Apele de sub Sahara (II)

Studierea acestui fenomen a dus la incriminarea „mineritului apelor”, pe care tot mai mulţi specialişti îl consideră vinovat de creşterea nivelului mărilor şi oceanelor. Oricît ar fi de greu de crezut, un studiu detaliat efectuat de specialişti din cadrul Universităţii din Utrecht, Olanda, şi dat publicităţii în luna februarie a anului curent, a demonstrat că exploatarea în exces a marilor acvifere fosile din lume a dus la creşterea volumului de apă din hidrosferă şi este responsabilă de creşterea cu o pătrime a nivelului Oceanului Planetar, de la începutul Secolului XX şi pînă în prezent.

„Marea” de apă dulce de sub Sahara

Mari acvifere fosile sînt cele de sub marile cîmpii nord-americane (rezervorul fosil de la Ogalalla), cel de sub Deşertul Kalahari, cel de sub Deşertul Thar sau chiar Lacul Vostok, un uriaş lac subglaciar, ascuns de gheţurile perene ale Antarcticii. Dar cel mai voluminos acvifer străvechi din lume este situat, paradoxal, sub cel mai mare şi mai cumplit deşert din lume, Sahara.

Acest „zăcămînt” de apă, Sistemul Nubian, este - forţînd puţin termenul - o mică mare subterană de apă dulce, aflată în adîncimile Saharei. A fost descoperit în anii 1950, în urma prospecţiunilor pentru noi surse de petrol de pe teritoriul Libiei. Astfel, în cel mai arid loc de pe Terra, apa fosilă a devenit mai valoroasă decît combustibilii fosili, căutaţi iniţial de libieni. Libia, cu teritoriu saharian în cea mai mare parte, primeşte anual mai puţin de 100 de mililitri de apă din precipitaţii, deci descoperirea imensului rezervor este un factor care va impulsiona dezvoltarea umană şi chiar agricultura într-o regiune destul de puţin propice vieţii. Imensul acvifer sub-saharian a apărut în secvenţe sedimentare, ale căror vîrste se întind din paleozoicul tîrziu pînă în cretacic, după care, în urma altor mişcări ale scoarţei terestre, au fost realimentate cu apă în holocenul timpuriu. Atunci, în holocen, realimentarea a fost favorizată şi de climatul foarte umed existent în Sahara acelor timpuri. Acviferul de dimensiuni uriaşe se întinde sub teritoriile a 4 ţări: Sudan, Ciad, Egipt şi Libia. Experţii care l-au investigat susţin că are un volum de cel puţin 150.000 kilometri cubi de apă dulce. Extrem de bucuros în urma descoperirii, preşedintele de atunci al Libiei, Moammar Gaddafi, a lansat în anul 1984 aşa-numitul „The Great Man-Made River Project”, un sistem colosal alcătuit din conducte, rezervoare, pompe şi sisteme performante de forări la mare adîncime, o uriaşă infrastructură tehnologică destinată acoperirii necesităţilor de apă ale unei populaţii umane de 70 milioane de persoane. Cele 1.300 de puţuri de mare adîncime care străpung nisipurile Saharei libiene extrag zilnic aproximativ 6,5 milioane metri cubi de apă. O conductă colosală, cu diametrul de 4 metri şi lungimea de 4.000 kilometri, cea mai mare conductă de apă dulce din lume, transportă preţioasa apă spre oraşele libiene din nordul ţării. (Va urma)

NICU PÎRLOG

Share |

Articol vizualizat de 689 ori

19 Sep 2011