ARHIVA „TRICOLORUL” Mark Twain: Cum să spui o glumă (XII)

Amîndouă au mult mai multe în comun cu Documentele postume ale Clubului Pickwick decît cu, să spunem, Casa umbrelor, Middlemarch, Bîlciul deşertăciunilor sau Portretul unei doamne. E adevărat că relaţia lui Huck Finn cu sclavul evadat Jim dă cărţii unitate şi tîlc, cam în acelaşi fel în care refuzul lui Pickwick de a se ploconi în faţa avocaţilor care-1 tîrăsc în cazul Bardell versus Pickwick e cel care asigură aventurilor sale o intrigă şi un punct culminant. Însă tot farmecul acestor cărţi stă cu precădere în episoadele anecdotice. Amîndouă sînt nişte capodopere care nu respectă nici un plan, dezlînate, artistic iresponsabile şi alandala. Şi funcţionează, în chip superb, datorită geniului inventiv al autorilor şi impresionantei lor puteri creatoare. În cele din urmă, creativitatea este cea care contează în artă. Mulţumită poziţiei centrale pe care o deţine în cadrul literaturii americane, Twain a fost studiat din răsputeri, dar fără cine ştie ce rezultate demne de luat în seamă. În mediul academic s-a pus pe roate o adevărată „industrie Twain”. În ultimele decenii, cea mai mare parte a ei s-a învîrtit în jurul întrebării: „Este Huckleberry Finn o carte rasistă?”. Cu siguranţă, nu e o carte corectă politic. Cercetînd cu atenţie părerile lui Twain în chestiunea negrilor, cu bunele şi relele lor, locul lor în societate şi ce s-ar putea face pentru îmbunătăţirea condiţiei lor, am ajuns la concluzia că, în toate punctele esenţiale, vederile sale nu diferă prea mult de cele ale mai vîrstnicului său contemporan Abraham Lincoln. Ca şi Lincoln, nu era obsedat de rasă (precum se presupune că am fi noi şi precum e, de fapt, doar o minoritate tiranică); mai curînd era preocupat de justiţie. Dar, ca şi Lincoln, adora să rîdă şi să-i facă pe alţii să rîdă, iar în cazul lui Twain rîsul stătea mai presus de orice, chiar şi de justiţie, fără nici o excepţie. Asta e tot ce se poate spune. Sclavul Jim este primul portret memorabil al unui negru în literatura americană (dacă lăsăm deoparte cazul discutabil al Colibei Unchiului Tom) şi e un portret convingător, realizat cu perspicacitate şi înţelegere. Huckleberry are, de bună seamă, destule defecte - aşa cum se pot găsi defecte, uneori regretabile, în toate cărţile lui Twain -, dar ele sînt răscumpărate cu vîrf şi-ndesat de uluitoarea ei frumuseţe, de autenticitatea şi (în ciuda eforturilor autorului) de adevărul ei. In 1885, consiliul de conducere al bibliotecii din Concord, Massachusetts, a hotărît prin vot să nu achiziţioneze Huckleberry Finn, nu pentru că ar fi considerat-o rasistă, ci pentru că nu era „nimic altceva decît maculatură”. Două generaţii mai tîrziu, Ernest Hemingway scria: „Este cea mai bună carte a noastră pînă acum. Toată literatura americană începe cu ea. Pînă la ea n-a fost nimic. Iar de la ea încoace nu se găseşte nimic care să o egaleze”. O exagerare, fără îndoială. Dar nu prea mare. Fiecare scriitor american a citit-o şi a fost influenţat de ea, într-un fel sau altul. Toată opera lui Twain, aşa uriaşă, lăbărţată, plină de pagini îndoite la colţuri de cititor pentru aducere-aminte, neglijentă, enervantă, încîntătoare şi inspirată cum este ea formează un munte de grohotiş care se aţine în calea autostrăzii literelor americane şi-i obligă pe călători să îşi croiască drum peste sau prin ea. Este opera de căpătîi a literaturii americane. Hemingway a învăţat din ea. Dar care scriitor american din timpul lui sau de după el n-a învăţat din ea? E imposibil de conceput musicalul american fără influenţa lui Twain, chiar şi la a doua sau a treia mînă - sau instituţii precum Disney, revista „Time”, „Readers’ Digest” sau „New Yorker”. Cartea lui James Thurber, Noaptea în care a căzut patul (The Night the Bed Fell), este nepoata literară a lui Twain. De fapt, întreaga operă a lui Thurber a răsărit în grădina căreia Twain i-a pavat aleile. Şi tot acolo şi-a făcut ucenicia şi Dorothy Parker, care atîta a lustruit şi ascuţit tăişul zeflemelei, pînă a început să lucească şi la Hollywood.  (Va urma)

PAUL JOHNSON

Share |

Articol vizualizat de 471 ori

30 Sep 2011