Tricolorul nr 139

din 24 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Politic

Cabbage Forte

Londra avertizează că atacul de la ambasada britanică din Teheran va avea consecinţe grave


Marea Britanie a avertizat marţi seară că incidentele produse la ambasada sa din Teheran vor avea "consecinţe grave".

"Chiar dacă ministrul iranian de Externe a declarat că este dezolat în legătură cu ce s-a întâmplat şi că va lua măsuri, acest caz reprezintă o gravă eroare a Guvernului iranian", afirmă ministrul britanic de Externe, William Hague.

"Marea Britanie tratează cu multă seriozitate acest act iresponsabil" şi vor exista "grave consecinţe", avertizează Hague.

Londra l-a convocat pe însărcinatul cu afaceri iranian şi a organizat o reuniune de criză la sediul Guvernului, în prezenţa premierului David Cameron.

Zeci de manifestanţi au atacat şi au pătruns marţi în incinta ambasadei britanice şi într-o altă clădire diplomatică britanică din Teheran, pe fondul tensiunilor referitoare la dosarul nuclear iranian.

Manifestanţii islamişti au pătruns de două ori în sediul ambasadei britanice şi au ocupat câteva ore o fostă reşedinţă britanică situată în nordul capitalei iraniene.

Anterior, Ministerul britanic de Externe se declarase "scandalizat" în legătură cu pătrunderea inacceptabilă a manifestanţilor în sediul ambasadei britanice. Reacţii similare au avut Statele Unite, Franţa, Italia şi Rusia. Uniunea Europeană a condamnat "incursiunea inacceptabilă" în sediul ambasadei britanice. "Am fost extrem de preocupată când am auzit că în incinta ambasadei britanice au intrat manifestanţi. Condamn cu fermitate această incursiune inacceptabilă", a declarat Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton.

sursa: mediafax.ro

Share |

Articol vizualizat de 246 ori

Afisari

30 Noi 2011

SilverZone.ro - campanie 15%

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.