SCANDAL în USR, după ultimul transfer de RĂSUNET: Femei celebre implicate, acuzații de sorosism și propagandă LGBT

0
1203

Soțul lui Clotilde Armand, Sergiu Moroianu, este din nou membru al USR, după ce Comisia de Arbitraj a partidului a admis contestația sa la decizia de excludere din formațiune, depusă în 2016, a declarat, pentru MEDIAFAX, președintele USR Dan Barna.

Moroianu fusese exclus din partid în decembrie 2016 deoarece a acuzat echipa de campanie că a asociat imaginea partidului „cu activiştii lgbt şi cu Soros”.

„Este decizia Comisiei de Arbitraj a USR, prin care contestația domnului Moroianu a fost admisă. Hotărârea a fost luată acum o săptămână și jumătate. Comisia de Arbitraj decide asupra sancțiunilor. Decizia fostului Birou Național al USR a fost contestată, între timp au avut loc alegeri. S-au mai schimbat și membri din Comisia de Arbitraj, noul Birou Național. În momentul de față a ajuns contestația să fie analizată și a fost luată decizia de a trimite contestația”, a afirmat Dan Barna, luni, pentru MEDIAFAX.

Decizia Comisiei de Arbitraj a creat și nemulțumiri în rândul membrilor USR. Președintele USR București, Roxana Wring, a postat un mesaj, pe grupul intern de Facebook al formațiunii, în care a spus că a aflat cu surprindere de revenirea lui Moroianu în partid și este îngrijorător faptul că se face din nou loc ideilor extremiste în USR.

sursa:stiripesurse.ro

loading...