OPRIȚI FARSA/CRIMA GLOBALĂ! SALVAȚI VIAȚA, SALVAȚI ROMÂNIA!

0
455

OPRIȚI FARSA/CRIMA GLOBALĂ!

SALVAȚI  VIAȚA, SALVAȚI  ROMÂNIA!

Am primit de la organizația „The Free People Alliance” din Londra un document adresat primului-ministru Boris Johnson, care este foarte important și pentru România, pentru toate țările lumii aflate în „starea de urgență”, o carantină forțată, total nefirească, o atentare la drepturile omului. Din acest document extraordnar, semnat de un număr mare de specialiști în domeniul bolilor virotice, de oameni responsabili pentru soarta omului și a umanității, românii trebuie să înțeleagă că istoria cu coronavirus este o mare farsă, o farsă globală, care a degenerat unii în tragedie, și că ei nu sunt singuri, au prieteni în lume, în primul rând în Anglia.

Noi am semnalat de multe ori, în zeci de articole, că este vorba despre o farsă, pe bază de observații simple, pe logică și pe bun simț, dar acum avem un document copleșitor care demonstrează pas cu pas că ceea ce se face, această stare de urgență, este o crimă la adresa umanității.

Aflăm date fără dubii despre falsele statistici, despre erorile tragice ale OMS și Bill Gates, aflăm cât de periculoasă este măsura izolării în case, se demască abuzurile unora privind medicația și vaccinurile, se demască sinistrul scenariu al lui Bill Gates via OMS și China și alte manevre de ascundere ale adevărului practicate de mass-media și de îmbogățire prin aburirea opiniei publice.

Este un document vital, care semnalează că acest sistem anti-virotic aplicat de oameni incompetenți sau interesați înseamnă o gravă încălcare, într-o manieră fără precedent, a drepturilor omului, a libertăților pe care oamenii și le-au câștigat cu greu. Arestul la domiciliu este o astfel de încălcare a drepturilor omului. Documentul demască sursele criminale și îi taxează pe autorii lor că procedează ca într-un „stat polițienesc isteric”.

Se arată cât de falsă este măsura numită „distanțarea socială” și ce consecințe nefaste are închiderea în case. Măsurile restricționiste sunt ultra vires, adică „guvernul acționează dincolo de puterea și autoritatea sa legală”.

Citiți cu atenție acest document, pe care îl ofer în original și în traducere, și încercați să-l transmiteți mai departe, poate ajunge la cine trebuie și salvăm România, salvăm prăbușirea economiei, stopăm tragedia șomajului, dar mai ales salvăm viețile oamenilor și viitorul țării.  Încă nu e târziu, fiindcă dictatorii de la putere au anunțat că urmează „starea de alertă” și alte nenorociri.

Documentul este nu numai un semnal de alarmă, dar oferă și soluții, respectiv tratamentul cel mai eficient (verificat) pentru combaterea Covid-19. De peste două luni de zile suntem torturați, îmbolnăviți de măsuri aberante, venite de la oameni iresponsabili, incompetenți, care pun în pericol sistemul imunitar al ființei umane, sunt un atac fără precedent la sănătatea și viața oamneilor.

Se discută și conceptul de normal, de ceea ce va fi noua normalitate  după coronavirus. Dar normalul nu este să fii anormal. Normal este să fii liber să iubești și să te bucuri de viață împreună cu familia, prietenii, colegii și oamenii noi pe care-i cunoști FĂRĂ DISTANȚARE SOCIALĂ!

Acest lucru este sublinat. Normal este să fim normali, să gândim logic, rațional, să dăm dovadă de înțelepciunea aflată în paremii. Crima cu arestul la domiciliu și controlul polițienesc al libertăților trebuie să înceteze!

Urmați sfaturile acestei echipe responsabile care a adresat o asemenea scrisoare istorică primului-ministru britanic și lumii întregi. (Grid Modorcea)

 

 

The Free People Alliance

 

Scrisoare deschisă către Primul Ministru

 

Dragă Domnule Prim Ministru,

Bine ați revenit, suntem fericiți să vă avem din nou la conducere.

Noi, semnatarii acestei scrisori, vrem să vă comunicăm faptul că suntem foarte îngrijorați cu privire la ce se întâmplă cu țara noastră.

Acțiunile recente ale guvernului provoacă pagube enorme eonomiei, riscând viața a milioane de oameni.

D-le Prim Ministru, oamenii au votat pentru dvs, ne-am pus încrederea în dvs, credem sincer că sunteți un om bun căruia îi pasă de cetățenii acestei țări. În aceste momente dificile trebuie să fiți un exemplu și să conduceți.

 

VA RUGAM SA ANALIZATI ACESTE PROBLEME CAT MAI REPEDE POSIBIL SI SA REDESCHIDETI TARA

 

PROBLEMELE  STIINTIFICE

Ni se spune ca strategia guvernului este bazata pe sfaturi primite de la comunitatea stiintifica, dar experti din toata lumea continua sa nu fie de acord si sa ridice semnale de alarma cu privire la cursul adoptat de dumneavoastra.

 

TESTELE SI PROCESELE DE TESTARE PENTRU COVID-19 SUNT FUNDAMENTAL GRESITE

 

Exista multe semne de intrebare cu privire la validitatea proceselor de testare, mai ales asupra testului RT PCR care a fost inventat de Karl Mullis in 1985, acelasi test folosit si pentru detectia cancerului de plamani. Karl Mullis a declarat ca acest test nu ar trebui folosit pentru a diagnostica boli infectioase deoarece nu va fi precis pentru astfel de afectiuni.

Virusurile sunt identificate folosind Postulatele lui Koch prin care trebuie sa indeplineasca patru conditii, COVID-19 nu implineste pe nici una dintre ele. Al doilea pas, identificarea virusului, nu a fost facut, , de acceea nu putem avea rezultate precise – vezi dr. Thomas Cowan.

Deoarece procedurile stiintifice standard nu au fost urmate si testele nu au acuratete, cum putem avea incredere in statistici?

Dr. Andrew Kaufman si un studiu efectuat de MIT arata ca acuratetea testului este necunoscuta si raporteaza un procent de eroare de 80% in ceea ce priveste rezultatele positive ale testului (asa numitele „false positives”). Aceste lucruri se intampla deoarece testul RT PCR este un test pentru materialul genetic ARN si nu pentru COVID-19, care nu a fost purificat si izolat ca si virus.

Am dori sa adresam doua intrebari profesorului Chris Witty (daca virusul a fost purificat si izolat conform Pasului 2 din Postulatele lui Koch):

  1. Se desfasoara testarea acestui virus folosind testul RT PCR?
  2. Se dezvolta un vaccin pentru acest virus?

Testul de anticorpi folosit pentru a determina daca o persoana a fost infectata in trecut pare sa fie valabil.

 

STATISTICILE SUNT ERONATE SI TREBUIE REVIZUITE

  • Ele includ numai pe cei testati in spitale/lucratori din domeniul sanatatii
  • Nu ii includ pe cei fara simptome semnificative care au testat pozitiv
  • Numeroase decese sunt atribuite COVID-19 in timp ce marea majoritate sunt din alte cauze sau
    condiții pre-existente.

 

Ratele de infectare sunt subestimate si ca urmare ratele de mortalitate sunt incredibil de supraestimate. (vezi Dr Erickson).

Si, mai mult, lipsa de acuratete a testului RT PCR care produce rezultate positive extrem de numeroase semnifica faptul ca multi pacienti cu conditii pre-existente sunt testati si genereaza rezultate fals positive, iar daca nu supravietuiesc, decesul este atribuit COVI-19 cand de fapt multi nu erau nici macar infectati cu acesta – acest lucru supraestimeaza din nou rata mortalitatii prin includerea unor pacienti neinfectati cu COVID-19.

Cum poate strategia Test Contact Trace Self-Isolate sa functioneze cand exista un asemenea procent ridicat de rezultate false positive? Aceasta strategie va crea frica si confuzie, va preveni oamenii sanatosi sa munceasca si va intarzia ridicarea lockdown-ului. (lockdown = închidere, blocare)

Statisticile OMS cu privire la Mortalitate

(vezi aici tabelul din scrisoarea originala in engleza)

Intre 1 Jan 2020 si 17 Aprilie 2020 a existat o crestere a mortalitatii de 12% comparativ cu media pe ultimii 5 ani din Anglia si Tara Galilor.

Intre 1 Martie si 17 Aprilie 2020 o crestere de 35%.

Cativa factori sunt de evidentiat aici, da, a fost o crestere in ultimele saptamani, dar intrebarea este care sunt cauzele? Si daca asta va reprezenta o crestere semnificativa in perioada urmatoare, intre 6 si 12 luni in viitor?

Cativa factori contribuie la o crestere a mortalitatii:

  1. Se pare ca exista un fel de virus, desi nu credem ca este la nivelul de magnitudine vehiculat de mainstream media si de guvern si cu siguranta nu justifica inchiderea tarii.
  2. Cate decese cauzate de conditii sanitare pre-existente nu au fost tratate si diagnosticate deoarece serviciile normale medicale au fost suspendate cu justificarea ca COVID-19 necesita intreaga capacitate medicala. Acest factor a contribuit semnificativ la cresterea deceselor, decese care sunt trecute in acte ca si cauzate de COVID-19 – numeroase rude ale celor decedati au fost foarte suparate datorita acestui fapt deoarece stiau ca nu COVID-19 a fost cauza deceselor respective.
  3. Cati oameni au murit din alte motive deoarece nu s-au dus la spital pentru a nu contracta COVID-19.
  4. Falsul diagnostic de COVID-19 atribuit persoanelor cu probleme de sanatate poate fi devastator din punct de vedere mental si va accelera decesul acestora. Acest effect placebo inversat face ca COVID-19 sa creasca rata mortalitatii fara a infecta oamenii.
  5. COVID-19 este periculos pentru cei cu un system imunitar compromis. Stresul si frica create de media si guvern slabesc sistemul imunitar. Dragostea si apropierea umana intaresc sistemul imunitar, distantarea sociala si lipsa de dragoste si contact uman il slabesc.
  6. Mizeria si lipsa de demnitate cauzate celor cu probleme de sanatate si system imunitar scazut carora le-a fopst refuzata dragostea si suportul propriilor familii in spitale sau case de batrani.
  7. Bombardamentul mass-media referitor la necesitatea de a sta acasa, a proteja sistemul de sanitate si a salva vieti – acest lucru continua sa creeze stress, frica si panica.
  8. Lockdown-ul care a cauzat milioane de someri si falimentul a mii de intreprinderi mici si mijlocii este cauza principala a stresului si fricii.

 

Politica guvernului este bazata pe statistici inexacte

 

Prevenirea si tratarea COVID-19

Educatie stiintifica cu privire la intarirea sistemului imunitar

Cei cu system imunitar scazut sunt cei cu risc ridicat. Conditia sistemului imunitar, prima linie de aparare a unei persoane, este cheia in determinarea factorului de risc in contactarea COVID-19 sau a altor boli.

Guvernul trebuie sa incluida sfaturi pentru intarirea sistemului imunitar in politicile sale

Vitamina A, C si D, precum si zinc pentru a stopa reproducerea virusului, sunt recomandate de numerosi experti si s-au dovedit eficiente in numeroase studii. Vezi Dr Siva Ayyadurai, Dr Berg si Dr Buttar

 

Un tratament efectiv a fost gasit

Hydroxychloroquine a produs rezultate remarcabile in Franta, US si Coreea de Sud. In timpul unui studiu recent in Franta, 98% din 1061 pacienti suferind de COVID-19 s-au refacut complet.

Rezultate similare au fost notate de Dr. Zelenko in New York.

Tratamentul este urmatorul:

  • Hydroxychloroquine – 200mg de doua ori pe zi
  • Azithromycin – 500mg o data pe zi
  • Sulfat de zinc – 200mg o data pe zi

Dr Zelenco a tratat peste 1450 de pacienti cu rezultate remarcabile.

Un poll international efectuat printre mii de medici a avut ca rezultat mentionarea Hydroxychloroquine ca si cel mai bun tratament importiva COVID-19.

 

SPITALELE COPLESITE DE COVID-19

In numeroase cazuri acest lucru este fals.

Noul spital Nightinmgale din Londra – mii de paturi goale

Noul spital Nightinmgale din Birmingham – nu are pacienti

Mayday Hospital, in Croydon, Londra – foarte putini pacienti

Princess Royal Hospital Haywards Heath – foarte putini pacienti

Fairfield General Hospital, Bury lanag Manchester – 2 saloane complet dedicate COVID-19 cu numai 6 paturi in folosinta

Hereford County Hospital – foarte putini pacienti, continua sa trimita doctorii si asistentele acasa

Frimley Park Hospital, Surrey – aproape gol

Kingsmill Hospital in Sutton  – in mod normal plin, acum doar pe sfert

Southend Hospital – foarte putini pacienti, medicii si asistenetele surprinsi de multe ori bronzandu-se si si razand

Basildon Hospital – foarte plin inainte de lockdown, acum doar pe jumatate plin. Majoritatea staff-ului sunt in self-isolation!

Folkstone Hospital – gol

Morriston Hospital in Swansea – sub 40% capacitate

Lancaster Hospital  – foarte multa liniste

Este o mare diferenta intre ceea ce ni se spune si ceea ce se intampla de fapt.

 

PERICOLUL VACCINELOR NETESTATE

 

Istoria ne arata ca graba strica treaba in ceea ce priveste vaccinurile

Doctorii indieni dau vina pe Bill Gates pentru rezultate devastatoare intr-o campanie de vaccine polio – 496,000 de copii au fost paralizati intre 2000 si 2017.

In 2014, Fundatia Gates a investit in vaccinuri experimentale HPV, dezvoltate de GSK si Merck, care au fost administrate la 23,000 de fete din provincii izolate din India. 1,200 au suferit efecte secundare severe (deficient imunitare si de fertilitate). Sapte au murit.

In 2010, fundatia Gates a investit intr-un vaccin experimental anti-malarie dezvoltat de GSK care a dus la  moartea a 151 de bebelusi africani. Si a cauzat serioase efecte secundare incuzand paralizie.

In timpul campaniei 2002 MenAfriVac in Africa Sub-Sahara, operative ale fundatiei Gates au vaccinat cu forta mii de copii africani impotriva meningitei. Intre 50 si 500 de copii au paralizat.

Un studiu efectuat in 2017 (Morgenses et al. 2017) a aratat ca DTP-ul dezvoltat de OMS omoara mai mult africani decat bolile pe care ar trebuie sa le previna. Fetele vaccinate au suferit de zece ori mai multe decese decat cele nevaccinate.

VEzi raportul lui Robert F Kennedy Jr, referinta 6

Statele Unite au declarat ca nu vor participa la initiativa globala de vaccinare  a OMS.

 

Cetatenii  Regatului Unit trebuie sa aiba optiunea de a refuza vaccinari!

 

 

STUDII DE CAZ IN GENRAL IGNORATE DE MEDIA

TAIWAN CYC – au studiat 1000 de contacte a 32 de pacienti COVID-19 si nu au descoperit nici o transmisie in afara famillior acestora

GERMANIA – un studiu efectuat de Hendrik Streeck de la Univesritatea din Bonn a concluzionat ca COVID-19 se transmite foarte rar prin contact usor, ci mai mult prin contact prelungit (in interiorul familiei). Studiu sau arata o rata a mortalitatii de 0.06% care este cea a gripei de sezon.

SUEDIA – nu are lockdown si are rate ale transmisiei si mortalitatii mai mici decat alte tari vestice, cum ar fi UK

DANEMARCA – un studiu efectuat pe 1487 donatori de sange a concluzionat ca COVID-19 este de 20 de ori mai putin periculos decat ceea ce ni s-a spus de catre OMS, practice e la fel ca si o gripa de sezon.

 

 

CONFLICTE DE INTERESE

„Integritatea, obiectivitatea, responsabilitatea, transparența, onestitatea și conducerea în interesul public – trebuie respectate în orice moment”.

 

Profesorul Chris Whitty

Profesorul Chris Whitty pare să aibă interese financiare în vaccinuri și menționează că nu există alternative viabile.

Fundația Bill și Melinda Gates i-au înmânat 40 de milioane de dolari pentru cercetarea împotriva malariei, astfel încât profesorul Chris Whitty se află foarte mult sub influența lui Bill Gates și urmărește implementarea programului său de vaccinare. [Ref 10]

 

Profesorul Whitty nu a sugerat niciodată primul pas evident de stimulare a sistemului imunitar cu vitamine A, C&D ieftine sau folosirea protocolului hidroxicloroquina, așa cum a fost raportat cu succes în Franța, New York și în alte părți. [Ref 16] [Ref 17] [Ref 18] [Ref 19] [Ref 4] [Ref 5]

Profesorul Whitty ignoră acesti factori foarte importanți.

Matt Hancock

Si acesta pare a avea interese financiare in Big Pharma mare si este implicat in Babylon Health.

Matt Hancock a fost acuzat că a încălcat codul ministerial prin promovarea Babylon Health [Ref 11]

Ministrul sănătății Shadow, Justin Madders, i-a scris predecesoarei dvs, Theresa May, acuzându-l pe Hancock că a avizat în mod repetat produsele comerciale ale unei companii care primește fonduri NHS pentru fiecare pacient pe care îl tratează.

BBC și alții au raportat ca Matt Hancock a declarat ca vaccinările ar trebuie sa fie obligatorii, ceea ce ar fi o lezare suplimentară a drepturilor și libertăților noastre umane.

Matt Hancock nu a sugerat niciodată primul pas evident pentru stimularea sistemului imunitar cu vitamine A, C&D ieftine sau folosirea protocolului de hidroxicloroquina, așa cum a fost raportat cu succes în Franța, New York și în alte părți. [Ref 16] [Ref 17] [Ref 18] [Ref 19] [Ref 4] [Ref 5]

Bill Gates și Fundația Bill & Melinda Gates

Bill Gates este acum cel mai mare donator la OMS, de când SUA și-a retras finanțarea.

„De asemenea, el are o mare influență financiară asupra UNICEF, GAVI și PATH, și finanțează și companiile farmaceutice private care produc vaccinuri, precum și o rețea masivă de grupuri frontale din industria farmaceutică care difuzează propaganda înșelătoare, dezvoltă studii frauduloase, conduc supravegheri și operațiuni psihologice împotriva ezitării vaccinului, respingând adesea îngrijorările autentice ale oamenilor și, de asemenea, comenteaza multe opinii ale experților ca si „teorii ale conspirației” și foloseste influenta și banii sai pentru a ascunde disensiunea și a constrânge conformitatea”.

Aceste comentarii au fost făcute de Robert F Kennedy Jr. [Ref 21]

Gates are intenția declarată public de a vedea intreaga lume cuantificată, cipulată și urmărită pe o grilă mare de baze de date digitale, similar cu ceea ce se face în China – vaccinările obligatorii sunt traseul pe care îl urmărește să progreseze acest plan.

Gates a donat milioane de lire sterline în Imperial College London (14,5 mil. USD 2018), care a furnizat prognozele eronate ale modelului matematic COVID-19, dar care ii susține agenda. Gates are, prin această finanțare, o influență neobișnuită asupra colegiului.

La 26 martie 2020, Microsoft a depus un brevet pentru o monedă criptată cu interfață corporală. Un microcip implantat de corpul uman conectat la un sistem computerizat în cloud, colectând date biometrice. Puteți vedea brevetul în secțiunea de referință [Ref 13]

 

Marea Britanie este o țară liberă, iar cetățenii noștri sunt oameni liberi. Astfel de programe care încalcă în mod abuziv drepturile omului de bază ale cetățenilor săi, în mod inevitabil, vor înstrăina guvernul de oamenii săi și vor conduce pe termen lung sau scurt la grave tulburări civile.

Nu v-am votat ca prim-ministru pentru ca drepturile noastre omenești să fie încălcate și luate.

 

ORGANIZAȚIA MONDIALĂ A SĂNĂTĂȚII (OMS)

De ce faptul că SUA au renunțat la modelele matematice OMS / CDC / Gates pentru că sunt gresite, pare să fi fost complet ignorate de mass-media și continuăm să urmăm modelele OMS / CDC / Imperial College?

Sfaturile OMS au fost atât de greșite încât SUA au oprit finanțarea sa către OMS – din nou acest lucru nu este menționat niciodată.

Acum că SUA au încetat să finanțeze OMS, cel mai mare finanțator al OMS este Bill Gates, care urmărește un program de vaccinare forțată și ștampilare cuantică, ceea ce ar fi o încălcare fundamentală a drepturilor noastre umane.

OMS este condusa de Tedros Adhanom, care nu are educatie medicală, a fost cândva parte a unei organizații teroriste listate și pe când ministrul Sănătății din Etiopia a fost acuzat că a musamalizat o epidemie de holeră. El a supravegheat marea foamete etiopiană, unde 8,6 milioane au murit de foame și când ministrul de Externe a fost acuzat de torturarea unor adversari, inclusiv a cetățeanului britanic Andy Tsege. [Ref 15]

De ce guvernul urmeaza îndeaproape recomdanarile OMS atunci când au greșit atât de mult și au fost abandonate de SUA?

REGULAMENTELE DE URGENȚĂ COVID-19

  1. Dreptul la consimțământ, în conformitate cu Consiliul Medical General, apare atunci când intervenția medicală se petrece fără consimțământ valid si este o infracțiune, iar medicul poate fi acuzat de malpraxis. Consimțământul la tratament înseamnă că o persoană trebuie să acorde permisiunea înainte de a primi orice tip de tratament medical, test sau examinare.

 

  1. Recentele reglementări privind protecția sănătății Coronavirus 2020 se presupun că rezultă din Legea privind sănătatea publică (controlul bolilor) 1984 s45C (1) și (3 (c) și își propun să invoce „restricții speciale sau cerințe” dacă sunteți infectat cu o boală contagioasă care poate pune viața în pericol, dar necesită o Justiție a Păcii pentru a face o astfel de comandă și care poate include următoarele:

 

  1. Guvernul vă poate impune medicamente, puteți fi arestat și reținut la nesfârșit
  2. Nu este necesară nicio notificare prealabilă
  3. V-ați pierdut dreptul de consimtamant [Ref 25] [Ref 26]

 

Cu toate acestea, conform Legii 1984 privind sănătatea publică (controlul bolilor) din care sunt derivate aceste reglementări privind coronavirusul, aceste „restricții sau cerințe speciale” nu pot fi aplicate decât unei persoane sau unui grup, nu întregii țări. Prin urmare, reglementările sunt ultra vires Legea privind sănătatea publică (controlul bolilor) 1984. [Ref 27] (ultra vires înseamnă a acționa dincolo de puterea și autoritatea lor legală)

 

  1. Un Judedcator de Pace este necesar pentru a ordona aplicarea „restricțiilor sau cerințelor speciale” unei persoane sau a unui grup, cu toate acestea, nu se poate pretinde că fiecare individ din țară este infectat și ar putea contamina pe alții sau că este necesar să se impuna restricții fiecărei persoane din Marea Britanie pentru a elimina acest risc. Aceste reglementări sunt din nou ultra vires conform Legii 1984. privind sănătatea publică (controlul bolilor) [Ref 27]

 

  1. Legea privind contingențele civile din 2004, care a fost creată special pentru a stabili un set clar de roluri și responsabilități pentru cei implicați în pregătirea și răspunsul în situații de urgență, iar acest lucru nu a fost respectat. [Ref 28]

5.     Practic nu exista un control instituțional al acestui proces legal. [Ref 29]6.     Francis Hoar, Avocatul Drepturilor Omului [Ref 30] [Ref 31]a.      Inchiderea oamenilor in casele lor este o încălcare a drepturilor omului.b.     O întreagă generație de copii va suferi prin lipsa de efducatie sau educatie defectuoasa.c.      Există efecte semnificative asupra sănătății publice și asupra mijloacelor de trai și bunăstării oamenilor în viitor.d.     Guvernul nu aplică în mod clar testul „proporționalității” care este necesar in acest caz7.     Interdicțiile legale stipulate in Regulamentele Coronavirus depășesc atributiile Guvernului  „Întrebări frecvente despre Coronavirus – Lord Sandhurst Q și Anthony Speaight QC [Ref 30]” 8.     Lord Sumption, fostă judecator al Curții Supreme, care spune că evoluam într-un stat polițienesc isteric … cu o atenție scăzută la bunul simț și tradiție și la reacția irațională provocată de frică.a.      Drepturile popoarelor sunt rareori înlăturate, oamenii le predau liber pentru protecția împotriva unei amenințări externe. Amenințarea este de obicei reală, dar de obicei este exagerată, ceea ce vedem acum.     b.     Istoria arată că acesta este un simptom clasic al isteriei colective, iar isteria este infecțioasă și ne oprim să ne întrebăm dacă leacul este mai rău decât boala.c.      Pentru unii dintre cei cu probleme de sanatate este o amenințare serioasă, dar este suficient de serioasă pentru a pune majoritatea populației noastre în închisoare, stricând economia pentru o perioadă nedeterminată, distrugând întreprinderile pe care oamenii muncitori le-au ridicat in ani de zile, trădând viitorul si generand datorii, depresii, stres, atacuri de cord și sinucideri și suferințe de necrezut pentru milioane de oameni care nu sunt deosebit de vulnerabili și care vor suferi simptome ușoare sau deloc.d.     Un stat politienesc exista in momentul in care guvernul poate emite ordine sau exprima preferințe fără nici o autoritate legală, iar poliția va pune în aplicare dorințele miniștrilor. A se vedea Lord Sumption [Ref 23]9.     Schimbarea ferestrei Overton – noile reglementări COVID-19 și campaniile publice de PR încearcă să schimbe, să extindă și să redefinească ceea ce publicul consideră normal și acceptabil, de exemplu lockdown-ul si distanțarea socială.10.  Legislația de urgență Covid-19 este ultra vires – guvernul acționează dincolo de puterea sau autoritatea sa legală.11.  La 30 aprilie 2020, Matt Hancock a fost înștiințat că a fost contestat în mod legal de către Wedlake Bell LLP în numele lui Simon Dolan care emite proceduri pentru control judiciar – Mulțumesc domnului Dolan și vă mulțumesc echipei Wedlake Bell. [Ref 32] [Ref 27]

 

Având în vedere ceea ce s-a întâmplat deja, nu este de necrezut că folosind presupuse fapte științifice conform profesorilor Chris Whitty și Matt Hancock și statistici false așa cum s-a arătat mai sus, „restricțiile speciale sau cerințele” din Legea 1984 privind sănătatea publică (controlul bolilor) prin Protecția sănătății Reglementările Coronavirus 2020 au putut fi aplicate. Matt Hancock a spus deja că considera serios instituirea vaccinărilor obligatorii. [Ref 33] Deputatul Nadine Dorries și alții spun că singura cale de ieșire este prin vaccinări. [Ref 34] Vaccinările sunt o inventie medicală extraordinara, dar cele administrate de Bill Gates și asociații săi sunt ceva complet diferit, iar profesorul Chris Whitty este in contact cu acești oameni de mulți ani. Guvernul ne-a alienat în mod ilegal anumite drepturi fundamentale, creând legislație ultra vires bazată pe fapte științifice discutabile și statistici extrem de inexacteNOUL NORMALFolosirea continua a expresiei „noul normal” face aluzie la faptul ca viața nu va mai fi niciodată așa cum a fost inainte.Blocarea și distanțarea socială nu sunt și niciodată nu vor fi un nou normal, ci ceva anormal.Respingem complet și fără nici o rezerva faptul că viața cu blocare sau distanțare socială sau oricare dintre celelalte măsuri care ne-au fost aplicate va fi considerata vreodată normala.Corpul uman este conceput pentru a combate virusurile și a făcut acest lucru cu mult succes pentru multe mii de ani, continua sa faca acest lucru și are dificultăți doar atunci când sistemul imunitar devine compromis.Ideea promovată de unii conform căreia viața nu poate reveni la normal decât dacă suntem vaccinați este respinsă în totalitate.Nu consimțim sau nu acceptăm niciun control impus asupra noastră care încalcă sau neagă dreptul nostru inerent și inalienabil de a trăi liber pe frumoasa noastră planetă Pământ. ESTE NORMAL să fii liber să iubești și să te bucuri de viață impreuna cu familia, prietenii și colegii și să întâlnești oameni noi, FARA distanțare sociala!  

VA RUGAM, DECI, SA DISPUNETI URMATOARELE, IN NUMELE POPORULUI BRITANIC:

 

  1. Efectuați o investigație completă independentă pentru a clarifica acuratețea testelor și implicațiile acestui fapt în regim de urgență – noua strategie „Test Track and Trace”, în afară de a fi o încălcare a drepturilor omului, nu poate funcționa cu un test care arată rezultate 80 % fals pozitive.
  2. Recomandati și diseminati public acțiuni de stimulare a imunității pentru cei cu sistem imunitar compromis și, de asemenea, pentru toți ceilalți, adică vitamina A, vitamina C, vitamina D și zinc.
  3. Începeți teste independente folosind tratament cu hidroxiclorochina + azitromicină + zinc, așa cum a fost subliniat de Dr. Zelenco și care s-a dovedit a fi de mare succes. [Ref 4] [Ref 5] [Ref 24]
  4. Obțineți și publicați statistici pentru a clarifica care sunt ratele reale de mortalitate pentru COVID-19, adică o legătură cauzală directă – spre deosebire de una circumstanțială – între virus și mortalitatea rezultată. Acest lucru ar necesita desigur un test precis care identifică în mod fiabil prezența virusului.
    1. Care sunt ratele reale de mortalitate pentru gripă, cancer, pneumonie pe lună în ultimii 3 ani și comparați cu ianuarie, februarie martie 2020, pentru a determina dacă acestea au scăzut anul acesta, deoarece au fost reclasificate ca fiind Covid-19
    2. În loc să ignorăm toate persoanele care ar fi putut avea simptome și nu au fost testate, întrucât nu au fost internate, includeți-le într-o statistică noțională de infecție pentru a calcula o rată a mortalității naționale, care va fi probabil mai exactă decât statisticile Worldometer Coronavirus. Aceste estimări s-ar putea baza pe sondaje statistice în limite de încredere acceptabile.

 

  1. Ridicați lockdown-ul pe 9 mai 2020. Nu există suficiente dovezi reale care sa susțină o asemenea masura. Mai multe studii arată că ratele de deces sunt similare cu gripa, in marja 0,1% – 0,3%. Există pericolul creșterii tulburărilor civile și sociale și a pierderii de bună voință față de guvern dacă lockdown-ul continuă dincolo de 9 mai. Oamenii devin din ce în ce mai conștienți, preocupările susținute de comunitatea științifică mai largă (cu mulți medici și experți care sunt în dezacord cu modelul OMS / CDC / Gates) cu privire la calea defectuoasă, neștiințifică și foarte dăunătoare pe care profesorul Chris Whitty o foloseste pentru a distruge țara. Continuarea lockdown-ului dincolo de această dată are implicații majore asupra drepturilor omului și va avea consecințe economice grave.
  2. „Reglementările de Urgență privind Coronavirusurile” 2020 trebuie abrogate, deoarece sunt ultra virate din Legea din 1984 privind sănătatea publică (controlul bolilor) de unde este derivată. Testul de proporționalitate nu a fost aplicat. Necesitatea legislației se bazează pe modelele matematice Imperial College / OMS, care s-au dovedit a fi complet greșite și statistici extrem de inexacte. Reglementările 2020 privind urgențele Coronavirus sunt ilegale și reprezintă o încălcare majoră a drepturilor omului. A se vedea fosta justiție a Curții Supreme Lord Sumption [Ref 23].
  3. Protejați-ne drepturile prin legiferarea faptului că oamenii sunt liberi să accepte sau să refuze vaccinarea – acesta este un drept uman de bază.
  4. Investigați potențialele conflicte de interese legate de profesorii Chris Whitty și Matt Hancock în regim de urgență și de către un expert independent. Faceti asta folosind un organism independent, deoarece cei doi influențează foarte mult deciziile politice pentru gestionarea acestei presupuse pandemii, în detrimentul sistemului social, economic și politic al Regatului Unit.

 

  1. Investigati-l în mod oficial pe Bill Gates și fundația sa cat și rezultatele programelor lor de vaccin – în special după cum profesorul Chris Whitty, care a condus efectiv aceasta stare de urgenta ca si presupusul expert „științific” expert în absența Domniei Voastre, pare să fi avut multe de-a face cu Bill Gates. și fundația sa și pare să sustina agenda de vaccinare Bill & Melinda Gates Foundation.

 

Planul dumneavoastra inițial, d-le prim-ministru, acela de a obține imunitatea generala a fost cel corect și este ceea ce pare să funcționeze în Suedia. Acest lucru a fost subvertit ulterior de profesorul Chris Whitty și de echipa sa pe baza unor statistici false și a ceea ce pare a fi o „știință” foarte dubioasă determinată de conflicte de interese și avand ca si obiectiv vaccinarea obligatorie, ceea ce reprezintă o încălcare imensă a drepturilor omului.

Dacă profesorul Chris Whitty nu este de acord cu oricare dintre cercetările de mai sus, il invitam să discute acest lucru cu experții la care se face referire in aceasta scrisoare într-o dezbatere publică, mai degrabă decât în ​​spatele ușilor închise – experții de mai sus ar fi foarte bucuroși să clarifice acest lucru cu el.

Nu este suficient să spunem că urmăm „știința” în acest sens, deoarece metoda științifică nu este aplicată și acest lucru poate fi demonstrat.

Dacă există doar o șansă de 5% ca cele de mai sus să fie corecte, riscul și consecința de a nu face nimic sunt mult prea mari; eu și mulți experți din diferite domenii cred că cele de mai sus sunt 100% adevărate. Ar fi cumplit sa stam si sa privim de pe margine fara a face nimic și să lăsăm acest lucru să se întâmple.

Ceea ce se întâmplă aici și acum în Marea Britanie nu s-a întâmplat niciodată până acum – oamenii sunt efectiv în arest la domiciliu, economia este distrusa în mod intenționat, mii de afaceri distruse și milioane de oameni își pierd locul de muncă și mijloacele de trai și multe altele.

Acesta este un eveniment fără precedent, d-le prim-ministru, și este probabil să fim judecați ca popor și națiune pentru mulți ani înainte de oameni care întreabă cum a fost permis acest lucru și cum a fost tratat. Am investigat suficient de mult situația și am protejat suficient interesele poporului și națiunii noastre? Înțelegem că v-ați îmbolnăvit recent, cu toate acestea, avem nevoie de dvs. să vă ridicați și să scoateti Marea Britanie din această spirală descendentă și să scoateți țara din blocare și din nou la muncă și pe o traiectorie ascendentă din nou și veți găsi că oamenii din Marea Britanie sunt toți pregatiti sa va sustina.

Este nevoie de curaj ca un om să-și provoace colegii și prietenii într-un moment de pericol și incertitudine, dar avem nevoie să faceți acest gest de prim-ministru, la fel cum am avut nevoie de Winston Churchill pentru a face același lucru și el nu ne-a dezamagit.

 

Viitorul marii noastre națiuni și al cetățenilor săi este în mâinile dumneavoastra.

 

Cu stimă,

Cetățenii mândri subsemnați și rezidenții Regatului Unit

 

  1. Dr Andrew Kaufman – Flawed Test – https://www.youtube.com/watch?v=Xr8Dy5mnYx8
  2. Dr Thomas Cowan – Koch’s Postulates – Conditions not met – https://www.youtube.com/watch?v=m3LgrcDAlJs
  3. Senator Rand Paul reports that statistics in the US show mortality rates inflated by 20 – 50 times – https://www.youtube.com/watch?v=VGZFrbYKc9E
  4. Hydroxychloroquine French clinical trial – https://fromrome.info/2020/04/14/98-of-covid-19-patients-cured-with-hydroxychloroquine-treatment/?fbclid=IwAR15vbz5QfGfesBPMLjgaTHgg2XSRhb9QeM1ziNJZCUxfsw6hcCfpcSnJFQ
  5. Hydroxychloroquine – Dr Zelenco – https://www.youtube.com/watch?v=zpl-EOspbbY&feature=share&fbclid=IwAR3xW2fbTrMIYEO-b4Q0zyez14h2yXMyNukF58r3bfatC-84KJH45cmzAYs
  6. Vaccine Dangers by Robert F Kennedy Jr – https://www.patreon.com/posts/35844091?fbclid=IwAR0ygN7TmKjZbKmfqcXvLho0PnIk3r4Arhy0LZ1LMxYdU0bpGg7GjS_0mDs
  7. Social Distancing outside the home is irrelevant – Taiwan Clinical Study https://www.google.com/search?sxsrf=ALeKk012014-f8arF4q6yRRBpWgPEp-Vwg:1587647438530&q=The+Taiwan+CIC+tracked+1,000+contacts+of+32+people+who+had+Covid+19+and+found+Zero+cases+of+Transmissions+outside+households+or+families.&tbm=isch&source=univ&sa=X&ved=2ahUKEwiTj-jMz_7oAhVxs3EKHTmlA8IQsAR6BAgHEAE&cshid=1587647479330045&biw=1745&bih=852
  8. Virologist Hendrik Streeck found Covid-19 rarely spreads through casual contact – https://www.globalresearch.ca/swiss-doctor-covid-19/5707642
  9. Danish Study reveals COVID-19 20 times less deadly than WHO estimates – http://cubasi.cu/en/news/danish-study-reveals-coronavirus-may-be-almost-20-times-less-deadly-who-predicted
  10. Professor Chris Whitty and Bill Gates vaccination program – https://www.dailymail.co.uk/health/article-8077813/Story-Chris-Whitty-Oxford-graduate-leading-Britains-fight-against-coronavirus.html?fbclid=IwAR1JmyvYkvzI8AnBDw6VN4eGiJNgDGv2f648WUUSz4RG2coPQGydd9N27WQ
  11. Matt Hancock has been accused of breaching the ministerial code – https://www.theguardian.com/politics/2018/nov/30/matt-hancock-accused-of-breaching-code-over-gp-app-endorsement?fbclid=IwAR0xKd_14NPohka7VZd1_uTrxIEceUuh4XUwpEV_OOa3fblSDYqdamQtPZ0
  12. Microsoft patent for a human body microchip connected to cloud – https://worldwide.espacenet.com/patent/search/family/067396975/publication/WO2020060606A1?called_by=epo.org&q=WO2020060606&fbclid=IwAR1mPHJZc3xoWYWS-2Mhu5D68Ls923FnltfE7RY0gAy5mUEKeCl2IZPbO0c
  13. 26,000 scientists oppose 5G roll out https://www.smart-safe.com/blogs/news/petition-26-000-scientists-oppose-5g-roll-out
  14. Sacha Stone – dangers of electromagnetic radiation and 5G https://www.youtube.com/watch?v=ol3tAxnNccY&feature=share&fbclid=IwAR0xR3BiLQ5BnoM-E2TOtM73Pxk1dZ3uBKJ_mk0GF7EFDCc8OpqF0SdCO7A
  15. Tedros Adhanom https://hnewswire.com/whos-tedros-adhanom-should-be-put-on-trial-for-crimes-against-humanity/?fbclid=IwAR1EMSOb2MEnxur-_TBGOCbcH_A1IYY-9R-5ZIF6wpkOOxSJ1RP8yFfzF-w
  16. Dr Siva Ayyadurai https://www.facebook.com/watch/live/?v=594321607869919&ref=watch_permalink
  17. Dr Berg – Immune System https://www.youtube.com/watch?v=GrWFWdNk5qQ
  18. Dr Berg – Immune System and Vit D https://www.youtube.com/watch?v=ZRwts0iztVs
  19. Dr Buttar on Covid-19 https://www.youtube.com/watch?v=8yK3uXjp_hQ
  20. Dr Erickson – mortality rates very similar to the flu – https://www.youtube.com/watch?v=25m0fm2LSIg&fbclid=IwAR0YYGjlabp8TDREH4ANGmgDrRPgxhDk05c2Mhax59Oy-Zs2khXWB9CwmkU
  21. Robert F Kennedy https://www.patreon.com/posts/35844091?fbclid=IwAR1BAhVJtuilCFPeYszdUH2pQ5jO5MwYo5cN3QRj7D4vKkPsiSHbSHi6IVw
  22. S. says it will not take part in the WHO’s global drugs, vaccine initiative launch – https://mobile.reuters.com/article/amp/idUSKCN2261WJ?fbclid=IwAR0zgbWnMHvLAkuf3eQ4rnwc3QfbYIH9E-YwI-67L7hQJlkx3IdjSOAUU7E
  23. Covid-19 Bill unlawful – Lord Sumption – https://www.youtube.com/watch?v=JHE3OerDKEY
  24. Hydroxychloroquine voted best treatment https://nypost.com/2020/04/02/hydroxychloroquine-most-effective-coronavirus-treatment-poll/?fbclid=IwAR0WVXZrTUTorsRa4OOvQRrKiyr0GTY_cvqDnVzRpx1eUZQwUmc4Jipsms4
  25. Coronavirus Regulations http://www.legislation.gov.uk/uksi/2020/350/made
  26. Public Health (Control of Disease) Act 1984 https://www.legislation.gov.uk/ukpga/1984/22
  27. Wedlake Bell LLP https://wedlakebell.com/content/uploads/Letter-to-The-Rt-Hon-Matt-Hancock-MP-Secretary-of-State-for-Health-and-Social-Care-30-April-2020.pdf?fbclid=IwAR3hIp-Onu53yeCR7pC5h4CjS5o2wesoImYu1D91lp9-jv4FMOwxbuOMz2c
  28. Civil Contingencies Act 2004 http://www.legislation.gov.uk/ukpga/2004/36/contents
  29. Lord Sandhurst Q and Anthony Speaight QC https://e1a359c7-7583-4e55-8088-a1c763d8c9d1.usrfiles.com/ugd/e1a359_b97e1f0790c94a6a946cab6958794409.pdf
  30. Francis Hoar, Human Rights Barrister https://www.youtube.com/watch?v=2TsBA9I9LE8&fbclid=IwAR2_ITOe8SEZMXzZIWrrnkxXJ9KtzNewp4DLHWahP3X7pHJNJ5FnECgGkFA
  31. Francis Hoar, Human Rights Barrister https://fieldcourt.co.uk/a-disproportionate-interference-with-rights-and-freedoms-the-coronavirus-regulations-and-the-european-convention-on-human-rights/?fbclid=IwAR2CyUQf7_VqgZHTiEUiiNZMl5lUM_6qi3EB9bYxzZo_hikEgmG_EmeI3Hk
  32. Simon Dolan https://www.crowdjustice.com/case/lockdownlegalchallenge/?fbclid=IwAR3c18fzDmk4WL8dXqvEUfO0UcMUxzdKePgyS4MN_pAHwZEKOfSWYEFd3E4
  33. Matt Hancock – Compulsory Vaccines https://www.bbc.co.uk/news/uk-politics-49870387
  34. MP Nadine Dorries – Vaccines only way out of lockdown https://www.independent.co.uk/news/uk/home-news/coronavirus-nadine-dories-mp-lockdown-exit-strategy-vaccine-a9468341.html

 

  1. Oferim mai jos și link-ul documentului în engleză:

 

https://sites.google.com/view/freepeoplealliance/home?fbclid=IwAR2YjrDL_H25HWINRJm2QlJOl7U34rTorRlekt5LtfmK5ca8NYmKNU_pB8Y

 

FreePeopleAlliance

 

FreePeopleAlliance

 

 

loading...