Cambacéres, ,,mareşalul” Imperiului (I)

Atunci cînd se referea la cei 3 consuli ai săi, Talleyrand utiliza cele 3 genuri ale demonstrativelor latineşti (masculin, feminin şi neutru): hic (acesta); haec (aceasta) şi hoc (acest lucru). Iar, pentru el, Cambacéres era ,,aceasta”, apelativ pe care îl folosea, însă, fără răutate. Opozanţii Imperiului îl numeau, la rîndul lor, ,,Tanti Urluette”. Talleyrand povestea că, într-o zi, Cambacéres sosise cu întîrziere la o reuniune a Consiliului de Miniştri. Vădit confuz, acesta a încercat să se justifice, spunînd: ,,Scuzaţi-mă, sire, eram cu o doamnă…”. La care, Napoleon îi replică: ,,Data viitoare, spuneţi-i acelei persoane: Ia-ţi pălăria şi bastonul şi du-te!”. Într-adevăr, homosexualitatea lui Cambacéres era de notorietate publică, iar împăratul se amuza copios pe seama ei. Jean-Jacques Régis de Cambacéres s-a născut pe 18 octombrie 1753, la Montpellier, ca fiu al primarului oraşului. Pe cînd era elev la Colegiul Iezuit, a fost surprins în cursul unei conversaţii amoroase cu unul dintre colegii din internat. Stareţul l-a dojenit astfel: ,,Dacă vei persevera în aceste practici infame, nu vei reuşi niciodată în viaţă, vei fi un paria, dispreţuit de toată lumea”. Blîndul părinte nu avea cum să prevadă că elevul său va avea o îndelungată carieră politică… Cambacéres a devenit, apoi, student al Facultăţii de Drept şi, în 1774, a fost admis, cu derogare, în rîndurile avocaţilor, fiind, în acelaşi timp, iniţiat ca francmason al Lojii din Montpellier. El a avut, astfel, ocazia să intre în contact cu multe idei şi concepte noi. Fără a fi misogin, Cambacéres nu era deloc atras de femei. Dar trebuia să fie prudent, aşa că, în schimb, frecventa saloanele mondene, unde căuta să se facă plăcut doamnelor. În 1790, este ales procuror-sindic al districtului Montpellier. De atunci încolo, alegerea judecătorilor avea să se facă numai prin vot. Ajuns preşedinte al Tribunalului, el renunţă la particula nobiliară din componenţa numelui său, dar se ţine la distanţă de luptele fratricide dintre revoluţionari. La 39 de ani, este ales deputat în cadrul Convenţiei Naţionale. Cariera sa provincială devine, din acest moment, una de anvergură naţională. Este ales, apoi, preşedinte al Comitetului Legislativ, iar în această calitate desfăşoară o activitate considerabilă pentru reformarea Justiţiei. La 3 zile după moartea lui Ludovic al XVI-lea (pe care o votase) - ghilotinat la 21 ianuarie 1793 - Cambacéres este numit secretar al Convenţiei. Pe măsură ce Revoluţia căpăta accente tot mai violente şi mai sîngeroase, el păstrează o atitudine prudentă, avînd grijă să se ţină la distanţă de extreme. Activitatea juridică pe care o desfăşoară îi permite să evite orice implicare în luptele politice. Experienţa sa în domeniu este unanim apreciată: Robespierre şi Fouché aveau doar 35 de ani, iar Tallien şi Saint-Just, 27. Aşadar, toţi - tineri şi … foarte arătoşi, ceea ce nu era de natură să-i displacă. Cînd ia sfîrşit Teroarea, Cambacéres este perceput deja ca o personalitate credibilă, astfel că, în octombrie 1794, este ales preşedinte al Convenţiei, iar, în noiembrie, preşedinte al Comitetului Salvării Publice. (Va urma)

MICHEL LARIVIERE

Traducerea: ANCA GRIGORIU

Share |

Articol vizualizat de 619 ori

17 Aug 2011