Arhiva „Tricolorul“ BUCĂTĂRIA ÎN ROMA ANTICĂ (I)

Iulius Caesar, în calitate de preot al cultului lui Jupiter, o titulatură ce i-a fost impusă de către Marius pentru a-l împiedica să înceapă o carieră militară în tinereţe, de asemenea, ca parte a obligaţiilor ce îi reveneau prin această calitate, nu avea voie să savureze delicatese, rămînînd un mîncător moderat şi foarte pretenţios. Augustus, o gazdă foarte agreabilă şi generoasă din motive politice, prefera meniul oamenilor simpli - pîine neagră, hamsii, brînză de capră şi smochine uscate - şi, prea nerăbdător ca să aştepte ora mesei, lua adesea gustări. Tiberius pare să fi preferat vinul mîncării, îi plăcea peştele dar, după cum am văzut, nu îi plăceau livrările surpriză. Caligula dădea banchete exotice, de care oaspeţii erau uneori prea îngroziţi ca să se poată bucura, dar accepta plata pentru invitaţie. Claudius se îmbăta pînă se făcea criţă în fiecare seară şi a fost în mod fatal fascinat de o anumită specie de ciuperci. Nero a fost un excentric gurmand şi cheltuia averi întregi pe seturi de cristal cu diamante. Alunari în miere, limbi de păun, garum, acadele, „vomitoria” şi povestirea lui Petronius despre festinul lui Trimalchio - despre care nu se ştiu foarte multe - dar nu era întotdeauna aşa. Mîncarea consumată de majoritatea romanilor, aproape în fiecare zi, sute de ani la rînd, era frugală, brută şi neplăcută. Excesele, distracţia şi jocurile şi mult citatele banchete şi veselia extraordinară erau practicate numai de cîţiva. La început, cînd Roma era doar un sătuc etrusc cu puţine resurse şi pieţe, populus mîncau smochine, măsline, ulei, secară (din care făceau terci) şi grîu (pe care îl măcinau făcînd paste). Beau lapte de capră şi de oaie şi făceau o brînză simplă. Dar acest sătuc se afla pe un mare drum al sării, în care localnicii îşi schimbau cele mai preţioase bunuri pe sare. Sarea a ridicat poziţia Romei. Romanilor le-a luat peste 200 de ani pentru a cuceri toate triburile care populau Peninsula Italică şi nu aveau nimic care să semene cu pîinea pînă în Secolul VI de la fondarea Romei. André Simon spune: „Romanii erau mai mîncăcioşi decît grecii, dar nu erau prea buni vorbitori. Le plăceau de asemenea festinurile şi banchetele, cantităţile impresionante de vin şi mîncăruri rare, exotice şi scumpe, ce erau menite să impresioneze mai mult social decît prin calităţile lor gastronomice. Nu a fost întotdeauna aşa: s-ar putea spune chiar că măreţia Romei era construită pe terci de ovăz şi austeritate”. Dar, în cazul celor bogaţi, austeritatea a fost înlocuită de lăcomie şi fanfaronadă, în pofida legilor fiscale, pe măsură ce armatele romane cucereau în Africa şi în Est. Cele trei războaie punice - primul între 264-261 î.Chr. şi ultimul între 149-146 î.Chr. - au asigurat Romei grînare imense şi o mare coastă maritimă. Au sfîrşit acaparînd tot teritoriul Cartaginei, dar nu i-au distrus terenurile arabile. Nici nu au ignorat utilitatea fenicienilor, de pe coasta siriană, care au fost într-adevăr fondatorii Cartaginei; de la fenicieni, romanii au aflat despre vinurile din Persia şi despre bogăţiile din Est. (Va urma)

ANTHONY BLOND

Share |

Articol vizualizat de 626 ori

16 Aug 2011