Afacerea de spionaj care l-a dărîmat pe Willy Brandt (III)

Pe la începutul anului 1955, Günter i 1-a prezentat pe mentorul său, Paul Laufer, şi a convins-o să se angajeze la Securitate (Stasi). Şi Erna Boom a fost cooptată, altfel planul nu ar fi funcţionat. Günter Guillaume a considerat-o pregătită să devină agentă, căci Erna credea cu tărie că statul vest-german este urmaşul de drept al regimului care îi ucisese soţul. În Memoriile sale, Günter scria despre ea că această convingere îi dădea „un curaj şi o hotărîre de nezdruncinat”. Peter Laufer a conceput strategia operaţiunii. Cunoştea bine oamenii şi acumulase o experienţă bogată de-a lungul vieţii sale aventuroase. Mai întîi, a trimis-o pe văduva Boom la Frankfurt pe Main, să cerceteze terenul. Misiunea ei era să reînnoiască vechile legături de familie şi să evalueze situaţia. Mutarea întregii familii nu trebuia să producă o surpriză prea mare. Guillaume ştia că în această etapă avea neapărată nevoie de soacra lui. Laufer depusese 10.000 de mărci într-o bancă din partea vestică a Berlinului. Banii urmau să finanţeze pentru început viaţa de zi cu zi a celor 3 agenţi. Văduva Boom a plecat apoi cu camionul de mobilă spre RFG. Avea paşaport olandez, deci mutarea era perfect legală. În acelaşi timp, soţii Guillaume se pregăteau de plecare. Vecinilor şi prietenilor le-au spus că se mută la Leipzig, însă după o scurtă vizită la sediul Poliţiei din Oranienburg, s-au îndreptat spre jumătatea vestică a Berlinului. Pe atunci, graniţa era încă deschisă. Singurele lor bagaje erau două geamantane şi o geantă de călătorie. În raportul oficial al Comisiei pentru „apărarea secretelor de stat în legătură cu verificarea implicaţiilor cazului Guillaume la nivelul securităţii statului”, scria mai tîrziu: „La data de 12/13.05.1956, G. a intrat în Berlinul de Vest pe ruta Hohen Neuendorf-Frohnau şi de acolo în Republica Federală Germania pe calea aerului. La data de 13.05.1956, cuplul s-a cazat la Frankfurt (Main)... Soţii G. nu au cerut o locuinţă pentru refugiaţi. Au fost primiţi imediat în casa Ernei Boom, soacra lui G., la adresa Frankfurt (Main), Finkenhofstrasse 29”. Astfel se încheia prima etapă a celei mai importante afaceri de spionaj din istoria Germaniei. Agenţii lui Paul Laufer, Christel şi Günter Guillaume, cărora Stasi le dăduse numele conspirative „Heinze”, respectiv „Hansen”, se aflau aşadar în teritoriul-ţintă. Ocupau o locuinţă cu 3 camere, pe care Erna o cumpărase de la un dentist. Mobila din dormitor şi-au cumpărat-o printr-un credit. Ca prim pas, au obţinut autorizaţia de a-şi înfiinţa un mic birou în propria locuinţă. Erna Boom şi-a investit banii primiţi de la Stasi în cafeneaua Boom am Dom, unde se puteau găsi şi trabucuri de bună calitate. Clienţii discutau despre extinderea nou înfiinţatei armate germane şi despre interzicerea Partidului Comunist. Günter Guillaume a învăţat să tragă cu urechea. Pînă la urmă, trebuia să trimită rapoarte şi despre atmosfera din ţară. Din cînd în cînd, un curier al Stasi se oprea la bar şi prelua documentele cu informaţii. Günter a devenit treptat secundantul ambiţioasei sale soţii. Se înscriseseră amîndoi în SPD. Social-democraţii se bucurau de multă popularitate în Landul Hessa şi în capitala sa, Frankfurt. Fără a mai pierde timpul, Christel Guillaume s-a implicat total în activitatea partidului. A devenit secretara lui Willi Birkelbach, personalitate de prim rang a SPD, preşedintele secţiei locale şi membru în Parlamentul german. A rămas secretara lui şi după ce Birkelbach a preluat conducerea Cancelariei statale din Wiesbaden. Curînd, Günter s-a văzut nevoit să accepte că soţia îl depăşise, datorită personalităţii sale puternice şi ambiţioase. Succesul se abătuse asupra lor brusc şi acţiona „ca o doză de ulei de ricin şi alcool introdusă în rezervorul unei maşini de curse”. „Dintr-o dată, operaţiunea rula la turaţie maximă. Iniţial, Christel mă însoţise în teritoriul-ţintă ca un fel de asistentă. Noul ei loc de muncă îi asigura însă o poziţie superioară în mica noastră ierarhie. Mă gîndeam că, dacă lucrurile evoluează în acelaşi ritm, ea va deveni principala furnizoare de informaţii. Presupunerea mea s-a confirmat mai repede decît credeam. Pe masa ei de lucru începeau să ajungă materiale foarte valoroase.” (Va urma)

WILHELM DIETL

Share |

Articol vizualizat de 1238 ori

31 Mai 2011