Aşa vă place Istoria? Ecaterina cea Mare - adică Mare Curvă... (II)

Astfel începe, printr-un regicid, domnia Ecaterinei cea Mare, în pură tradiţie moscovită. Totuşi, împărăteasa nu doreşte să mai verse sînge. Vrea să guverneze fără excese de severitate. În loc să-i masacreze pe partizanii lui Petru III, şi-i apropie, împărţindu-le pămînturi şi rente. Amanţii săi sînt cei dintîi care beneficiază de această dărnicie. Datorită influenţei sale, Stanislas Poniatowski este ales rege al Poloniei. Fraţii Orlov primesc 50.000 de iobagi şi milioane de ruble. Puşkin va scrie: „Dacă a domni înseamnă a cunoaşte slăbiciunile sufletului omenesc, atunci, din acest punct de vedere, Ecaterina va ului posteritatea. Îşi foloseşte mărinimia oarbă, bunăvoinţa înşelătoare, dărnicia, chiar şi desfrînarea pentru a-şi consolida puterea. Ce se ascunde, însă, sub masca blîndeţii şi a toleranţei? Despotismul atroce în acţiune.”

Dar, în curînd, vistieria se goleşte, iar ţăranii - a căror soartă mizerabilă nu prea o interesează pe ţarină - ameninţă cu răscoala. În 1773, cazacul Pugaciov, pretinzînd a fi Petru III scăpat printr-un miracol de la moarte, preia conducerea unei mari răscoale ţărăneşti, care face ravagii în Bielorusia timp de mai bine de un an. Să fie oare un semn că politica Ecaterinei II duce imperiul către dezastru? Desigur, ea dă prea adesea mai multă importanţă fastului şi gloriei mărunte decît intereselor reale ale ţării. Se pricepe să-şi arate vanitatea puerilă şi orgoliul monumental. Pe măsură ce înaintează în vîrstă, curtea sa devine din ce în ce mai mult scena intrigilor şi a goanei după înavuţire, după cum va relata un contemporan: „De la favoritul oficial şi pînă la ultimul angajat, toţi priveau averea statului ca pe un trofeu de cucerit”.

Cu toate acestea, domnia Ecaterinei cea Mare apare şi ca una dintre cele mai strălucite din istoria Rusiei. În viziunea filozofilor din Secolul Luminilor, „Semiramida Nordului” a adus civilizaţia în barbaria slavă. „Lumina vine acum de la nord!”, exclamă Voltaire entuziasmat. Şi Diderot se va duce cu plăcere pe malurile Nevei. Toate acestea se întîmplă pentru că împărăteasa acordă multă atenţie propagandei adresate Occidentului. Ţine tot mai multe discursuri, vorbind despre proiecte... chiar dacă realizarea acestora întîrzie adeseori. Îi cheamă înapoi pe exilaţi, aboleşte tortura, promulgă un nou cod penal, încurajează comerţul şi industria, întemeiază oraşe noi, pe care le populează cu imigranţi din Germania sau din Moravia.

Pe plan extern, reia ambiţiosul plan al predecesorilor săi. Împreună cu Prusia şi cu Austria, fragmentează Polonia. Unul dintre cei mai celebri favoriţi ai săi, Grigori Potemkin, un uriaş cu o fire sumbră, smulge Crimeea turcilor şi visează chiar să recucerească Constantinopolul şi să-i pună pe cap amantei sale diadema de împărăteasă a Orientului.

Cu toate că a trecut de 40 de ani, Ecaterina simte „încă aceleaşi nevoi care nu-i dăduseră pace nici o clipă în tinereţe”. Deşi Potemkin este cu 10 ani mai tînăr, ea e cuprinsă de o pasiune înflăcărată. Îi trimite neîncetat bileţele siropoase, indiferent că este zi sau noapte: „Ce miracol nebun ai făcut, de ai tulburat atît de tare o minte care, în faţa întregii lumi, trece drept una din cele mai strălucite din Europa!”.

Desigur, dragostea va lăsa locul obişnuinţei, însă Potemkin va rămîne pînă la moartea sa, în 1791, unul dintre principalii miniştri ai Ţarinei. Să fi fost legat de Ecaterina printr-o căsătorie secretă? Imposibil de aflat. Se ştie totuşi că, de la rolul de amant oficial, acesta va trece la acela de furnizor al „haremului imperial”, aducîndu-i mereu amantei sale masculi tineri şi voinici, de multe ori soldaţi din Gardă, care erau „testaţi” în prealabil, la cererea împărătesei, de către doamnele de onoare...

Să fie vorba de nimfomanie? Chiar lăsînd la o parte calomniile, este totuşi de netăgăduit că, o dată cu înaintarea în vîrstă, Ecaterina manifestă o sexualitate din ce în ce mai acaparatoare. Modul său de a-şi satisface poftele se aseamănă cu acela al monarhilor de sex bărbătesc contemporani cu ea.

În Seolul al XIX-lea, pudicul şi misoginul Pierre Larousse îşi va exprima indignarea în Dicţionarul său: „Marele scandal al domniei ei (...) sînt galanteriile mai mult decît orientale, această suită prodigioasă, acest nesfîrşit şir de amanţi care se întinde, fără încetare, pînă la sfîrşitul zilelor sale. Din acest punct de vedere, l-a depăşit pe Ludovic XV, ceea ce e un lucru chiar mai scandalos în cazul unei femei; aceasta este, cu adevărat, o pată pe care nici apologeţii cei mai entuziaşti nu o vor putea şterge.”

Aşa să fie. Celor aproximativ 20 de favoriţi „oficiali” - printre care Zavadovski, Zorici, Korsakov, Lanskoi, Arkarov, Iermolov, Mamonov, Zubov - se cuvine, probabil, să le adăugăm nenumăratele aventuri de o noapte. „Aventurile ei secrete erau din ce în ce mai dese, confirmă un autor al acelor vremuri. Iar obiectul lor era ales dintre bărbaţii cei mai vînjoşi ai armatei şi ai oraşului, indiferent de situaţie şi de condiţie.” Ecaterina a Rusiei era, fără îndoială, o devoratoare de bărbaţi. Un argument cît se poate de convingător este existenţa unui „cabinet erotic” într-o dependinţă secretă din apartamentul său privat de la Ţarskoe Selo. Aceste camere, astăzi goale, erau pe atunci decorate într-un mod foarte bizar: mese cu picioare în formă de falus în erecţie, ornamente din lemn sculptat în forme impudice de sex feminin... Toate obiectele de mobilier, furate de nazişti în timpul celui de-al II-lea război mondial, sînt astăzi distruse sau pierdute prin colecţii particulare.

Revoluţia din 1789 o va face pe Ecaterina să-şi piardă şi ultimele iluzii. Franţa, pe care o admira atît de mult, devine pentru ea, brusc, un „cuib de bandiţi”. Trecută de 60 de ani, suverana „luminată” se transformă într-un portdrapel al absolutismului, proclamînd că „meseria sa este aceea de a fi aristocrată”. Cere ca bustul lui Voltaire să fie îndepărtat din galeria sa. Emigranţii şi preoţii rebeli sînt bineveniţi în Rusia, cu condiţia să se lepede de principiile democratice. Ecaterina este pe punctul de a-şi trimite armata să lupte împotriva celei republicane, cînd este lovită de un atac de apoplexie, pe 17 noiembrie 1796. Un pamflet pornografic, apărut în limba franceză, susţine că nesătula prinţesă ar fi murit, în realitate, în urma unei acuplări contra naturii cu un armăsar din herghelia sa!

Bineînţeles, această legendă, repetată la nesfîrşit, nu se bazează pe nici un fapt verificabil. Ecaterina, găsită inconştientă în toaletă, se stinge la Ţarskoe Selo, după o comă parţială de 37 de ore. „A scos un ţipăt groaznic, care s-a auzit pînă în apartamentele vecine. Pînă în momentul ultimei suflări, nu a dat nici un semn de suferinţă. Iar moartea sa a părut la fel de fericită cum a fost şi domnia ei.”  (Sfîrşit)

PHILIPPE DELORME

Share |

Articol vizualizat de 663 ori

29 Aug 2011