ARHIVA „TRICOLORUL” MAladiile în lumea anticĂ (V)

Curăţenia depinde, fără îndoială, de o alimentare adecvată cu apă. Primul apeduct care a adus apă curată la Roma a fost înălţat în anul 312 î. Chr. La începutul erei creştine existau 6 apeducte, iar un secol mai tîrziu 8, transportînd spre oraşul cezarilor nu mai puţin de 1 miliard de litri de apă în fiecare zi! Din această enormă cantitate, băile publice necesitau mai bine de jumătate, iar restul era folosit de locuitori, ceea ce însemna că fiecărui roman, plebeu sau patrician, îi reveneau 200 litri zilnic, adică aproximativ aceeaşi cantitate de care dispun astăzi locuitorii celui mai „risipitor” oraş din lume, New York... Interesant de amintit este faptul că, în 1954, 4 dintre anticele apeducte romane au fost renovate şi introduse în circuitul modern de canalizare al Capitalei italiene! Băile lui Caracalla, datînd din anul 200, puteau găzdui 1.600 de clienţi simultan, iar cele ale lui Diocleţian, construite 8 decenii mai tîrziu, aveau peste 3.000 de încăperi! Baia, semănînd mult cu moderna saună, a însoţit civilizaţia romană oriunde au pătruns triumfătoarele legiuni; unele regiuni din imperiu au devenit faimoase pentru virtuţile curative ale apelor lor, indiferent că acestea erau termale sau minerale. Altele, precum Bath, în Anglia, sau Wiesbaden, în Germania, beneficiază şi astăzi de acest renume, fiind vizitate anual de zeci de mii de persoane, în scop terapeutic. Uriaşul oraş-stat al Romei s-a dezvoltat haotic, fiind o aşezare cu străzi întortocheate, strîmte, mărginite de case sordide. Dar mai bine de jumătate din vechea Romă a fost distrusă în anul 64, în incendiul pe care gurile rele l-au pus în seama lui Nero. Mai norocoasă decît Londra, după „marele pojar” din 1666, Roma a fost reconstruită urmînd un plan arhitectural genial, devenind un oraş cu străzi drepte şi late şi pieţe largi. Curăţenia pe drumurile publice era supervizată de edili, funcţionari imperiali în ale căror atribuţii mai intrau, de asemenea, asigurarea rezervelor de hrană şi verificarea calităţii apei potabile şi a mărfurilor perisabile. Printre măsurile de menţinere a sănătăţii publice se număra, de asemenea, şi interzicerea înhumărilor între zidurile oraşului, fapt care a făcut ca incinerarea cadavrelor să devină o tradiţie la romani pînă la răspîndirea creştinismului, cînd s-a renunţat la această practică din cauza credinţei creştine în reînvierea fizică, la Judecata de Apoi. Prin salubritate, curăţenia desăvîrşită şi ingeniosul sistem de alimentare cu apă, Roma antică aduce mai degrabă cu Londra sau New York-ul Secolului XX, decît cu Parisul medieval sau chiar cu Viena „Secolului luminilor”. Romanii au fost primul popor care a construit în primul rînd cu gîndul la igienă. Ei trebuie să fi recunoscut, probabil din cauza unor dureroase experienţe din trecut, că o comunitate largă de oameni nu poate trăi fără resurse de apă proaspătă, fără străzi curate şi sisteme de canalizare eficiente. Un londonez din Secolul al XVII-lea trăia în condiţii greu de imaginat pentru un roman din epoca imperială. Singurul lucru care-i unea era însă necunoaşterea cauzelor bolii. Căci dacă apa, aparent curată, ce curgea prin apeducte spre Roma ar fi provenit dintr-o sursă contaminată, romanii ar fi fost la fel de expuşi pericolului unei molime ca şi londonezii care-şi asigurau necesarul de apă direct din Tamisa cea murdară. (Va urma)

F. CARTWRIGHT şi M. BIDDISS

Share |

Articol vizualizat de 609 ori

01 Aug 2011