Acuzaţii cutremurătoare despre „băieţii deştepţi” ai aurului românesc. Băsescu face lobby pentru o firmă acuzată de implicare în crime, corupţie şi distrugeri pe întreg mapamondul. Dosarul Barrick Gold (II)

Argentina – ameninţări împotriva

copiilor ministrului Mediului

În decembrie 2009, într-o declaraţie făcută la Ottawa, în faţa Parlamentului Canadei, Romina Picolotti, fost ministru al Mediului în Argentina (între 2006 şi 2008) a adus acuzaţii extrem de grave la adresa activităţii subsidiarelor Barrick din ţara sa. Conform acestei declaraţii, reprezentanţii companiilor miniere au corupt oficiali guvernamentali şi ministere, pentru a bloca luarea unor măsuri de protecţie a mediului şi sociale, aflate în conflict cu interesele lor. „Companiile miniere străine din Argentina au fost extrem de talentate în valorificarea intereselor lor în cadrul instituţiilor politice locale. De multe ori cooptează oficiali guvernamentali şi ministerele pentru a-şi impune punctele de vedere în privinţa aspectelor sensibile de mediu şi sociale care apar, de obicei, la mineritul pe scară largă”, a declarat Romina Picolotti. În timp ce alte industrii au înţeles necesitatea de a respecta standardele de mediu şi a drepturilor omului, sectorul mineritului a fost diferit. „Ei au fost mai rezervaţi, mai rezistenţi, mai agresivi şi mai periculoşi”, a afirmat Picolotti în faţa parlamentarilor canadieni. „Eu şi personalul meu am fost ameninţaţi. Copiii mei au fost ameninţaţi”, a mai spus fostul ministru argentinian. Ca urmare a ameninţărilor şi a presiunii politice, eforturile ei de impunere a unor standarde de mediu mai strînse la minele din Argentina au fost minimalizate şi a fost obligată să demisioneze. Se înţelege, companiile miniere canadiene care lucrează în străinătate au respins în mod constant acuzaţiile, declarînd că acestea funcţionează în conformitate cu toate legile şi reglementările aplicabile şi că respectă standarde înalte de comportament etic. Reprezentanţii companiilor miniere afirmă că responsabilitatea socială corporativă şi gestionarea mediului sînt fundamentale pentru operaţiunile lor de afaceri şi că au făcut eforturi considerabile pentru a susţine aceste standarde.

Raportul „Ernst & Young”

legat de firmele miniere

Afirmaţiile companiilor canadiene sînt contrazise, însă, într-un amplu raport realizat de firma de audit internaţional „Ernst & Young”, dat publicităţii în noiembrie 2010, în care se arată că industria minieră este una dintre cele predispuse la fraudă la nivel mondial.

„În căutările legate de extinderea producţiei şi obţinerea de profituri mai mari, companiile canadiene reactivează proiecte de capital şi activităţi de explorare din întreaga lume”, a declarat Mike Savage, lider de investigare a fraudelor de la „Ernst & Young”.

„Faptul că aceste proiecte sînt adesea situate în locuri îndepărtate – împreună cu sumele mari de bani cheltuite şi controalele reduse ale restructurărilor în timpul crizei financiare – fac ca riscul de fraudă şi corupţie să fie mult mai mare.”

Raportul mai arată că o mare problemă a companiilor miniere care funcţionează în diferite ţări sînt „diferenţele culturale organizaţionale”. „Aceste diferenţe culturale oferă adesea o provocare pentru companiile care consideră că este dificil să se aplice aceleaşi procese, proceduri şi politici de afaceri în ţări care au culturi diferite. O provocare cu care se confruntă este lipsa lor de cunoştinţe locale şi de «reguli ale jocului» locale. Din această cauză, companiile se bazează pe un partener local sau pe un intermediar care are contactele necesare pentru a face «lucrurile care trebuie făcute»”.

Angajaţii dintr-o ţară anume operează adesea pornind de la premiza că „aceste lucruri sînt modul de care avem nevoie pentru a face afaceri aici”, aceasta dezvoltînd oportunităţi pentru fraudă şi corupţie, apreciază specialiştii de la „Ernst&Young”. Astfel, „cultura locală începe să domine comportamentul organizaţional”, concluzionează raportul, care susţine că tocmai opusul acestei stări de fapt ar trebui să predomine, mai exact „cultura locală ar trebui să se adapteze la cerinţele companiilor”.

Honduras – investiţiile companiilor miniere în turism (2011)

Barrick Gold nu s-a implicat doar în proiecte de minerit. În Honduras, printr-un fond financiar canadian, investeşte în… turism. Cu acordul şi sprijinul preşedintelui ţării, Pepe Lobo, impus în urma unei lovituri de stat militare, pe plaja din Trujillo a început construirea unui oraş turistic model.

Construcţia a început însă prin alungarea comunităţilor indigene Garifuna, care se opun proiectului, de pe terenurile lor. Terenurile, dobîndite prin ameninţări sau cu forţa, sînt vîndute apoi cumpărătorilor din Canada. La începutul anului 2011, preşedintele Pepe Lobo şi Congresul Naţional, „aleşi” în noiembrie 2009 (la 5 luni după lovitura de stat militară împotriva guvernului preşedintelui Zelaya), au adoptat o lege de aprobare a construirii „oraşului turistic model”. Autorizaţia definitivă pentru construirea proiectului şi toate evaluările şi aprobările de mediu fuseseră acordate „investitorilor” în doar 5 luni de la lovitura de stat din iunie 2009, în timpul regimului condus de cel care a organizat lovitura de stat, Roberto Micheletti. Pepe Lobo şi Congresul Naţional nu au făcut decît să continue proiectul „vizat” de Regimul Micheletti. „Oraşul Carta”, cum a fost denumit, ar urma să fie construit pe teritoriul Honduras, dar cu reglementări interne impuse de guverne străine sau investitori (un fel de „oraş deschis”). Oraşul ar urma să aibă un sistem de Justiţie propriu, Constituţie şi forţe de securitate private, care nu vor fi supuse legilor Hondurasului. La început, puţini au crezut că acest proiect va fi luat în serios de Congresul Naţional, dar, pe 8 iunie 2011, grupul de investitori canadieni s-a întîlnit cu preşedintele Pepe Lobo, pentru a discuta despre finanţarea construcţiei „oraşului model”. Liderii comunităţilor Garifuna, care locuiesc în zonă de peste 200 de ani, au primit ameninţări telefonice cu moartea. Terenurile de care sînt deposedaţi vor fi folosite pentru construirea unor hoteluri de 5 stele, centru de echitaţie, 400 de vile private, centre comerciale, baruri, restaurante, piscine, terenuri de golf. Cum ar veni, „dezvoltare” în cel mai pur sens al cuvîntului. O dezvoltare de pe urma căreia localnicii vor avea însă cel mai puţin de cîştigat. Comunitatea Garifuna este în pericol să dispară. Alte comunităţi – Barra Vieja, San Juan, Tornabe şi Triunfo de la Cruz – continuă să fie presate şi ameninţate cu eliminarea, pentru a face loc industriei turismului la nivel mondial.

Cum spuneam, unul dintre principalii investitori în fondul care urmează să finanţeze proiectul este gigantul minier Barrick Gold. (Va urma)

MIHAI GOŢIU

Share |

Articol vizualizat de 1017 ori

16 Sep 2011