Arhiva „Tricolorul“ Animale din Bucureştii de altădată... (III)

„Ia-l, domnule, dacă te preferă“, i-a spus Pisani lui Metaxa, pichirisit. Şi Leandru, consolat, parcă ar fi zis: „Morţii cu morţii şi viii cu viii“. S-a ataşat acum de simpaticul noctambul Iorgu Metaxa, reînnoind isprăvile din trecut cu stăpînul său nr. 3. Tot aşa îl căuta prin toate colţurile Bucureştilor şi tot aşa se ducea la Iordache, Capşa şi Durieu să-şi primească pacheţelul cu oscioare, pe care nu-l desfăcea decît acasă. Printre noile lui numere se istorisea acum cum se ducea din proprie iniţiativă la Şcoala veterinară, să sărute mîna, recunoscător, lui nenea doctorul Udrischi, care îl vindecase. Ca şi în trecut, primea să fie mîngîiat cu plăcere; dar cînd îl chema unul cu care conul Iorgu se certase în ajun, se uita la el urît şi îi întorcea spatele. Patru ani şi jumătate, cît a mai trăit potaia asta originală, după încetarea din viaţă a lui Ventura, numele acestuia a fost pomenit zilnic de bucureştenii care vedeau pe Leandru urmîndu-şi cursele netulburat. Cînd s-a dus şi el în lumea unde nu se mai face deosebire între oameni şi celelalte vieţuitoare ale pămîntului, Iorgu Metaxa l-a aşezat pios într-o cutie capitonată cu atlaz şi, cu ochii înlăcrămaţi, l-a îngropat în grădina Otteteleşeanu, sub iarbă verde, la umbră de castani, acolo unde mai înainte Leonard îşi înălţa vocea la cer. A venit în urmă un inovator şi pe acelaşi loc a întins o pojghiţă de gheaţă, pe care tinerii, ţinîndu-se de mînă, fără să ştie că alunecă peste un mormînt, se leagănă uşor în murmur de romanţe sentimentale. Acestora nu le vor spune nimic rîndurile de faţă. Vor găsi chiar ridicol să se dea atîta importanţă unor „dobitoace“. Nouă, însă, celor de pe vremea lui Ghiţă Berbecu, a Leului lui Cîmpineanu, a Cîinelui Negru, a lui Leandru sau a altor umbre pomenite mai sus, o cît de neînsemnată evocare ne emoţionează şi ne umple sufletul de melancolie. (Sfîrşit)

RADU D. ROSETTI

Share |

Articol vizualizat de 788 ori

20 Iul 2011