Afacerea de spionaj care l-a dărîmat pe Willy Brandt (VII)

Ultimele 12 luni petrecute în libertate au fost tensionate, pentru că soţii Guillaume ştiau că intraseră în vizorul Serviciului de Informaţii vest-german şi că de acum riscurile erau foarte mari. Christel a acceptat, în cele din urmă, că probabil urmărirea nu are nimic de-a face cu faptul că s-a înscris pentru postul de secretară la Ministerul Apărării. Günter evalua greşit situaţia. Era convins că, în cazul în care va fi arestat, va fi trimis imediat înapoi în RDG, în cadrul unui schimb. Aşa că familia trăia în continuare ca şi cum nimic nu s-ar fi întîmplat, ca şi cum nu ar fi existat nici un motiv să se întoarcă urgent în Est. Fiul lor, Pierre, învăţa la Liceul Heinrich Hertz. Bunica, Erna Boom, locuia în continuare cu ei şi se îngrijea de băiat. Cel mai important eveniment al verii anului 1973 a fost celebrul concediu în Norvegia, împreună cu familia cancelarului. Reinhard Wilke, consilierul principal al premierului Willy Brandt, şi adjunctul acestuia nu puteau veni, aşa că a fost invitat Günter. I s-a permis să-şi aducă şi familia. Soţii Guillaume au mers cu maşina proprie, un Citroen GS verde-gălbui, prin Suedia, pînă în pitorescul oraş norvegian Hamar. De acolo era originară soţia cancelarului, Rut. Willy Brandt cunoştea zona şi frumuseţile ei din anii de război şi exil. Aici se putea în sfîrşit relaxa, aici era acasă. În săptămînile petrecute în Norvegia, familia Brandt a avut o casă proprie. Nu departe, într-o casă cu verandă, stăteau soţii Guillaume şi menajera cancelarului. Cei însărcinaţi cu protecţia înaltului demnitar, membri ai aşa-numitei „Sicherheitsgruppe Bonn” (Unitatea de Securitate Bonn) a Biroului Federal de Investigaţii, şi tehnicienii în telecomunicaţii ai Serviciului Federal de Informaţii locuiau în căminul taberei pentru tineret Ormseter, situată la o depărtare de apoximativ 200 m de casa premierului. Astfel, în singurătatea Scandinaviei se formase o minicancelarie. În perioada petrecută la Hamar, membrii celor două familii s-au apropiat în mod inevitabil. Atmosfera era diferită faţă de cea din Bonn, unde întîlnirile erau ocazionale şi se concentrau pe probleme de serviciu. Rut Brandt îşi aminteşte în cartea ei, publicată mult mai tîrziu, despre zilele petrecute împreună cu famila Guillaume: „Guillaume nu vorbea prea mult; ea conducea discuţia. Soţia avea o figură energică, chiar severă. El avea în schimb o figură rotundă şi liniştită. Purta părul tăiat scurt, ceea ce îl făcea să pară mai tînăr decît ea”. Willy Brandt nu se putea rupe total de îndatoririle sale. Tehnicienii în telecomunicaţii sosiţi la Hamar împreună cu el se îngrijeau să primească zilnic pachete stufoase cu documente, ce soseau prin telex şi prin curieri. În mare parte era vorba de analiza zilnică a informaţiilor ce apăreau în presă, însă multe documente aveau menţiunea „secret” şi „strict secret”. Unele erau clasificate chiar cu nivelul „cosmic” al NATO. În acea perioadă, negocierile dintre partenerii NATO cu privire la aşa-numita „Declaraţie Atlantică” ajunseseră în faza hotărîtoare. (Va urma)

WILHELM DIETL

Share |

Articol vizualizat de 1247 ori

04 Iun 2011