AL DOILEA ACORD CU FMI (2011-2013). POLITICILE FISCALE NEADECVATE ALE MILIONARILOR BĂSESCU ŞI ISĂRESCU (II)

b. LA CHELTUIELILE DE INVESTIŢII GUVERNAMENTALE de circa 34 de miliarde de lei – respectiv peste 8 miliarde de euro. Dacă se făcea o analiză judicioasă, se putea opri sau evita începerea multor investiţii, care au un caracter total neproductiv, în majoritatea lor. Reducerea cu mai mult de jumătate ne conducea, în anii de criză, la o economie de 4-5 miliarde de euro la nivelul unui an. Pe căile de mai sus, se putea reduce aproape total deficitul bugetar, chiar dacă se supărau clientela politică şi jefuitorii de bani publici. Argumentele în acest scop sînt numeroase. Chiar preşedintele ţării s-a referit la împrăştierea pe cele peste 40.000 de obiective de investiţii finanţate de la buget, ceea ce este o mare aberaţie economică, fapt cunoscut de specialiştii în economie.

Jefuirea banilor publici – la grupa „bunuri şi servicii” şi la „investiţiile bugetare în infrastructuri neproductive” – reprezintă o temă în care presa şi televiziunile aduc zilnic mii de exemple, cu valori foarte mari – milioane şi miliarde de lei risipite şi jefuite (cheltuieli inoportune, inutile, preţuri multiplicate de cîteva ori la bunuri şi investiţii, cheltuieli suplimentare, licitaţii trucate). Iar guvernanţii privesc cu nepăsare. Vom trata separat această temă.

La investiţii altfel s-ar pune problema, dacă s-ar referi la investiţii productive. Dar nu este cazul. Majoritatea investiţiilor din bani publici sînt în infrastructuri total neproductive. Cu investiţii în telegondole, stadioane la sate, terenuri de golf, bazine de înot, săli de sport, polivalente sau nu, patinoare costisitoare etc. nu se relansează economia, ci se risipesc bani publici în ani de criză cumplită (cînd oamenii mor de foame şi din lipsă de îngrijire medicală). Se generează noi cheltuieli bugetare nejustificate, pentru întreţinerea şi funcţionarea acestor infrastructuri neproductive; deci se creează condiţii pentru noi jafuri din banii publici, făcute de guvernanţi împreună cu clientela lor politică.

COMPARAŢII. În timp ce în cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene ponderea cheltuielilor în investiţii guvernamentale a fost, în 2010, în medie de 2,6% din PIB, în România ponderea acestor cheltuieli bugetare în investiţii a fost de 5,5% din PIB. Rezultă că în ţara noastră avem o pondere mult mai mare; acest aspect se subliniază şi în documentele de aprobare a noului Acord cu FMI (2011-2013) (la pag. 14, pct. 21), cu observaţia că sînt cheltuieli „tarate de ineficienţă” şi că trebuie să se facă o concentrare, o prioritizare, şi să se întrerupă o serie de proiecte. În concluyzie, acesta este capitolul la care trebuie să se acţioneze pentru reducerea risipei, a cheltuielilor inoportune, inutile, ineficiente, a fraudelor etc.

c. LA CHELTUIELI SPECIALE. În anii de criză cumplită este absolut necesar să se revizuiască politicile şi cheltuielile speciale privind: războaiele şi acţiunile duse pe teritorii străine, cheltuielile cu înarmarea (avioane, sistemul antirachetă, înarmarea fregatelor etc.) şi cheltuielile imense cu Serviciile Secrete şi SPP. Toate acestea au contribuit la deficitul bugetar criticat.

d. LA COMPANIILE DE STAT, o analiză profesională trebuia să conducă la diminuarea pierderilor şi a subvenţiilor, la înlăturarea conducătorilor incompetenţi, numiţi politic, avînd salarii şi sporuri foarte mari, nejustificate de rezultate. Toate acestea au contribuit la deficitul bugetar criticat.

e. CONTRIBUŢIILE PLĂTITE LA UE  (1,2-1,4 miliarde de euro pe an) au fost mai mari decît sumele absorbite efectiv, datorită utilizării fondurilor europene în foarte mică măsură. Neglijenţa în serviciu a guvernanţilor a condus la situaţia ca România să fie contributor net la bugetul UE şi finanţator al statelor mai dezvoltate. Această neglijenţă a contribuit la deficitul bugetar criticat.

3) O orientare de bază greşită. POLITICILE DE IMPOZITARE DIRECTĂ  - prin impozitul pe profit şi prin impozitul pe venitul persoanelor – sub forma aşa zisei „cote unice”. Constatăm menţinerea politicii de „cotă unică” în noul Acord cu FMI (2011-2013). Reamintim că introducerea (în ianuarie 2005) a „cotei unice” a însemnat reducerea impozitului pe profit cu 36% (de la 25% la 16%) şi reducerea impozitului pe venitul persoanelor în medie cu 32% (prin înlăturarea progresivităţii de la 18% la 40% şi stabilirea „cotei unice” de 16%). Aceste măsuri au cauzat păgubirea bugetului de stat de resurse financiare de 3-4 miliarde în fiecare an (în cei 7 ani de Regim Băsescu, pierderea de resurse financiare a fost de 21-28 miliarde de euro). Deci o pierdere de resurse financiare care acoperă jumătate din deficitul bugetar anual. O revenire asupra acestei politici greşite, desigur, în mod treptat, în aceşti ani de criză, ar fi fost benefică pentru restabilirea echilibrului financiar.

COMPARAŢII. Analiza comparativă cu situaţia din ţările Uniunii Europene pune în evidenţă această politică fiscală eronată privind impozitul pe profit şi impozitul pe venitul persoanelor. Conform datelor Eurostat, nivelul mediu al impozitelor directe (pe profit şi pe venit) în cele 27 de ţări membre ale Uniunii Europene, în anul 2010, a fost 12,2% din PIB, în timp ce în România a fost de 6,6% din PIB. Această diferenţă, de peste cinci puncte (la nivelul anului 2010 - 25 miliarde lei sau cca. 6 miliarde de euro), explică în bună măsură  existenţa deficitului bugetar. Faţă de ţările dezvoltate mari, diferenţa este şi mai pronunţată (de pînă la 9 puncte).

NOTĂ SPECIALĂ. Noi vom prezenta separat o analiză mai largă, precum şi studiile noastre, trimise tuturor autorităţilor în anul 2005 şi apoi în 2008, cu propuneri pentru corectarea acestor politici greşite şi a pierderilor financiare ce decurg de aici. Regretăm faptul că specialiştii Consiliului Fiscal se feresc să se exprime clar şi direct asupra acestor politici greşite (discuţiile teoretice asupra caracterului prociclic şi anticiclic al politicii fiscale reprezintă un mod de a ocoli problema şi a nu spune deschis adevărul). Vom vorbi din nou despre poziţia noastră de înlăturare a politicilor de „cotă unică”, drept politici greşite şi dăunătoare ţării, întrucît avantajează monopolurile şi companiile transnaţionale şi persoanele cu venituri mari şi foarte mari. Este regretabil faptul că domnul Jeffrey Franks şi echipa sa au susţinut menţinerea acestor politici profund păgubitoare în noul Acord cu FMI pentru următorii 2 ani, deşi ele reprezintă o îndepărtare radicală de politicile europene (ceea ce a produs deja mari daune, timp de peste 7 ani, în Regimul Băsescu).

4) O direcţie periculoasă. EVAZIUNEA FISCALĂ ŞI CONTRABANDA. Tolerarea şi amplificarea acestui fenomen (la cel mai ridicat nivel din UE) produc pierderi imense de resurse financiare. Neglijenţa în serviciu a guvernanţilor se îmbină cu implicarea unora dintre ei în asemenea acte, cum au demonstrat controalele în vămi din ultimele luni. Pierderile de resurse financiare la buget (prin evaziune fiscală şi contrabandă) la nivelul unui an au ajuns la peste 15 miliarde de euro.

Dacă s-ar acţiona ferm şi responsabil şi s-ar reduce la jumătate acest fenomen, s-ar obţine resurse de 7-8 miliarde de euro, ceea ce ar face să dispară deficitul bugetar (în cei 7 ani de Regim Băsescu, pe aceste căi s-au pierdut 50-60 miliarde de euro).

Milionarii Băsescu şi Isărescu „nu au văzut” aceste resurse şi au preferat tăierile masive din pensii, salarii şi alocaţii sociale.

NOTĂ SPECIALĂ. Dacă imensul aparat al Ministerului de Finanţe (peste 33.000 de persoane), Poliţia, Serviciile Secrete, Procuratura  etc. şi-ar fi îndeplinit corect sarcinile de serviciu, reducerea substanţială a evaziunii fiscale şi a contrabandei ar fi devenit realitate.

a. Evaluarea noastră se întemeiază pe un document oficial (raportul la buget al Guvernului), care, criticînd guvernările anterioare, ne-a oferit elemente revelatoare. 

În documentul oficial sînt precizate următoarele elemente:

- Pierderile de resurse bugetare din cauza evaziunii fiscale şi a contrabandei se ridicau, în 2008, la 58 miliarde lei sau 15,7 miliarde de euro (la impozite pe venit, CAS şi TVA).

- Ponderea economiei subterane în PIB s-a majorat de la 14,5% în 2004, la peste 21% în anul 2008.

- Valoarea adăugată brută în termeni nominali din economia subterană s-a triplat în perioada 2005 – 2008.

- Evaziunea fiscală la plata TVA a ajuns în 2008 la 24 miliarde (la 4,6% din PIB), faţă de 7,4 miliarde lei în 2004.

- Evaziunea fiscală din cauza „muncii la negru” a provocat pierderi de venituri la buget de 29,5 miliarde de lei (5% din PIB) la nivelul anului 2008.

Acest fenomen s-a amplificat considerabil în anii 2009-2011, după cum a reieşit din controalele în vămi din ultimele luni. Studii şi cercetări europene se referă la economia subterană în România, de 35-40% din PIB. Unii cercetători români vorbesc despre cifre similare, care diferă de cifrele Consiliului Fiscal.

b. Specialiştii din Consiliul Fiscal în rapoartele lor publicate, ne dau un tablou cu evoluţia acestui fenomen de evaziune fiscală şi contrabandă cu unele cifre mai mici, în mod inexplicabil, în ultimii ani. Pierderile din evaziune şi contrabandă la nivelul anului 2009 ar fi de 45,3 miliarde lei sau 10,8 miliarde euro, iar economia subterană ar reprezenta 97,2 miliarde lei sau 19,8% din PIB.

c. Contrabanda şi evaziunea fiscală în Portul Constanţa. În urma controlului în vamă în Portul Constanţa, în luna mai 2011, un ziar central pro-guvernamental a scris despre cel mai mare jaf din istorie. A calculat, pe baza informaţiilor primite de la Procuratură, că valoarea spăgii şi evaziunii fiscale în Portul Constanţa, în anul 2010, a fost de 2,5 miliarde de euro. Extrapolînd, a ajuns la cifra de 17,5 miliarde de euro în cei 7 ani ai Regimului Băsescu.

5. Altă orientare greşită. ENORMELE IMPOZITE INDIRECTE. Regimul Băsescu a pus accentul pe impozitele indirecte – TVA şi accize. Aceasta înseamnă poveri fiscale (prin preţuri şi inflaţie) pe umerii milioanelor de consumatori, ai celor care trăiesc din muncă - salariaţi şi pensionari.

Aceste impozite indirecte au majorat demenţial preţurile şi inflaţia. Ele au contribuit la faptul că România are cea mai ridicată inflaţie din Europa – 8,4% în luna aprilie 2011.

În cîrdăşie cu domnul Jeffrey Franks, milionarii Băsescu şi Isărescu, peste noapte, în iulie 2010, au majorat nebuneşte Taxa pe Valoarea Adăugată (TVA), de la 19% la 24% (cea mai ridicată cotă din Europa). În felul acesta, au dat mînă liberă monopolurilor şi companiilor transnaţionale, care domină piaţa noastră internă şi o sufocă, să mărească demenţial preţurile, să umfle profiturile de monopol şi de speculă, să-i facă să sufere pe milioanele de consumatori români.

Cu o mare neruşinare, domnii Băsescu şi Isărescu aruncă vina pe alţii, prin discursuri penibile pe la toate televiziunile, susţinînd că mărirea TVA ar fi fost o „EROARE POLITICĂ” a altora, nu a domniilor-lor. Totodată, au încercat să scoată în evidenţă faptul că era mai potrivită tăierea masivă a pensiilor (la nivelul de 15%, stabilit de domnul Băsescu la 6 mai 2010). Poveştile de adormit copii, lansate de Isărescu şi ceilalţi propagandişti ai BNR, cu efectele de „runda a doua”, „cu resorbirea efectelor” din majorarea TVA, se lovesc de o cruntă realitate – creşterea persistentă a preţurilor, creşterea inflaţiei la peste 8,4%, îmbogăţirea monopolurilor şi speculanţilor pe seama populaţiei sărăcite.

5) Altă direcţie dezastruoasă. ARMA INFLAŢIEI, A CREŞTERII PREŢURILOR. Acest impozit anonim pus pe milioanele de consumatori este considerat „natural” de Băsescu şi Isărescu şi propagandiştii lor de serviciu.

În noul Acord cu FMI (2011-2013), domnii Băsescu şi Isărescu au iniţiat majorări substanţiale de preţuri la gaze şi energie electrică (şi, prin aceasta, la produsele de bază şi servicii, în lanţ), la termoficare, la calea ferată, la Metrou şi la R.A.T.B. etc. Noi criticăm sever aceste politici ale guvernării. Din nou, sînt satisfăcute poftele monopolurilor transnaţionale şi ale unor companii autohtone. Preţurile de monopol şi de speculă înfloresc prin iniţiativa domnilor Băsescu şi Isărescu şi, o dată cu acestea, sporesc profiturile de monopol. Din nou, milioanele de oameni care trăiesc din muncă sînt lovite crunt cu „arma nobilă a inflaţiei”. Noi am criticat aspru această orientare în studiul publicat recent despre nenorocirile pe care le aduce Poporului Român noul Acord cu FMI (2011-2013). Ne întrebăm dacă aceşti oficiali („în înţelepciunea şi măreţia lor”), care vorbesc toată ziua de creşterea productivităţii, vor găsi vreodată o soluţie pentru reducerea preţurilor. Evaluările domniilor-lor din documentele de aprobare ale Acordului cu FMI (2011-2013) cu privire la evoluţia inflaţiei pentru anii următori sînt puse la îndoială de specialiştii din economie (nici în anii anteriori nu s-au realizat, iar domnul Isărescu revizuieşte mereu în sus, fără nici o jenă, „ţintele de inflaţie” ca o culme a ştiinţei sale, iar domnul Jeffrey Franks zîmbeşte aprobativ, că aşa ar fi „natural”). (Va urma)

Grupul de iniţiativă „Reînnoirea”

FLOREA DUMITRESCU 

GHEORGHE STROE 

CRISTIAN APOSTOL

Share |

Articol vizualizat de 879 ori

08 Iul 2011