BUCĂTĂRIA ÎN ROMA ANTICĂ (VI)

Romanii aveau, de asemenea, echivalentul pîinii de secară, pentru a fi consumată cu stridii, ostrearius. Romanii aveau fulgi din paste - imitînd, fără îndoială, filo pastri arabe - straturi subţiri de paste întinse şi unse cu miere, brînză sau alune. Menite să fie savurate, aceste prăjituri în straturi se numeau placenda est; ele au devenit placenta, un substantiv pe care nu îl asociem cu prăjiturile; este vorba de formă. Le plăceau aluaturile foarte mult. Reay Tannahill face o analogie amuzantă între romani şi plăcerea lor de a clefăi prin oraş la vremea prînzului - care nu era considerat o masă importantă: „În această discuţie pe tema pîinilor antice sau moderne, tradiţională sau inspirată de străini, Athenaeus oferă o listă fără sfîrşit de nume pentru ceea ce trebuie să fi fost specialităţi de brutărie şi munci ale lumii clasice”. Ornarea tortului revenea grecilor. În Roma, tort se dădea cuplului matrimonial la confarreatio (o formă veche de căsătorie prin legămînt), pe care apoi îl dădeau lui Jupiter Capitoline în prezenţa marelui pontif şi a preotului paroh, flamen dialis, care se ocupa de flacăra ce ardea apoi tortul. Acest sacrificiu semnifica faptul că femeia fusese plasată sub jurisdicţia unui bărbat şi aduce martori că erau căsătoriţi legal. Tiberius a eliminat obiceiul de a arde tortul dar, în Secolul XVIII acesta a reintrat în forţă, o construcţie colosală ce urma să fie împărţită cu prietenii, şi nu ars. Avînd în vedere că au fost necesare secole pentru a descoperi ingredientele, pentru a le cerceta şi pentru a le evidenţia avantajele, astfel încît să evolueze gusturile şi obiceiurile, să vedem cine ce mînca şi de ce. (Va urma)

ANTHONY BLOND

Share |

Articol vizualizat de 638 ori

22 Aug 2011