Seriale Documentare
ARHIVA „TRICOLORUL” Mark Twain: Cum să spui o glumă (V)
Toate acestea demonstrează că Twain era un umorist profesionist, uns cu toate alifiile. Înţelegea perfect cum funcţionează maşinăria umorului şi cum, de îndată ce ai pus mîna pe o idee amuzantă - cum ar fi o broască săltăreaţă de performanţă, care nu se poate mişca pentru că e îndopată cu alice -, poţi să te foloseşti de ea, iar şi iar, dîndu-i variantele potrivite. Twain a prezentat o versiune a poveştii broaştei şi în cerc restrîns, în faţa prietenilor copleşiţi de admiraţie. Şi a spus-o de mai multe ori pe scenă, în timpul numeroaselor sale turnee de conferinţe - căci printre harurile sale de profesionist se număra şi abilitatea de a recunoaşte potenţialul unei povestiri de a fi şi spusă, şi scrisă cu acelaşi succes. Ar fi greu de hotărît în ce formă este această poveste mai hazlie: spusă ori citită; ori poate în franceză, sau în germană, sau în greceşte. În prima versiune scrisă de Twain, vocabularul folosit este cel al taberelor de mineri din California anilor 1840. Dar ea poate la fel de bine să fie spusă în idiomul populaţiei de culoare, „darky”, de pe Mississippi, sau în „doriana” din Missouri sau, de ce nu, în „demotica” yankee. Cu broasca lui săltăreaţă, Twain a dat, aproape din întîmplare, peste ceea ce comicii Secolului XX numesc the running gag - gagul de cursă lungă, adică o glumă care poate fi folosită practic la nesfîrşit în cadrul unei povestiri mai lungi, sau al unei cărţi, sau al unei conferinţe; şi - dacă e bine spusă şi la momentul potrivit - ea devine din ce în ce mai amuzantă, cu fiecare repetiţie. O dată ce şi-a dat seama peste ce comoară de umor a nimerit, Twain a pus în funcţiune mecanismul, iar şi iar. Exemplul clasic apare în cartea sa Asta-i situaţia (Roughing It). Aici, Twain preia o anecdotă destul de anostă despre Horace Greeley călătorind cu diligenţa, şi face să fie povestită într-o diligenţă şi repetată de fiecare dată cînd urcă un nou călător. Pe seama lui Greeley circulau o sumedenie de astfel de anecdote, dar Twain, cu viclenia sa lipsită de scrupule, le-a venit de hac tuturor cu o singură lovitură de maestru; şi, astfel, şi-a făcut rost cu uşurinţă de un capitol nostim pentru cartea sa - încă un exemplu grăitor despre cum trebuie să te descurci în economia umorului. Tot gagurile de cursă lungă sînt calul de bătaie al primului său mare succes, Ageamiii în străinătate (The Innocents Abroad), în care descrie călătoria sa prin Europa cu un grup de americani. Prima ediţie s-a vîndut în peste 100.000 de exemplare şi a făcut din Twain un om bogat. Drept pentru care şi-a pierdut toţi banii într-o afacere păguboasă, încercînd să fabrice o maşină de cules litere pentru folosul zeţarilor. A dat faliment şi apoi şi-a refăcut averea, cu un turneu de conferinţe prin toată lumea, despre care a scris un epilog pentru Ageamiii în străinătate, intitulat Urmînd Ecuatorul (Following the Equator). Din vînzarea acestuia a putut să-şi plătească toţi creditorii - un tur de forţă reuşit de un mare specialist în economia scrisului, căci ideea din spatele celor două cărţi este în esenţă aceeaşi, dar variaţiile sînt suficient de numeroase şi de ingenioase ca să-i mulţumească şi pe cei mai pretenţioşi cititori. Twain s-a apucat de conferinţe atît pentru bani, cît şi pentru a-şi populariza cărţile, încă de la începutul carierei sale de scriitor; iar aceste prelegeri literare au devenit foarte curînd sursa sa principală de venit şi de faimă. Ar fi greu de spus dacă în timpul vieţii sale Twain a fost mai cunoscut ca scriitor sau în calitate de conferenţiar, cele două roluri fiind greu de despărţit. Prelegerile sale erau, în realitate, spectacole de comedie; aveau caracter dramatic, iar el juca. A început în umbra lecturilor publice ţinute de Charles Dickens, care se bucurau de o enormă audienţă pretutindeni în Statele Unite la sfîrşitul anilor 1860, pe cînd Twain tocmai se lansase. Dickens citea din cărţile sale şi la fel făcea şi Twain. Dar în timp ce primul urmărea să stoarcă lacrimi cu Moartea Micuţei Nell (Death of Little Nell) şi suspine de groază sau emoţie cu Sfîrşitul lui Bill Sykes (The End of Bill Sykes), Twain vroia rîsete. (Va urma)
PAUL JOHNSON






