Arhiva „Tricolorul“ BUCĂTĂRIA ÎN ROMA ANTICĂ (II)

Ali Bab, guru al bucătăriei franceze din Secolul XIX, este impresionat de citatul din Salomé al lui Flaubert, pentru a ilustra un fel de festin despre care romanii ar fi aflat după cuceririle lor succesive: Ospăţul dat în grădinile lui Hamilcar, pentru a sărbători aniversarea bătăliei de la Eryx.

Bucătăriile lui Hamilcar dovedindu-se neîndestulătoare, Consiliul Cartaginei trimise un adaos de sclavi, de vase şi de paturi. Ca pe un cîmp de luptă unde se ard morţii, se aprinseră în mijlocul grădinii focuri mari, strălucitoare, la flacăra cărora se rumeneau boi întregi. Pîini presărate cu anason se perindau laolaltă cu roţi mari de caş, mai grele decît discurile. Treceau vase pline cu vin şi amfore cu apă; grămezi de flori umpleau panerele lucrate în filigran de aur. În ochii tuturor strălucea plăcerea îndelung dorită de-a mînca şi de-a bea pe săturate. Apoi porniră să răsune cîntecele. Ospăţul începu cu o risipă de păsări fripte, înotînd în verdeţuri pe talere roşii de lut, încondeiate cu desene negre; apoi felurite scoici, aduse de pe ţărmurile punice; grîu fiert, păsat de orz, terci de bob şi melci aromaţi cu chimen, pe tăvi de chihlimbar auriu. În sfîrşit, mesele s-au acoperit cu cărnuri de toate soiurile: antilope, cărora li se lăsase podoaba coarnelor, păuni dichisiţi cu evantaiul lor de pene, miei stropiţi în frigare cu vin dulce, pulpe de cămilă şi de bivol sălbatic, arici în saramură de peşte, greieri şi hîrciogi prăjiţi în grăsime, iar în străchini mari lemn de Tamrapani, hălci de slănină dreasă cu şofran. Toate înotau în prisos de sosuri, de trufe şi de assafoetida. Mormane de fructe se revărsau peste plăcintele cu miere. N-a fost uitată nici acea mîncare scîrnavă pentru gustul altor neamuri, dar preţuită de cartaginezi: cîini dolofani şi trandafirii, îngrăşaţi cu borhot de măsline. Flaubert nu exagera prea mult; într-adevăr, mai întîi de la cartaginezi au căpătat romanii gustul pentru mese imense şi nebuneşti. Între timp, în timpul războaielor din Samnium, distrusă în sfîrşit de Sulla, au devenit cu adevărat conştienţi de adevăratele talente culinare; ajungînd în Grecia. Romanii nu au fost niciodată mari navigatori, aşa că apelau la cunoştinţele fenicienilor, la talentele lor de comercianţi şi la capacitatea lor de a vîna pentru a-şi lărgi reţeaua de capturi. Fenicienii navigau spre China, Malaysia, Indonezia, India şi Sri Lanka şi aduceau de acolo metale preţioase şi mirodenii - mai ales piper, nucşoară, scorţişoară, ghimbir. Romanii au fost fascinaţi de păsările exotice, ca fazanii şi flamingo; de fructe ca piersicile, cireşele, caisele şi, mai ales, guavas, mango şi gutuile, după cum multe reţete romane par să denote o predilecţie pentru „dulce şi acru”; Pliniu scria că sparanghelul din Ravenna cîntărea fiecare cîte o treime de livră, dar trebuie să ţinem seama toţi că livra romană cîntăreşte numai 13 uncii. Înainte de introducerea sparanghelului greu, un strămoş al speciilor albe şi îndesate italiene, franceze şi acum californiene, romanii tăiau toate vîrfurile mici ale sparanghelului verde. (Va urma)

ANTHONY BLOND

Share |

Articol vizualizat de 592 ori

17 Aug 2011