Politic
Şi alte publicaţii ne dau dreptate Votul şi charisma liderului
Oficial, politica trebuie făcută cu raţiune. Votul trebuie dat celei mai bune variante din punctul de vedere al electoratului. Cu toate acestea, politica este făcută de masse din instinct. Nu din acel instinct naţional, de care vorbeau Nicolae Iorga şi, ulterior, Take Ionescu. Ci dintr-un soi de atracţie fatală, de decizie iraţională. Iar asta se întîmplă mai ales la noi, în România, ţară aflată la Porţile Orientului, unde, după cum zicea Raymond Poincaré, nimic nu este luat în serios: „Mais que voulez vous? Nous sommes ici aux portes de l’Orient ou tout est pris a la legere”.
Aici intervine charisma/ harisma liderului, omului politic. Cuvîntul „charismatic” derivă de la grecescul „haris”, care înseamnă „har”, însă şi „dar”. În Biblie e folosit cu sensul de calităţi supranaturale date de Duhul Sfînt. În politică e vorba despre magnetism, despre capacitatea personală de a convinge massele cît mai largi. România a avut, slavă Domnului, lideri charismatici: Brătianu, Maniu, Antonescu etc. Codreanu, de exemplu, nu trebuia să rostească nimic: impunea! În prezent, sînt puţini politicieni care posedă acest dar. Îi numeri pe degete. Unul e Băsescu, dar vă rog să reţineţi că frumuseţea nu are nimic de-a face cu charisma. Băsescu e chiar urît, conform normelor estetice, asta ca să fiu elegant. Crin Antonescu este şi el un om care „trece de sticlă”, Vadim Tudor, la fel, electrizează. Ponta să mă ierte, că ţin la el, aduce cu primul din bancă, tocilarul nefericit şi ochelarist al clasei. Nu arată a şmecher oricît şi-ar dori! Orice aţi spune, charisma contează în politică!
FLORIAN BICHIR
(Text reprodus din ziarul „Libertatea“, nr. din 5 mai 2011)





