Seriale Documentare
Afacerea de spionaj care l-a dărîmat pe Willy Brandt (I)
Motto: „Tovarăşi, vouă nu vi se-nchină ode şi poate că nici n-ar fi înţelept. De-aceea, repede-acest cîntec să-ncheiem. Căci ştim prea bine să vă preţuim”.
Cîntec al formaţiei Ministerului Securităţii Statului (MfS) de pe coloana sonoră a filmului de propagandă Misiune îndeplinită.
Despre modul în care s-au cunoscut celebrii spioni Günter Guillaume şi Christel Boom s-au scris multe. Adevărul va rămîne probabil pentru totdeauna ascuns în negura Istoriei.
Pe scurt: numele lui era Günter Karl Heinz Guillaume, un tînăr chipeş de 23 de ani, în trecut membru al Hitlerjugend (Tineretul Hitlerist), pe atunci un ambiţios fotograf. Ea se numea Christel Margarete Ingeborg Boom, lucra ca stenografă şi era doar cu cîteva luni mai tînără decît el. De fapt, cei doi nu se prea potriveau. El era tînărul arătos, cuceritor, care avea mare succes la femeile din Berlinul postbelic, iar ea o secretară cu trăsături energice ale gurii şi cu un aer burghez. Una dintre versiunile poveştii spune că cei doi s-au întîlnit pentru prima dată în toamna lui 1950, cu ocazia unui fotoreportaj despre Sonderbaustab Berlin. Pe de altă parte, Günter Guillaume relatează că s-ar fi cunoscut la „întîlnirile Comitetului pentru Pace din Berlin“. În orice caz, de Crăciun au mers la Leisnitz, în Saxonia, unde Günter a întîlnit-o pe mama ei, Erna, de profesie asistentă medicală. În mai 1951, cei doi tineri s-au căsătorit. Au găsit o casă în Lehnitz, lîngă Berlin, departe de oraşul ce purta încă rănile războiului. Din acea vreme datează următoarea întîmplare: Günter şi-a petrecut seara zilei în care împlinea 25 de ani cu fosta sa prietenă, Susanne, o fată delicată şi foarte feminină. Tîrziu, a condus-o spre staţia trenului local S-Bahn. Arătînd interesul tipic unei rivale, Susanne îl întrebă despre soţia sa, ale cărei principale trăsături erau un nas ascuţit şi buze subţiri (care i-au adus mai tîrziu porecla răutăcioasă de „Geier-Christel” - „Vulturul Christel”). „Vezi cu ce m-am căsătorit”, fu răspunsul lui, „mai bine te luam pe tine”. Scena e de reţinut, căci, cu unele variaţii, se va repeta foarte des de-a lungul timpului. „Soţia lui Günter” (expresie ce va deveni mai tîrziu un titlu în Welt) se afla la începutul unei cariere de vis ca agentă. Succesul pe plan profesional nu şi-a găsit însă corespondent şi în viaţa personală, care a însemnat un şir nesfîrşit de dezamăgiri. După 7 ani de închisoare la Köln, s-a întors în Germania de Est, unde a petrecut o bătrîneţe destul de nefericită. Ultimii ani ai deceniului 5 fuseseră un adevărat purgatoriu, iar începutul anilor ’50 nu se arăta deloc promiţător. În Republica Federală Germană (RFG), creşterea economică se oprise. Crescuseră preţurile şi şomajul, însă, tocmai cînd se înmulţeau criticile noului sistem al economiei libere, piaţa s-a stabilizat. Era anul 1952 şi economia Germaniei începea să ia avînt. Şi în Germania de Est s-au înregistrat în această perioadă nişte rate de creştere care mai tîrziu nu se vor mai atinge niciodată. Aici cauzele erau însă diferite: se încerca aplicarea modelului sovietic al industrializării accelerate. Distrugerile provocate de război, obligaţia de a plăti despăgubiri prin demontări şi cedarea unei părţi însemnate din producţie, alături de scindarea cauzată de războiul rece, au atîrnat greu asupra economiei germane. Dacă, în 1955, în Vest s-a atins un prim punct maxim al creşterii economice („Ura, trăim!”), în Est perioada de avînt economic s-a încheiat brusc. Una dintre principalele cauze a fost colectivizarea agriculturii. În ambele state germane, omul obişnuit îşi putea permite mai puţine decît s-ar crede. Bunurile de consum erau însă oricum limitate, pentru că prioritate avea reconstrucţia. Oamenii îşi investeau toată energia în familie. Legendarul turism în massă al germanilor era de domeniul Istoriei. La începutul anilor ’50, un muncitor în industrie trebuia să lucreze 22 de ore ca să-şi permită un kilogram de cafea. La sfîrşitul deceniului, pentru aceeaşi cantitate trebuia să muncească doar 6 ore. În cazul încălţămintei, lucrurile s-au petrecut exact invers. În 1950 se muncea în medie 2 ore pentru o pereche de pantofi. Zece ani mai tîrziu trebuia să lucrezi 10 ore pentru acelaşi produs. A fost un deceniu caracterizat printr-o creştere economică accelerată, susţinută cu preţul multor sacrificii, iar oamenii s-au văzut nevoiţi să se deprindă cu greutăţile. În aceste condiţii, în Germania de Est s-a înfiinţat Securitatea Statului (Stasi), o instituţie care, prin gradul de implicare în viaţa privată a oamenilor, nu a avut echivalent în Vest. După modelul sovietic, Republica Democrată Germană (RDG) era condusă de Partidul Socialist Unit (SED), înfiinţat în 1946. Ministerul Securităţii Statului (MfS) urma să fie sabia şi scutul acestuia. În Vest, Serviciul Federal de Informaţii şi Apărare a Constituţiei era îngrădit de sistemul democratic, care nu permite acordarea de puteri nelimitate unei instituţii. În aparatul de stat al RDG exista o teamă perpetuă de agenţi, spioni şi sabotori. O dată cu escaladarea războiului rece, relaţiile dintre Est şi Vest au devenit tot mai încordate. Primul pas spre scindarea totală 1-a reprezentat revolta din 1953, iar al doilea construirea Zidului Berlinului, în 1961. Între cele două state germane s-a instalat o stare de tensiune diplomatică permanentă, avînd în centru Berlinul. De mai multe ori era să se ajungă chiar la război. Astfel, cu Berlinul îngrădit de RDG şi supravegheat de Aliaţi, Viena a devenit capitala europeană a spionajului. Primul director al Securităţii est-germane a fost Wilhelm Zaisser, care luptase în războiul din Spania. Ministerul său a fost ţinta „Operaţiunii Vulcan”, organizată de Serviciul de Informaţii al RFG, ce viza arestarea a 35 de agenţi sub acoperire ai Germaniei de Est. Unul dintre personajele-cheie ale Securităţii est-germane din acea perioadă era Paul Laufer, un nume de care doar iniţiaţii îşi vor aduce aminte. Era originar din Striegau, Silezia, şi pe atunci avea deja 50 de ani. Fusese comunist încă de pe vremea Republicii de la Weimar, deşi oficial era membru al SPD, Partidul Socialist din Germania. (Va urma)
WILHELM DIETL






