Politic
Mircea Geoană îşi face club. Vezi ce gânduri de viitor are.
Nu e o glumă :) În seara asta fostul şef al PSD a spus tare la televizor că va conduce o mişcare care doreşte reînoirea clasei politice şi care să vină cu soluţii în toate domeniile. Deci nu e vorba de un partid sau ceva de felul ăsta. pesurse.ro vă spunea că se coace ceva de genul ăsta exact acum 16 zile - veziAICI. Denumirea mişcării civice e încă în dezbatere, dar potrivit surselor noastre ar urma să fie ceva în jurul cuvintelor "românesc" şi "casă", iar lansarea ar putea fi făcută undeva la mijlocul lunii viitoare.
Se vrea mai degrabă a fi un think tank, un laborator în care specialiştii din toate domeniile să se întâlnească şi să îşi pună energiile în slujba ţării. Cine e curios să vadă cine ar putea face parte din clubul lui Mircea Geoană, îl invit să vadă asta chiarlistade susţinători al Apelului pentru o Schimbare Adevărată, baza de la care s-a plecat.
Că lucrurile sunt deja foarte avansate a lasat să se înţeleagă chiar Mircea Geoană prezent la Emisiunea "Vorbe grele" moderată de Victor Ciutacu la Antena 3. El a vorbit deja de o platformă, de susţinători şi mai ales de organizare care ar fi fost puse la punct la o întâlnire pe care ar fi avut-o azi cu o parte din cei din lista de susţinere a Apelului.
Se pare că deja Clubul are un sediu central în Bucureşti într-una din clădirile mari de birouri din Bucureşti şi mai multe sedii în principalele oraşe din ţară.
PS: Întrebare - Cluburile şi în general ong-urile nu pot pune liste de candidaţi... Cum vor avea acces în Parlament cei care îl vor urma pe fostul şef al Senatului României?
sursa:pesurse






