Acum se explică atacurile furibunde declanşate de „Evenimentul zilei” împotriva lui Vadim Tudor: Ion

Ziarista Magdalena Amancei a fost iubita luiI on Cristoiu timp de 7 ani, perioadă în care a fost alături de acesta şi la bine, şi la rău. Ea s-a decis să-şi facă publice amintirile legate de fostul său iubit, din pura dorinţă de a înfăţişa adevărata imagine a lui Ion Cristoiu şi de a avertiza cititorii că mitul pe care cunoscutul ziarist se străduieşte să-l confecţioneze despre sine e departe de realitate. Săptămîna trecută, aţi citit cum se purta Ion Cristoiu cu prietenii săi. Povestea jurnalistului continuă fulminant în rîndurile următoare. (Redacţia VIP).

Cînd l-am cunoscut pe Ion, nu am fost atrasă atît de fizicul său, cît de modul natural în care se comporta. Nu-1 pasionau banii, nici puterea, nici laudele, iar felul în care îi trata pe cei din jur îl făcea un om deosebit. La începutul relaţiei noastre, cînd nu apăruse încă „Evenimentul zilei”, îi citeam editorialele, le comentam şi-mi amintesc cu plăcere că niciodată Ion nu scria altceva decît ceea ce gîndea. Cu toate acestea, o dată cu apariţia ziarului, au început să sporească şi dividendele, partea lui Ion de cîştig, mai ales că şi tirajul creştea. Maestrul începea să se transforme văzînd cu ochii. Nemulţumirile şi angoasele se ţineau lanţ, simţindu-se furat de ceilalţi doi coacţionari. A pretins, aşadar, un procent mai mare din acţiunile trustului, care i-a fost acordat pe loc. În biroul maestrului de acasă şi-a făcut apariţia o casă de bani care a fost urcată la etajul l, unde locuiam, de 6 oameni, în mai bine de 2 ore. Începuse să mă amuze cum omul preocupat de soarta ţării venea acasă cu servieta burduşită cu bani pe care, tîrziu în noapte, îi aşeza în casa de bani. De multe ori s-a lăudat Cristoiu că e singurul ziarist care nu ia bani pentru emisiunile la care participă. Nu renunţa, însă, şi socotea exact bruma de dolari pe care o primea de la posturile de Radio finanţate din Occident. E greu de imaginat dar, într-o zi, m-am pomenit că-mi cere buletinul. „Îţi fac paşaport” - mi-a spus. Nu-mi doream să plec nicăieri şi nici n-am fost niciodată în străinătate cît am stat cu Ion. Totuşi, în cîteva zile, m-am pomenit cu paşaport. Maestrul îl ţinea într-un sertar şi, periodic, schimba leii în dolari, în limita admisă de lege pentru fiecare deţinător de paşaport! De această afacere se ocupa chiar directorul economic al trustului, doar nu vă imaginaţi că mergea Cristoiu, personal, la ghişee. Totodată, începuse să devină sensibil la cadouri de orice fel, cu orice ocazie. Cele mai apreciate erau excursiile în străinătate intermediate de diverse ambasade sau organizaţii. Morocănos din fire, nu suporta felicitări cu ocazia zilelor aniversare sau onomastice, dar era bucuros de orice cadou primit. Începuseră să vină acasă tot felul de plocoane, că era sau nu ziua lui, de la tot felul de potentaţi ai zilei. George Copos, de exemplu, i-a adus un televizor, o antenă parabolică cu toată aparatura aferentă şi o combină audio care s-au făcut praf în cîteva luni. Ultimul cadou, însă, nu s-a mai stricat: un ceas placat cu aur, mult mai scump decît Rolex-ul pentru care îl criticase pe Iliescu, în editoriale, în timpul campaniei electorale. Ion începuse să investească chiar şi în pămînt. A cumpărat teren în satul natal, dar şi la Mogoşoaia, pe malul lacului, în noua zonă de vile. Mulţi i-au oferit cadouri maestrului, dar singurul om pentru care m-a trimis să cumpăr cadouri a fost Virgil Măgureanu, şeful S.R.I. Fuseseră vecini de bloc, dar niciodată nu 1-a putut suferi: „Un tîmpit. Venea mereu să se plîngă că-1 inund şi mi se adresa cu «vecine». Avea mereu nasu’ roşu, iar cînd l-am poftit în casă nici măcar nu s-a uitat la bibliotecă să vadă şi el ce cărţi am!“. Pe vremea aceea, Ion nu ştia că vecinul Măgureanu era securist. Veşnica lui pasiune pentru spionaj şi diversiune l-a făcut, însă, să-şi schimbe părerea despre şeful S.R.I., chiar dacă acesta nu părea pasionat de biblioteci. Întîlnirile cu dom’ profesor erau de tip conspirativ. N-am ţinut niciodată să-l cunosc şi n-am insistat să-l invite acasă. Eram încă sub impresiile Revoluţiei. Niciodată nu ştia Cristoiu la ce restaurant îl va duce maşina trimisă de Măgureanu, pentru a se întîlni cu el. Ghicindu-i punctul slab, dom’ profesor îl invita între patru ochi din ce în ce mai des, iar Ion venea acasă jubilînd că era consultat - zicea el - în diverse probleme de însuşi şeful Securităţii Statului! Printre picături, maestrul mai primea şi cîte o informaţie despre jocurile de culise ale politicii, dacă nu cumva era manipulat. Ce mai, Ion al meu intrase în lumea bună...

MAGDALENA AMANCEI

(Text reprodus din revista „VIP“,

nr. din 23-29 decembrie 1997)

Share |

Articol vizualizat de 1442 ori

02 Apr 2011

Galerie poze