost creat în Germania, imediat după sfîrşitul primului război mondial. A început ca o organizaţie ocultă, însă s-a transformat rapid într-una care susţinea ideologia rasei ariane, pornind la vînătoare de evrei şi de alte minorităţi. În 1919, Societatea Thule a format o organizaţie politică denumită Partidul Muncitoresc German - viitorul partid nazist, iar printre membrii săi se afla şi Adolf Hitler.
4) Fiii Libertăţii
O organizaţie care a existat în America de Nord, înainte de Războiul Revoluţionar. Nu a fost o societate secretă în adevăratul sens al cuvîntului, ci mai mult un grup de patrioţi din colonii, care susţineau un scop comun. Ei au folosit sabotajul şi activităţile teroriste, devenind mai mult „fiii violenţei”, decît cei ai libertăţii.
3) Cranii şi Oase
Societatea secretă Cranii şi Oase de la Yale este printre cele mai faimoase. Organizaţia alege noi membri dintre studenţii universităţii în fiecare primăvară - în general atleţi, membri ai consiliului studenţesc sau preşedinţi de fraternităţi. Printre cei care fac parte din Cranii şi Oase au fost preşedinţi ai SUA, senatori şi judecători, crezîndu-se că societatea formează elita politică.
2) Illuminati
Grupul este considerat mai mult un mit, dar legenda datează de pe vremea unei societăţi reale, care a existat în Germania în anii 1700. Pe atunci, membrii grupului se proclamau gînditori iluminaţi. Presa a pornit o campanie împotriva lor şi organizaţia a început să fie văzută drept o forţă a dizidenţilor, care ar fi dus chiar la Revoluţia Franceză. Grupul a dispărut, dar încă se mai crede că influenţează din umbră lumea politică. Familia Bush, Churchill şi chiar Barack Obama ar face parte din această organizaţie, deşi nu există nici o dovadă.
1) Francmasoneria
Deşi în ziua de azi nu mai este la fel de puternică, francmasoneria rămîne cea mai faimoasă societate „secretă” din lume - atît de secretă, încît are circa 5 milioane de membri. Grupul a fost creat oficial în 1717, însă există încă din anii 1300. Iniţial, a fost creată ca o frăţie între oamenii cu anumite idei filozofice, printre ele şi credinţa într-o fiinţă supremă. Ei spun că sînt corecţi din punct de vedere moral, lucrînd în serviciul comunităţii şi ajutînd nevoiaşii. În ciuda acestor aparenţe, se pare că francmasonii ar fi implicaţi în practici oculte bizare. (Sfîrşit)






