Tricolorul nr 139

din 24 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Seriale Documentare

Cabbage Forte

Arhiva „Tricolorul“ Cum a ajuns capul lui Mihai Viteazul la Mînăstirea Dealu (III)


Cine a fost, însă, al doilea însoţitor al scumpei relicve? Cel mai vîrstnic dintre autorii articolului de faţă îşi amintea vag că preotul Dolinescu ar fi fost însoţit la Iaşi de către profesorul de română Teodor Naum. Adresîndu-ne profesorului universitar Teodor Naum - care trăieşte la Cluj - domnia-sa ne-a confirmat că, în 1916, a fost însărcinat de Consiliul profesoral ca împreună cu preotul Dolinescu să strămute la Iaşi capul voievodului. Misiunile celor doi profesori au fost împărţite: Teodor Naum (ieşean de origine) a plecat înainte cu adresele oficiale, pentru prevenirea autorităţilor locale, iar Alexandru Dolinescu 1-a urmat la o zi sau două după aceea. În dimineaţa zilei de 17 octombrie 1916, cînd Dolinescu a sosit la Iaşi, profesorul Naum 1-a întîmpinat la gară, şi apoi, împreună, în cursul aceleiaşi zile, au predat relicva la Mitropolie. Actul de predare, semnat de Mitropolitul Pimen al Moldovei şi de cel doi profesori, a fost redactat în 3 exemplare, dintre care unul a rămas în păstrarea Mitropoliei, altul a fost înmînat ministrului Cultelor, I.G. Duca, iar cel de-al treilea - Ministerului de Război. După predare, profesorul Teodor Naum s-a înapoiat singur la Mînăstirea Dealu, ca să raporteze despre îndeplinirea misiunii; peste cîteva zile, cînd liceul a fost evacuat, a revenit şi el în Moldova, o dată cu ceilalţi colegi.

Cu aceasta, însă, odiseea capului viteazului voievod nu s-a încheiat. Iorga zice mai departe: „Dar rătăcirile martirului nu se isprăviseră. Ca să nu cadă prins şi în această ultimă frîntură din trupul său, Mihai trecu, în zilele de supremă criză, în Rusia. Cînd se întoarse, se făcea de ziuă asupra idealului nostru şi al său. Francezii generalului Berthelot erau la Dunăre, Bucovina ne revenise, cum de mai mult timp făcuse Basarabia; dar Ardealul nu se rostise încă”. „Suprema criză”, la care se referea Iorga, nu putea fi decît perioada „triunghiului morţii”. Cine a strămutat din nou relicva şi în ce oraş din Rusia? Profesorul dr. C. Niţescu a aflat de la Dolinescu, pe care 1-a succedat la catedră, că locul ar fi fost Odessa, dar cine 1-a dus acolo şi în ce clădire anume a fost depus nu cunoştea nici el. După alte păreri, craniul a fost dus nu la Odessa, ci la Kerson. În orice caz, la Odessa, la Ker-son sau în altă parte, relicva a stat peste 1 an de zile, deoarece, din interpretarea citatului lui Iorga, rezultă că a revenit la Iaşi - în condiţii deocamdată necunoscute - în luna noiembrie 1918. Readucerea la Mînăstirea Dealu fusese programată iniţial pentru luna martie 1919. În drumul de la Iaşi spre Tîrgovişte, relicva urma să treacă prin Suceava, Cluj, Alba Iulia, Sibiu şi Şelimbăr. Dar festivitatea a fost amînată pentru anul următor. În ziua de 22 august 1920, a plecat din Bucureşti spre Iaşi un tren special, cu înalte oficialităţi. În aceeaşi zi, a avut loc la Iaşi un serviciu religios, oficiat de un sobor de preoţi, cu amîndoi mitropoliţii ţării; la Teatrul Naţional, Nicolae Iorga a ţinut o cuvîntare însufleţitoare. În ziua de 23 august, după o mare paradă, la care a participat întreaga populaţie a oraşului, trenul a pornit spre Ruginoasa, localitate unde era înmormîntat domnitorul Cuza (adus ulterior în Biserica Trei Ierarhi). S-au alăturat, astfel, voievodul care a gîndit şi a realizat prima dată Unirea cu acela care, peste două veacuri şi jumătate, a pus temeliile Statului Naţional Unitar Român. După această pioasă omagiere, trenul şi-a continuat drumul, oprindu-se în noaptea de 23 spre 24 august în gara Mirceşti. (Va urma)

ILIE DUMITRESCU

CONSTANTIN CÎRJAN

Share |

Articol vizualizat de 1228 ori

Afisari

04 Iun 2011

SilverZone.ro - campanie 15%

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.