ARHIVA „TRICOLORUL” Animale din Bucureştii de altădată... (I)

Cel dintîi era Leul lui Cîmpineanu.

Pe strada care-i poartă numele şi azi, puţin mai la vale de Pasajul Român, celebru pentru tunelul lui Mihăiţă Lăncieru, acum adăpostitor al unei expoziţii de păsări, peşti şi reptile - stradă predestinată pesemne - era casa boierului Cîmpineanu, pe locul menit unui zid ce va înconjura Palatul Regal.

Prin gardul cu zăbrele groase al boierului, paşnicii locuitori ai urbei partriarhale se uitau cu gura căscată la un pui de leu de toată frumuseţea, ce zburda liber ca un mînz. Te-ai fi crezut în dreptul reşedinţei Negus-ului din Abisinia. Nu mai era nevoie să pună boierul la poartă tăbliţa cu indicaţia obişnuită „Cîine rău”, că şi aşa nu îndrăznea nimeni să sară pîrleazul. Pe atunci nu veniseră încă menajerii în ţara noastră. Românii vedeau pentru prima oară dihania pe care aristocratul bogat o adusese din Africa, în una din multiplele lui călătorii. Mai tîrziu, cînd fiara se făcuse mare, Cîmpineanu o închisese după gratii masive, iar acum publicul dădea buzna şi mai numeros, mai ales la ora mesei, cînd straniul personaj intra în cuşca leului să-i dea de mîncare şi să-1 mîngîie. Propriu-zis, însă, animalul acesta nu făcea parte din „Strada Bucureştilor”, aşa că să trecem mai departe. Mariţa! - Mariţa era un exemplar canin macabru; mergea după morţi. Cum făcea, cum dregea, hămesita afla unde răposa cineva şi se înfiinţa... la colivă. În zilele de toamnă triste, cînd ploaia cădea melancolică şi vîntul sufla năprasnic, prin geamul cafenelelor boierii contemplau de multe ori, înduioşaţi şi amuzaţi în acelaşi timp, silueta sfrijită a Mariţei, care, singură, cioclul fiind pe capră, mergea după dric prin zloată, în urma sicriului, oropsitul întins cu mîinile pe piept din careta sinistră neavînd pe nimeni să-1 conducă la groapă. Atunci, poate că se păcălea. Am ajuns la Cîinele Negru al lui Ovessa, proprietarul unei drogherii de pe Strada Academiei, negustor care îşi botezase astfel şi firma, „La cîinele negru”. Particularitatea acestui prepelicar era că-i plăcea plăcinta. Clienţii îi cunoşteau patima... şi-i dădeau cîte 10 bani să-şi cumpere alimentul preferat. Cînd cîte unul mai calic îi arunca numai 5 parale, prepelicarul refuza ostentativ. Lua apoi bănuţul de 10 în dinţi şi pleca să tîrguiască. „Cu carne sau cu brînză ?”, îl întreba plăcintarul, cînd îl zărea intrînd pe uşă, că era mofturos. Cîinele Negru se declara după cum îi poftea inima în ziua aceea, prin exerciţiul labei. Nostimada era că ştia unde era marfa mai bună şi cutreiera simigeriile pînă în cele mai îndepărtate mahalale. „Uite cîinele lui Ovessa, auzeai cîte o reflecţie împrejur; se duce să cumpere plăcintă”. Cîinele Negru avea, însă, un concurent serios în Ghiţă Berbecu. Firma „La Ghiţă Berbecu” a existat şi ea cîndva, în spatele Casei de Depuneri, acolo unde e acum Restaurantul Iordăchescu. Al cui a fost acest berbec cu coarne frumoase şi cu cerceluş roşu la ureche? Cum se pripăşise pe bulevard, în dreptul Universităţii? A rămas un mister. De fapt, era al tuturor şi al nimănui. Îi plăcea libertatea. Nu se lipise decît de un Pitic (şi el un tip al Capitalei), care moţăia cît era ziua de mare pe scările fostului Senat. Ghiţă Berbecu era mare amator de dovleac copt; dar, pe cîtă vreme Cîinele Negru îşi „cumpăra” alimentele, cornuta avea pretenţia să mănînce pe gratis. Era, mai ales, spaima şalvaragiilor ambulanţi. Cînd îi zărea, lua poziţie de atac. Dacă negustorul îi dădea bucata regulamentară, nu era pretenţios să mai ceară una. Dacă nu, se repezea şi arunca tava în sus cu coarnele; aşa că solicitatul avea de ales. Dar cel mai ilustru vagabond bucureştean a fost, fără nici o discuţie, „pointerul” lui Grigore Ventura, Leandru. Dăruit tatălui Marioarei Ventura - care n-a fost numai un gazetar merituos, ci şi un autor dramatic şi un muzicant de talent, unul din cei mai apreciaţi elevi ai lui Liszt - de către un englez petrolist, Leandru se ataşase de noul său stăpîn într-un chip aşa de deosebit, că ar merita trecut la nemurire. (Va urma)

RADU D. ROSETTI

Share |

Articol vizualizat de 1248 ori

18 Iul 2011