Seriale Documentare
ARHIVA „TRICOLORUL” MALADIILE ÎN LUMEA ANTICĂ (XV)
Dascăl cu prestanţă, deşi tributar unui anumit dogmatism, Galenus şi-a cîştigat o reputaţie solidă şi durabilă, şi nu atît din pricina succeselor sale pe tărîm sanitar, cît pentru transmiterea către posteritate a gîndirii medicale hipocratice. Pe lîngă importantele descoperiri pe care le-a făcut în domeniul anatomiei şi psihologiei umane, Galenus a rămas tributar multor concepţii şi teorii false (unele de-a dreptul absurde), recurgînd totodată la tratamente bizare şi desigur, fără nici un fel de valoare practică. De aici, talmeş-balmeşul de leacuri şi amalgame, unele conţinînd pînă la 50 de ingrediente, puse deseori, pe nedrept, în seama şarlatanilor autoproclamaţi vindecători ce au proliferat în perioada medievală. Pentru mai bine de un mileniu, de-a lungul întregului Ev Mediu, lumina slabă a medicinei antice greceşti a pîlpîit în mînăstirile Europei şi în acele mici oaze de cultură care au rezistat cu succes declinului general ce a urmat prăbuşirii Imperiului Roman de Apus. De cealaltă parte a Mediteranei, în Alexandria, şcoala aşa-numiţilor „doctori arabi”, mulţi dintre ei fiind de fapt evrei sau creştini covertiţi la islamism, a avut o contribuţie într-adevăr remarcabilă la progresul medicinei. şi ei au învăţat, de asemenea, de la adepţii lui Christos, căci cunoştiinţele în materie de anatomie şi medicină, în această parte a lumii, s-au transmis prin intermediul congregaţiei lui Nestorius, patriarhul creştin al Ierusalimului, condamnat pentru erezie în 431. Arabii l-au tratat pe Galenus cu un respect deosebit, dar, dînd dovadă de o mentalitate mult mai progresistă decît a creştinilor, ei i-au pus sub semnul întrebării multe dintre teorii, le-au testat şi chiar reformulat. în final, cele două şcoli s-au contopit într-una singură, dar acest amestec nu a fost pe deplin omogenizat decît o dată cu perioada Renaşterii, la începutul Secolului XV. În acel moment, însă, dominaţia Bisericii Creştine asupra medicinei devenise deja opresivă, iar influenţa lui Galenus atît de covîrşitoare încît a-i pune la îndoială chiar cele mai aberante dintre „leacuri” trecea în ochii tuturor drept erezie... (Sfîrşit)
F. CARTWRIGHT şi M. BIDDAISS





