ARHIVA „TRICOLORUL” Mark Twain: Cum să spui o glumă (XI)

Cînd a izbucnit Războiul Civil şi s-a ivit ocazia să se poarte cu nobleţe, s-a înrolat fără prea multă convingere şi, după doar 2 săptămîni în armata confederată, a luat-o la sănătoasa cît a putut de repede, către vest. Twain avea spectacolul, comedia în sînge. Înţelesese de mult că menirea sa era să atragă interesul oamenilor, să-i fascineze şi să-i facă să rîdă; aceasta era, de asemenea, şi cea mai sigură cale de a face bani şi cea mai bună şansă de a contribui la sănătatea, bunăstarea şi fericirea omenirii. Cum spuneam mai devreme, nu a fost romancier, poet, dramaturg, scriitor de cărţi de filozofie, de istorie sau de călătorii, deşi a făcut din toate cîte ceva. Cărţile sale sînt, pur şi simplu, divertisment. De pildă, relatarea autobiografică a aventurii de tinereţe din Nevada şi a primilor ani de jurnalism, Asta-i situaţia, nu e o carte structurată, iar presupusa ordine cronologică e înşelătoare. Analizîndu-i puţin conţinutul, se poate observa că e formată din 27 de anecdote principale şi încă o puzderie de altele mai mărunte, plus o cantitate oarecare de balast topografic şi umplutură. Anecdotele ar fi următoarele: virtuţile şi viciile pistolului Allen; nevăstuica gureşă (femeie); cămila care mînca haine; fel de fel de ticăloşi şi pezevenghi; coiotul şi cîinele; Bemis şi bizonul; Expresul Pony; Slade şi crimele sale; indienii din tribul zis Diggers; paturile mormonilor; Horace Greeley şi Hank Monk; evadarea tarantulelor; aventura pe Lacul Tahoe; marfă proastă mexicană (cal); marea alunecare de teren; ororile lacului alcalin; moartea lui Buck Franshaw; cum să ţii propriul tău cimitir particular; cîteva faimoase execuţii prin spînzurare; Jim Blaine şi berbecul bunicului său; calităţile chinezilor; un editor duelgiu; desfătările Californiei; despre cum e să fii prins de un cutremur şi, în fine, despre înţelepciunea motanului Tom Quartz. Apoi, în Capitolul LXII, Twain o porneşte în călătorie spre insulele Pacificului, lasă situaţia de acasă aşa cum este ea şi cartea se sfîrşeşte fără tam-tam, cu o sumă de sclifoseli exotice. Pe scurt, părţile componente sînt aruncate claie peste grămadă, fără prea multă consideraţie pentru cauză şi efect - ori pentru adevăr, dacă e s-o spunem pe cea dreaptă. Cititorul e singurul care poate hotărî dacă ea are sau nu vreo valoare. Personal, o consider una dintre cele mai bune cărţi din cîte cunosc şi pînă acum am citit-o, sau m-am rătăcit prin ea, de mai multe ori. Dacă luăm în considerare cealaltă mare scriere autobiografică a lui Twain, Viaţa pe Mississippi, regăsim cam acelaşi tipar sau mai bine zis aceeaşi dezordine: vreo 20 şi ceva de anecdote mai importante, multe altele mai mărunţele, ceva umplutură. E un spectacol complet de divertisment şi cea mai mare parte din capitolele cărţii ar putea foarte bine să fie prezentate pe o scenă. (Deşi, cum Twain însuşi observa, într-o carte mai poţi sări peste pagini, la o prelegere în schimb „sau îl asculţi pe om pînă la sfîrşit, sau pleci de tot. Nu recomand nimănui să-ncerce să sară peste scenă”.) Celebrele sale cărţi, Aventurile lui Tom Sawyer şi Aventurile lui Huckleberry Finn - capodopera sa - nu sînt nici ele, la o privire mai atentă, decît compilaţii de anecdote.  (Va urma)

PAUL JOHNSON

Share |

Articol vizualizat de 447 ori

29 Sep 2011