AL DOILEA ACORD AL MILIONARILOR BĂSESCU ŞI ISĂRESCU CU F.M.I. (I)

După declaraţiile sale publice, Traian Băsescu a decis să încheie un al doilea Acord cu FMI. Nu a mai avut răbdare să aştepte terminarea primului Acord cu FMI, care expiră în luna mai 2011. Ce se ascunde în această grabă? Subliniem faptul că milionarii-guvernanţi, în tot ce fac, în acordurile pe care le încheie, reflectă concepţiile, viziunile şi interesele îmbogăţiţilor de tranziţie, ale monopolurilor şi companiilor transnaţionale, ale politicienilor corupţi, ale clientelei lor politice.

I. PARAVANUL POLITIC

Primul Acord cu FMI i-a servit drept paravan politic pentru alegerile locale şi parlamentare din 2008 şi pentru alegerile prezidenţiale din 2009, în condiţiile eşecului general în combaterea crizei şi a nemulţumirii generale a populaţiei. Dar Traian Băsescu avea nevoie de un nou paravan, pentru campania electorală din 2012 şi pentru continuarea politicilor sale în favoarea îmbogăţiţilor de tranziţie  şi în detrimentul milioanelor de săraci din România. Avea nevoie, ca şi în trecut, să se servească de „autoritatea” organismelor internaţionale pentru a acoperi eşecul guvernării sale dezastruoase, precum şi pentru a da vina pe FMI pentru politicile sale, profund greşite, împotriva României şi a Poporului Român; acel popor „cu performanţe limitate”, care „nu munceşte” şi care nu se ridică la înălţimea ideilor sale aberante. I-a înşelat amarnic pe români, prima dată, susţinînd că ar avea nevoie numai de o „centură de siguranţă” la primul Acord cu FMI. Şi i-a mers. Acum ar avea nevoie de un al doilea Acord cu FMI, numai „de natură preventivă”, în fapt de o nouă înşelăciune politică. Două afirmaţii profund mincinoase şi dăunătoare ţării, după cum vom explica în continuare. În paranteză fie spus, este regretabil faptul că domnul Jeffrey Franks şi echipa sa au intrat în acest joc politic, dînd girul  măsurilor greşite, cu consecinţe catastrofale pentru situaţia economică şi socială din România. Pentru noi, cetăţenii români, care am suportat toate nenorocirile primului Acord cu FMI, răspunderea revine, în primul rînd, domnilor Băsescu, Boc, Isărescu şi adepţilor lor, care ne-au înşelat şi au furat voturile cu promisiuni mincinoase. Ei trebuie incriminaţi şi traşi la răspundere politică pentru dezastrul economic şi social provocat, ţinînd seama de Constituţia şi legile ţării noastre. Dar nu vom putea să trecem cu vederea nici faptul că domnul Jeffrey Franks, prin documentele de analiză şi de aprobare ale FMI (publicate mereu cu mare întîrziere), a girat aceste politici dăunătoare. Mai mult. Sîntem obligaţi – pentru istorie – să-i imputăm unele orientări catastrofale. Dincolo de afirmaţiile din documente, că acestea sînt politicile guvernării Băsescu-Isărescu – trebuie să criticăm „susţinerea” de către domnul Jeffrey Franks a politicilor nocive, inadecvate ale regimului dictatorial Băsescu; fără ruşine şi fără reţinere, domnii  Băsescu, Boc, Isărescu şi adepţii lor, în mod public, abuziv şi frecvent, invocă expertiza domnului Jeffrey Franks şi a echipei sale pentru a justifica eşecurile lor economice. Sîntem obligaţi să evocăm aceste momente – pentru ca cetăţenii români – în ultimă instanţă – să afle tot adevărul despre rolul jucat de domnul Jeffrey Franks în susţinerea regimului dictatorial Băsescu şi a politicilor sale greşite.

II. DECRIPTAREA

Misiunea cea mai grea pentru societatea civilă (întrucît negocierile nu au fost transparente) este decriptarea în întregime a conţinutului celui de-al doilea Acord al domnului Băsescu cu FMI. Avem experienţa amară a primului Acord, în cadrul căruia, abia după 7 evaluări – s-au dezvăluit treptat unele politici şi măsuri grele convenite de domnul Băsescu cu domnul Jeffrey Franks. şi nici acum nu ştim totul; nu ştim ce s-a făcut cu cele 19 miliarde de euro, în special cu cele 12 miliarde de euro date domnului Mugur Isărescu. Se pun multe întrebări, rămase fără răspuns. A fost numai „o centură de siguranţă”, cum minţea frumos poporul român domnul Băsescu? Desigur că nu, cum ne-au arătat realităţile economice şi sociale crude.

a) În noul Acord, unele politici şi măsuri sînt exprimate ceva mai direct (dacă se lasă la o parte vorbele de învăluire şi inducere în eroare a neavizaţilor). La acestea avem datoria să ne referim în mod categoric. şi aşa vom face.

b) Unele politici şi măsuri rămîn învăluite, ascunse, în termeni vagi („îmbunătăţiri”, „reforme”, „creşterea eficienţei”, „ridicarea calităţii”, „flexibilitate” etc.).

c) Există o faţă nevăzută a negocierilor, care în documente este înscrisă prin formulări de tipul: „se vor lua măsuri suplimentare” , „măsuri adiţionale”. Aceste noi măsuri le vom afla treptat (ca şi în cazul primului Acord), ele fiind ascunse după aceste formulări imprecise.

Cităm din „Scrisoarea de Intenţie” a Guvernului român către FMI (la pag. 2): „Guvernul şi B.N.R. sînt gata să ia măsurile suplimentare care se impun pentru a asigura realizarea obiectivelor sale. România se va consulta cu FMI cu privire la adoptarea de noi măsuri, care ar putea deveni adecvate pentru realizarea scopurilor programului....”. Vom fi obligaţi să ne referim la contradicţiile dintre formulările exagerat de laudative la adresa rezultatelor din primul Acord – şi politicile extrem de dure, severe, de austeritate din cel de al doilea Acord cu FMI. Va fi greu de răspuns de ce primul Acord – nu a dus la ieşirea din criză şi la relansarea activităţii economice în România, de ce avem o mare întîrziere în comparaţie cu alte ţări. Sînt multe lucruri de clarificat şi de explicat poporului român. Procesul de decriptare a primului Acord cu FMI s-a desfăşurat aproape doi ani şi nu s-a terminat. Procesul de decriptare a acestui al doilea Acord cu FMI se va întinde, de asemenea, pe o perioadă mai mare decît termenul de expirare a acordului. Vom fi obligaţi să scriem separat despre această operaţiune de decriptare, a acestor două acorduri cu FMI, care ascund manipulări şi înşelăciuni, pentru cetăţenii români, prin termenii şi formulările folosite.

III. ANULAREA DE CĂTRE DOMNUL BĂSESCU A PRIMULUI ACORD CU FMI (2009 - 2011)

În deciziile Comitetului Executiv al FMI din 10 martie 2011 există un punct distinct (Decizia B) – „Anularea Acordului Stand-By” – în care se precizează la articolul 1: „Fondul ia notă de anularea de către România a Acordului său Stand By (EBS09/59/, 4/24/09, începînd cu data de 30 martie 2011”. De ce domnul Băsescu a anulat acest prim Acord cu FMI, care sînt dedesubturile acestei manevre, urmează să aflăm ulterior. Este limpede că este vorba de jocurile politice interne ale domnului Băsescu. Nu s-a dat nici o explicaţie logică. Afirmaţia domnului Băsescu că România nu mai avea nevoie de bani şi a renunţat la tranşa de circa un miliard de euro – este în contradicţie flagrantă cu situaţia de fapt şi cu toate prevederile din cel de-al doilea Acord cu FMI. Rămîne de decriptat sensul acestei „anulări” aberante. Deocamdată, facem numai o observaţie: domnului Băsescu nu i-a convenit să se facă o analiză cuprinzătoare şi în întregime a primului Acord cu FMI, a unor rezultate catastrofale. Nu întîmplător, în „Scrisoarea de Intenţie” din 10 martie – problema îndeplinirii primului Acord este expediată pe un text de numai două pagini. Este limpede că nu s-a dorit o analiză aprofundată şi responsabilă a întregului Acord.  Graba, lipsa de transparenţă şi superficialitatea cu care s-a negociat un al doilea Acord, îşi are explicaţia în paravanul politic de care avea nevoie domnul Băsescu, care a intrat într-o nouă campanie electorală. Nu discutăm pe larg aici lipsa de transparenţă şi cum au fost lăsate la o parte partidele din opoziţie, sindicatele, societatea civilă, parlamentul etc. O vom face ulterior.

IV.  NENOROCIRILE PRODUSE ÎN ECONOMIE ÎN TIMPUL PRIMULUI ACORD AL MILIONARILOR BĂSESCU ŞI ISĂRESCU CU FMI (2009-2011) 

Evoluţia economică în anii 2009-2011 a demonstrat că primul Acord cu FMI a fost prost întocmit şi negociat, în condiţiile unei lipse de transparenţe, care a fost puternic criticată de societatea civilă şi de unii reprezentanţi din Parlament. În acest Acord s-au reflectat concepţiile şi viziunile unor politicieni, legaţi de corupţie şi de criminalitatea politică şi de jefuitorii de bani publici şi prăduitorii de avuţie naţională. De aceea, spre regretul nostru, prin politicile şi măsurile preconizate, nu s-au atenuat corespunzător efectele crizei, cum era necesar; poverile crizei au fost aruncate, în mod determinant, pe cei mulţi care trăiesc din muncă, pe milioanele de săraci; totodată, au fost avantajate interesele monopolurilor şi companiilor transnaţionale, ale băncilor cu capital străin, ale unor firme autohtone, ale guvernanţilor-milionari, ale clientelei lor politice, ale celor cu venituri mari şi foarte mari. Ca economişti, sîntem datori ca în viitorul apropiat – să publicăm un amplu studiu asupra nenorocirilor produse în economie în timpul primului Acord cu FMI, pe baza documentelor oficiale, prin analiza obiectivă a celor 7 evaluări şi a politicilor profund greşite – care au extins starea de sărăcie şi mizerie din România şi au favorizat, în acelaşi timp, pe îmbogăţiţii de tranziţie, străini şi autohtoni. Deocamdată, ne limităm a enumera sintetic cîteva din rezultatele catastrofale ale guvernării Băsescu-Boc-Isărescu în anii 2009 - 2011.

1. SUPRAÎNDATORAREA ŢĂRII

ÎN MOD IRESPONSABIL

Domnii Băsescu şi Isărescu au recurs la un împrumut extern efectiv (fără egal în istorie ca mărime) de 19 miliarde euro, într-un timp record de 2 ani (de la FMI, UE şi B.M.). Totodată, datoria publică a ţării a fost mărită extraordinar de la 109 miliarde lei în 2008, la 180 miliarde lei (43 miliarde euro) în 2010, deci o creştere de 65%. În felul acesta, s-a agravat – fără precedent – criza datoriilor ţării, ce se lasă ca o moştenire catastrofală generaţiilor viitoare. Volumul total al datoriilor externe ale ţării a fost urcat la peste 92 miliarde euro, la care se adaugă datoriile în lei şi se ajunge la o datorie totală a ţării de peste 100 miliarde de euro. Ponderea datoriei publice în PIB a urcat de la 21,3% în 2008, la 35,2%  în 2010, iar ponderea datoriei totale externe în PIB a urcat de la 51,4% în 2008 la 74,5% în 2010. Aceste datorii enorme făcute de guvernarea Băsescu-Isărescu – vor împiedica revenirea la o creştere economică normală şi necesară – mulţi ani de acum înainte. Cele peste 19 miliarde de euro de la FMI şi UE – nu au sprijinit direct combaterea crizei şi relansarea activităţii în economia reală. Domnul Isărescu trebuie să justifice în faţa cetăţenilor ce a făcut cu cele 12 miliarde de euro luate de la FMI, întrucît a fost acuzat de mai mulţi specialişti că ar fi utilizat o mare parte din aceşti bani pentru sprijinirea băncilor cu capital străin şi a companiilor străine. Minciuna gogonată a domnului Băsescu – în campania electorală – că nu ar avea nevoie de un „împrumut de la FMI”, ci numai de „o centură de siguranţă” – stă faţă în faţă cu împrumuturile enorme utilizate suplimentar de peste 30 miliarde de euro, în aceşti doi ani, ceea ce-l condamnă fără drept de apel.

NOTĂ. Domnul Jeffrey Franks va putea să fie întrebat cui au folosit banii împrumutaţi de la FMI, ce interese au fost satisfăcute pe baza „indicaţiilor sale  preţioase”. Deosebit de GAURA NEAGRă de mai sus – concretizată în mărirea extraordinară a datoriei ţării cu peste 30 de miliarde de euro în 2 ani, trebuie subliniat faptul că economia reală nu a fost sprijinită corespunzător din aceşti bani şi efectele crizei au fost devastatoare, extrem de păgubitoare pentru populaţie şi pentru ţară, după cum urmează.

2. DISTRUGEREA LOCURILOR DE MUNCĂ

Efectul cel mai grav al crizei cumplite este distrugerea a peste 800 de mii de locuri de muncă (reducerea numărului de salariaţi în doi ani de la 5.046 mii la 4.238 mii în 2010). La aceştia se adaugă cei peste 200 de mii de mici întreprinzători care au fost falimentaţi şi lichidaţi. Pentru domnii Băsescu, Boc, Isărescu (guvernanţi de peste 20 de ani), co-autori alături de alţi politicieni la distrugerea a circa 4 milioane de locuri de muncă în cei peste 20 de ani ai tranziţiei – aceasta nu constituie o problemă a României. Preşedintele Băsescu le-a recomandat cetăţenilor români chiar să plece în străinătate. Împreună cu FMI – au decis – în plină criză – desfiinţarea a sute de mii de locuri de muncă în sectorul public şi continuă procesul şi prin noul Acord cu FMI. Domniile lor au decis şi tăierea cu 15% a ajutoarelor de şomaj.

3. PRĂBUŞIREA ECONOMICĂ

De la creşterea economică de 7-8%, în anul 2009 – produsul intern brut (PIB) a scăzut extraordinar cu 7,1% (una din cele mai mari scăderi din Uniunea Europeană) şi o scădere de 1,3% în anul 2010. Majoritatea ţărilor din Uniunea Europeană au revenit la creştere economică, numai România a bătut pasul pe loc datorită absenţei unor politici active de sprijinire a economiei reale. Lipsa oricărei preocupări a autorităţilor pentru producţie şi investiţii productive şi-a spus cuvîntul datorită incapacităţii, incompetenţei şi iresponsabilităţii guvernanţilor centrali şi locali.

4. REDUCEREA DRAMATICĂ A

VENITURILOR ŞI A PUTERII DE CUMPĂRARE A CELOR CARE TRĂIESC DIN MUNCĂ

Ca efect al distrugerii masive a locurilor de muncă (pierderea de venituri din salarii la nivelul unui an – se ridică la circa 20 miliarde lei) şi a politicilor şi măsurilor decise de milionarii Băsescu, Isărescu şi Boc – de tăiere a pensiilor şi salariilor (tăiere cu 25% şi eliminarea unor sporuri în sectorul public), tăierea alocaţiilor sociale la păturile cele mai sărace – veniturile nominale au scăzut substanţial. Puterea de cumpărare a populaţiei a fost grav afectată de rata înaltă a inflaţiei în aceşti ani de criză cumplită; milionarii Băsescu şi Isărescu au aplicat politici de majorare a preţurilor (în favoarea monopolurilor şi companiilor transnaţionale şi a unor firme autohtone), bătînd recordul cu cea mai înaltă rată a inflaţiei în Uniunea Europeană (unde în anii de criză preţurile au scăzut) – cu o rată medie de 5,6% în 2009 şi 6,1% în 2010. Ca să dea o lovitură decisivă pensionarilor şi salariaţilor, milioanelor de săraci, domnii Băsescu şi Isărescu (mînă în mînă cu Jeffrey Franks) au majorat impozitul pe valoarea adăugată (TVA) de la 19% la 24% (ceea ce nu şi-a permis nimeni în Uniunea Europeană). Pe această cale au umplut seifurile companiilor transnaţionale prin creşterea nebunească, bruscă, a preţurilor la toate produsele de bază şi au împins rata inflaţiei la peste 8%. În consecinţă, cererea internă s-a diminuat considerabil şi va fi un factor care va frîna reluarea şi creşterea producţiei interne (contrar minciunii din noul Acord – că cererea internă va deveni motorul principal al creşterii economice).

5. POLITICILE FISCALE GREŞITE

În special prin „cota unică” pe profit şi pe venitul persoanelor –  politicile fiscale au golit bugetul de stat de multe miliarde de euro – 3-4 miliarde de euro pe an (peste 18 miliarde de euro, în cei 6 ani de regim dictatorial Băsescu) şi au favorizat companiile transnaţionale şi păturile sociale cu venituri mari şi foarte mari.

6. EVAZIUNEA FISCALĂ ŞI CONTRABANDA

Fără egal în Europa – au dus la jefuirea resurselor bugetare cu 15 - 20 miliarde euro în fiecare din anii 2009-2010 (un gol de peste 40-50 miliarde euro în cei 6 ani de regim dictatorial Băsescu).

7.  JEFUIREA BANILOR PUBLICI DIN BUGETELE DE STAT PE ANII 2009, 2010 ŞI 2011

Cîte 5-10 miliarde de euro în fiecare an prin risipa şi cheltuielile neraţionale, neoportune, inutile şi nejustificate, prin preţuri umflate de cîteva ori, prin licitaţii trucate - la cheltuielile de bunuri şi servicii şi la investiţiile de infrastructură neproductive – în favoarea clientelei politice a guvernanţilor.

8. NEUTILIZAREA FONDURILOR EUROPENE

Cu o utilizare de sub 3% din fondurile structurale şi de coeziune (de peste 19 miliarde de euro) – domnii Băsescu, Boc şi Isărescu trebuie să-şi asume răspunderea pentru neglijenţa totală în serviciu. La aceştia totul s-a redus la o vorbărie goală, condamnabilă şi s-a ajuns la un eşec total  în relaţia financiară cu Uniunea Europeană. Mai mult. România a devenit un contribuitor net la Uniunea Europeană (prin cele peste 6 miliarde de euro vărsate drept contribuţie) şi pe această cale este un finanţator al celorlalte ţări dezvoltate membre UE în anii de criză.

9. BLOCAJUL ÎN SISTEMUL BANCAR

Nu dă semne încurajatoare de revenire la normal. Economia reală nu este sprijinită prin credite să-şi reia activitatea mai intens, nici în ce priveşte producţia, nici în ce priveşte investiţiile productive. Dobînzile şi comisioanele sînt foarte ridicate. Domnul Isărescu nu vorbeşte despre acest blocaj tocmai pentru a-şi ascunde răspunderea pentru starea de lucruri inacceptabilă şi dăunătoare din sistemul bancar. Domnia sa ne dă lecţii supărătoare şi penibile în toate celelalte domenii economice şi financiare.

10. REZERVELE VALUTARE DE LA BNR

În condiţii de criză cumplită, au fost sporite (în total ajungînd la peste 35 miliarde de euro). Aceste rezerve (fie sub formă de titluri de stat străine sau de depozite în valută la bănci din străinătate) constituie frumoase şi substanţiale resurse financiare pentru ţările dezvoltate unde sînt plasate. Criticile şi propunerile unor specialişti, potrivit cărora aceste rezerve valutare de la BNR trebuiau să sprijine, mai mult şi mai concret, economia reală în combaterea crizei şi în ieşirea din criză a ţării noastre – vor constitui în continuare teme de dezbatere şi de reflecţie în ce priveşte utilizarea lor pentru nevoile ţării şi costurile lor pentru cetăţenii români.

*

*                    *

Toate cele de mai sus, demonstrează în mod categoric adîncirea şi extinderea marilor disproporţii şi dezechilibre din economia României şi contrazic flagrant evaluarea că „s-a stabilizat” economia din „Scrisoarea de Intenţie” din 10 martie 2011. În aceste condiţii, nu este loc pentru laude şi exagerări, cum sînt cele exprimate – fără nici o ruşine – în „Scrisoarea de Intenţie” cu privire la rezultatele Acordului cu FMI pe 2009-2011.

IEŞIREA DIN CRIZĂ

Domnii Băsescu şi Boc, aflaţi mereu în campanie electorală, au declarat de mai multe ori ieşirea din criză. În mod total iresponsabil se joacă cu cuvintele şi dovedesc necinste şi incorectitudine în raport cu cetăţenii acestei ţări, care nu le mai pot acorda nici o încredere, deoarece au fost minţiţi de prea multe ori. Ca economişti, precizăm că ieşirea din criză va dura mai mulţi ani – pînă la revenirea la toţi indicatorii  economici de bază – dinaintea începerii crizei, inclusiv în ce priveşte locurile de muncă, salariile, pensiile, nivelul de trai, echilibrele de bază.

NOTĂ. Domnul Jeffrey Franks şi echipa sa vor trebui să consemneze – cu obiectivitate – un eşec economic şi social în România – prin politicile şi măsurile din Acordul pe care l-au încheiat cu domnii Băsescu şi Isărescu pe perioada 2009-2011. Aşa ar fi cinstit şi onorant. Este regretabil că domnul Jeffrey Franks  şi echipa sa, cu expertiza lor deosebită, nu au văzut şi nu au putut determina politici şi măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale şi a contrabandei (de circa 15 miliarde de euro la nivelul unui an), pentru corectarea politicilor profund greşite privind „cota unică” de impozitare pe profit şi pe venitul persoanelor  - care cauzează pierderi de 3-4 miliarde euro pe an, pentru combaterea risipei şi a cheltuirii neraţionale din bugetul de stat pe anii 2009, 2010 şi 2011 – de 5-10 miliarde de euro în fiecare an; nu au putut determina autorităţile să acţioneze pentru utilizarea fondurilor europene – unde au rămas neutilizate peste 14 miliarde de euro alocate României – pe perioada pînă în 2010. Lucrul deosebit de grav este faptul că nu au reuşit să determine aplicarea unor politici şi măsuri active pentru relansarea activităţii în economia reală şi pentru ieşirea mai rapidă din criză, cum se întîmplă în alte ţări europene. Ca economişti, ne simţim nevoiţi să transmitem domnului Jeffrey Franks, personal – o scrisoare deschisă cu punctul nostru de vedere, cu riscul de a intra într-o polemică – pe aceste probleme cardinale.  Cu regret îi vom spune că a greşit faţă de propria conştiinţă, faţă de conducerea FMI şi, în special, faţă de cetăţenii României. I-o spunem direct şi cu prietenie că a greşit cînd nu a informat pe deplin conducerea FMI – despre faptul că în România sărăcia este generalizată, că era nevoie de protecţie socială şi nu de adîncirea şi extinderea sărăciei şi mizeriei, că salariile şi pensiile sînt dintre cele mai scăzute din Uniunea Europeană şi că nu trebuiau permise politicile şi măsurile  domnilor Băsescu şi Isărescu, care au aşezat poverile crizei pe cei mulţi care trăiesc din muncă, pe milioanele de săraci şi au favorizat îmbogăţiţii de tranziţie, companiile transnaţionale, băncile cu capital străin, unele firme autohtone. Îi vom spune că „stabilizarea economică” înseamnă altceva decît ce s-a întîmplat în România. În anii 2009-2010 disproporţiile şi dezechilibrele s-au mărit şi s-au adîncit. Nu sînt semne de stabilizare - creşterea datoriei ţării cu peste 30 de miliarde de euro în 2 ani, desfiinţarea a peste 800 de mii de locuri de muncă, diminuarea produsului intern brut cu peste 9%, creşterea inflaţiei cu 5,4% şi 6,1% - în anii 2009-2010, ridicarea inflaţiei la peste 8% - cea mai înaltă inflaţie din Uniunea Europeană, reducerea substanţială a pensiilor, salariilor şi alocaţiilor sociale şi a puterii de cumpărare a întregii populaţii, creşterea nemulţumirii generale a populaţiei, exploziile şi revoltele sociale. În aceste  condiţii, ieşirea din criză va dura mai mulţi ani decît în alte ţări europene. Vom fi nevoiţi să ne referim la analizele, concluziile şi învăţămintele din lucrările ştiinţifice ale laureatului Premiului Nobel – Joseph E. Stiglitz cu privire la unele politici neadecvate recomandate de FMI, fără să se ţină seama de situaţia specifică din fiecare ţară. (Va urma)

Grupul de iniţiativă „Reînnoirea”

FLOREA DUMITRESCU 

GHEORGHE STROE 

CRISTIAN APOSTOL

17 mai 2011

Share |

Articol vizualizat de 1949 ori

19 Mai 2011