ARHIVA „TRICOLORUL” Mark Twain: Cum să spui o glumă (II)

Dar e imensă şi genuină, cu adevărat copleşitoare, un soi de magie vulgară, o ştiinţă vrăjitorească de a face să apară ceva din nimic şi apoi de a transforma fleacul acela de ceva în cărţi întregi, care la rîndul lor se solidifică în tradiţii şi certitudini culturale. A fost cel mai mare dintre toţi iluzioniştii literari, iar bucuria pe care o simţea hipnotizîndu-şi publicul - o bucurie lacomă, amară, dispreţuitoare şi triumfătoare în acelaşi timp - făcea parte în mod esenţial din spiritul său creator. America era, pe vremea lui, o ţară mare şi nouă, locuită, pînă una-alta, de oameni veniţi din cîte o ţară mică şi veche. Pe măsură ce luau în stăpînire vastele spaţii americane şi descopereau cîte ceva din uluitoarele lor caracteristici, nou-sosiţii au început să povestească şi să înflorească cele văzute, unii pentru alţii şi mai cu seamă pentru folosul celor ce nu ajunseseră chiar atît de departe. Au făcut asta stînd în jurul focurilor de tabără şi al sobelor primitive, prin corturi şi cabane de lemn sau în prăvăliile pline de muşterii, în locul hanurilor şi cafenelelor din ţările lor de baştină. Istoriile lor mai mult sau mai puţin adevărate deveneau, tot umblînd din gură-n gură, din ce în ce mai fantastice şi mai gogonate, căci savoarea lor particulară stătea nu atît în veridicitatea şi verosimilul lor, cît în îndrăzneala cu care erau povestite şi în nobila gravitate şi sinceritate a povestitorilor. Era o nouă formă de artă sau, mai degrabă, o reînviere a vechii tradiţii a acelor saga şi cîntece nibelungice create de rasele germanice şi nordice pînă să adopte scrisul. O reînviere, dar cu diferenţe semnificative, pentru că ea se alcătuia în acelaşi timp cu sau la marginile unei societăţi moderne, cultivate şi sofisticate şi avea nevoie de un Homer modern pentru a-i da o formă canonică. Twain era omul potrivit. Noul bard s-a născut în Florida, Missouri, şi a crescut în orăşelul Hannibal din acelaşi stat, pe malurile imensului, întortocheatului, mîlosului Mississippi, de care se legau atîtea din poveştile pe care le-a auzit în copilărie. De-a lungul timpului, a fost pe rînd tipograf ambulant, pilot pe un vas cu aburi, soldat voluntar, miner în goană după argint din Nevada şi, în cele din urmă, gazetar. Aceste îndeletniciri l-au purtat prin toată America Vestului şi Vestului mijlociu, unde pionieratul era încă la ordinea zilei, iar frontiera mereu în mişcare era o realitate cotidiană. Pe meleagurile acestea pe jumătate sălbatice nu se găseau prea multe distracţii o dată cu lăsarea serii, aşa că povestitul era rege. În copilăria petrecută pe Mississippi, în adolescenţă şi prima tinereţe, Twain fusese fascinat de arta povestitorilor rustici sau pionieri, jinduind să le calce pe urme tot atît de mult pe cît şi-a dorit să fie marinar pe fluviu  - după cîte spune în Viaţa pe Mississippi (Life on the Mississippi). S-a învrednicit să ajungă matelot şi apoi a devenit, încetul cu încetul, un maestru povestitor. Aşa a rămas pînă la sfîrşitul zilelor sale. Twain nu s-a mulţumit să repovestească istorii auzite, ci a reflectat serios asupra acestui subiect. Cu timpul, a alcătuit un eseu, Cum să spui o poveste (How to Tell a Story), publicat în deschiderea volumului din 1896, care începe cam aşa: „Nu pretind că mă pricep să spun o poveste aşa cum se cuvine. Pretind doar că ştiu cum ar trebui să fie spusă o poveste, căci ani la rînd am petrecut aproape fiecare zi din viaţă în compania celor mai maifi experţi povestitori”.(Va urma)

PAUL JOHNSON

Share |

Articol vizualizat de 482 ori

17 Sep 2011