Marion Cotillard în „Ioana d’Arc pe rug”

0
173

Oratoriul Jeanne d’Arc au bûcher / Ioana d’Arc pe rug de Arthur Honegger a fost, după părerea mea, momentul de vârf al Festivalului „George Enescu”, ediția 24. În primul rând, pentru că a fost programat la Ateneu, nu la Sala Palatului. În al doilea rând, pentru că artiștii au fost lăsați să se desfășoare așa cum au conceput ei acest spectacol, fără să fie deranjați de un bombardament de proiecții nefaste și inutile, așa cum au avut parte, din nefericie, alte mari opere prezentate în primă audiție, semnate de Béla Bartók, Richard Strauss, Benjamin Britten sau Arnold Schoenberg. Puteau fi și ele momente de apogeu, dacă erau lăsate în pace. Pentrru niște proiecții de umplutură, s-au sacrificat niște mari opere! Dar la Honegger a fost altceva. Și cred că Institutul francez și Primăria din Lille, care au subvenționat acest spectacol, nu ar fi permis nici o intruziune. Iar actorii s-au folosit excelent de spațiul sălii, au folosit cele două loje ale scenei, au apărut pe culoare, au făcut cu adevărat regie în cadru. Punând-o astfel în prim-plam pe Ioana d’Arc, alias Marion Cotillard, care a rămas singură pe scenă, în fața orchestrei și a corului, rostindu-și textul, cu o trăire pătrunzătoare, răscolitoare. Deși nu mai e tânără (43 de ani), are o față de copil, fiind mai mult decât credibilă în rolul Fecioarei din Orleans, mistica Ioana, arsă pe rug în anul 1431, la vârsta de 19 ani.

I-am văzut lui Marion chipul la final. Era răvășită. După ce a fost încărcată de flori, i-am oferit și eu cartea The American Film, în care i-am desenat ca autograf o floare, fiind un volum în care Maron Cotillard apare în filmele realizate în America. Fac o analiză amplă a filmului Inception (2010), capodopera lui Christopher Nolan, unde Marion joacă un rol important. Această carte am lansat-o la Tribeca Film Festival, fondat de Robert de Niro. Sigur, Marion Cotillard este cea mai titrată apariție la Festivalul „Enescu”, încununată cu zeci de premii prestigioase, inclusiv cu un Oscar pentru rolul din La môme / La Vie en Rose (2007), în care o joacă pe Edith Piaf. Eram foarte familiarizat cu această actriță, de aceea curiozitatea era mare, s-o văd în direct, de aproape. Nu se dezminte. La fel ca marii actori pe care i-am cunoscut la New York, ca Robert de Niro, Woody Allen, Armand Assante sau actrițe ca Uma Thurman și Meryl Streep, și Marion este de o modestie copleșitoare. Geniul și munca îi fac pe oameni sfinți. Era îmbrăcată nu în cunoscuta armură a eroinei, ci într-o cămașă albă de epocă, simbol al purității și vulnerabilității, care sugera simplitatea Ioanei din fața judecătorilor ei și a focului, dar sugera și starea ei îngerească din cer.

Fiindcă trebuie spus că măreția acestei lucrări simfonice este dată de libretul ei, care este opera lui Paul Claudel, poetul cel mai mistic al Franței. Piesele sale religioase sunt model de artă dramatică și mistică. Claudel și-a imaginat ceva minunat: a plasat acțiunea operei între cer și pământ și a imaginat-o pe Ioana d’Arc cum își privește de acolo, din cer, tragedia, istoria care a dus la arderea sa pe rug ca fecioară, la 19 ani. Martirajul ei este descris cu un limbaj de mare artist plastic. Și când spun acest lucru mă gândesc la artista Lydia Venieri, care a imaginat Cina cea de taină din animale. În locul lui Iisus e un cerb, al celor 12 apostoli lupi, oi, urși etc. Iuda e o vulpe șireată. Așa și aici, judecătorii Ioanei nu sunt oameni, sunt animale. Iar în scena 4, „Ioana este aruncată fiarelor”, animalele se numesc chiar fiare. Fiare ca tigrul, vulpea, șarpele, porcul sau măgarul, o sfâșie pe Ioana, o condamnă ca eretică, vrăjitoare, apostată, barbară, strigând mereu „trebuie să moară”. Corul mixt și corul de copii, ambele ale Radiodifuziunii Române, care au acompaniat excelent Orchestra Națională din Lille, dirijor Alexandre Bloch, este un martor viu, mereu prezent, care subliniază ideile operei.

Totul se desfășoară vertiginos, parcă dintr-un suflu, cele 90 de minute ale spectacolului parcă-s concentrate înr-o clipă, o mare clipă, în care vedem cum a acționat Ioana, cum este judecată, cum caută să înțeleagă de ce a fost condamnată la moarte, fiindcă ea nu înțelege de ce a murit, fiindcă nu a luptat decât pentru unitatea Franței, ca să o eliberze de lanțuri! Așa cum se eliberează și Ioana și strigă în final, printre flăcările care îi cuprind trupul: „Dumnezeu este cel mai puternic”, în timp ce tot ansamblul orchestral, corul și soliștii cântă: „Nu există dragoste mai mare decât sacrificiul pentru cel pe care îl iubești”. Ioana d’Arc, în viziunea lui Claudel, este cea care a pus definitiv sămânța unității Franței.

Oratoriul lui Arthur Honegger (1892 – 1955), compozitor francez de origine elvețiană, are 11 scene, care spun povestea în sens invers cronologic, cu momente importante din viața eroinei franceze care au dus la condamnarea ei la ardere pe rug. Construcția oratoriului, compus în 1935, cu o primă audiție la Basel, este una monumentală, incluzând pasaje cu arii de operă, corale, simfonice, teatru, o combinație de stiluri care contribuie la fascinația exercitată de spectacol, greu de încadrat în vreunul dintre genuri. Montarea este pe măsură, distribuția cuprinde artiști lirici, actori, cor, cor de copii și orchestră.

Actrița Marion Cotillard, care a jucat acest rol pe nenumărate scene ale lumii, începând din Orleans, de acolo de unde ea este, de unde a plecat și Fecioara din Orleans, explică astfel complexitatea rolului său: „Nu partea emoțională este cea mai dificilă, ci partea tehnică. Să fii tot timpul conectat, atent la tot ce se întâmplă în jur, să te coordonezi cu toți ceilalți. Să fii întotdeauna cum trebuie. E foarte frustrant să nu fii perfect. Pe de altă parte, când intri în profunzimea dificultăților, când te scufunzi în ele, înțelegi că așa descoperi, de fapt, miezul poveștii”.

Evident, acest rol este dificil întrucât Ioana joacă un rol static, se află pe rug, cufundarea ei este numai lăuntrică, prin trăire, în timp ce toate celealte personaje se mișcă în jurul ei, în diferite locuri ale sălii. E bine să avem imaginea întreagă a distribuției:

 

MARION COTILLARD Ioana d’Arc (rol vorbit)

GEORGES GAY Fratele Dominique (rol vorbit)

HÉLÈNE GUILMETTE Fecioara Maria, o voce (soprană)

GABRIELLE PHILIPONET Marguerite (soprană)

MARIE KARALL Catherine (contralto)

CORNEL FREY Porcus, O voce, Primul herald, Clericul (tenor),

PHILIPPE-NICOLAS MARTIN O voce, Al doilea herald, Un țăran (bas) / Un alt țăran (rol vorbit)

MATHIAS ZAKHAR Al treilea herald, Măgarul, Bedford, Jean de Luxembourg, Heurtebise, Un ţăran (rol vorbit)

CORENTIN HOT Maestru de ceremonii, Regnault de Chartres, Guillaume de Flavy, Perrot, Un Preot (rol vorbit)

 

Ioana face apel la Sfântul Dominic, care vine din cer și îi aduce o carte, cu transcripția procesului și momentele care au marcat-o pe eroină, parcurse acum din prezent spre trecut, pentru a reveni în final la sacrificiul ei. Sunt momente antologice, ca scena 9, „Sabia Ioanei”, sau scena 10, „Trimazo”, în care Ioana spune despre sine ca în jocurile de copii (Trimazo fiind o melodie populară):

 

Un pumn de făină,

Un ou de găină,

O lacrimă pentru Ioana,

O rugăciune pentru Ioana!

Un gând pentru Ioana!

Nu e de înfulecat,

Ci ca să cumperi o frumoasă lumânare

Și s-o aprinzi Mariei la picioare.

Eu voi fi acea frumoasă lumânare!

 

Momentul este singura melodie cântată de Ioana, de Marion Cotillard, care are o voce minunată, ea fiind și cântăreață, și textieră (ne-o amintim din Edith Piaf). Vedem că Ioana se imaginează o flacără care arde pentru Fecioara Maria. Îi răspunde un glas celest, este chiar al Fecioarei Maria, care ia locul fratelui Dominic, însoțind-o până la capăt, în apoteoza speranței, căci eroina trăiește, este vie, ea a triumfat peste moarte prin marea ei dragoste de oameni.

Oratoriul are o orchestrație foarte modernă, cu sonorități aparte, fiindcă are o instrumentație neobișnuită. Sunt incluse în orchestra simfonică trei saxofoane și un Ondes Martenot, un precursor al instrumentelor electronice de astăzi, care permit realizarea unui univers sonor special. Din punct de vedere muzical, compoziția abordează o mare diversitate de genuri, acoperind o arie largă, de la muzica atonală la jazz, la secvențe de fanfară, cântece populare și piese bisericești, cu treceri surprinzătoare și rapide, care captivează și intrigă auditoriul.

Desigur, este o lucrare eclectică, iar dimensiunea ei provoacă artistic muzicienii și atrage atenția publicului, așa cum o face și libretul. Oratoriul începe cu momentul premergător arderii pe rug al Jeannei d’Arc căreia i se alătură un personaj spectral, părintele Dominic, un ghid care o ajută să înțeleagă situațiile ce au determinat deznodământul tragic. Așa cum am spus, Jeanne d’Arc, înfățișată de oratoriu, nu mai poartă platoșa războinică, este vulnerabilă, o tânără care se teme de moarte, până la urmă, un copil. În contrapunct, sub forma de flash-back-uri, în scene disparate, sunt prezentate firele mediului politic corupt (semnificativă este scena jocului de cărți!) care au făcut posibile procesul absurd și condamnarea ei.

Oratoriul a fost finalizat în 1935 și a avut premiera la Paris în 1938. Prologul a fost adăugat mai târziu, în 1944, aducând semnificații în plus lucrării și puternicei figuri a eroinei. Fraza de început din textul coral: „Întuneric! Toată Franța este fără formă și vidă!”, a fost considerată, la momentul lansării, ca fiind o paralelă între Franța din timpul Ioanei, marcată de războiul de 100 de ani, și Franța aflată sub ocupația nazistă.

Maestrul Alexandre Bloch a dirijat demonic această partitură, făcând din pupitru un postament elastic. Este un dirijor de notorietate, dedicându-se acum orchestrei din Lille (mandat 2016 – 2024). Planurile cu această orchestră cuprind o serie de înregistrări dedicate lui Mahler și Stravinsky.

Mai precizăm că Marion Cotillard a jucat prima oară rolul lui Jeanne d’Arc în anul 2005, în Franța, alături de Orleans Sympohny Orchestra, apoi, în 2012, cu Barcelona Symphony Orchestra, și în 2015, alături de New York Philharmonic. Marion Cotillard a studiat la Conservatorul de artă dramatică din Orleans și este Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor pentru contribuția la îmbogățirea culturii franceze. A primit premiul Oscar pentru rolul Edith Piaf, din filmul La Vie en Rose, rol pentru care a mai fost distinsă cu Premiul BAFTA pentru cea mai bună actriță, Globul de aur, Premiul César și a fost nominalizată pentru Screen Actors Guild and Critics Choice. În 2015, Marion Cotillard a mai fost nominalizată la Premiul Oscar pentru cea mai bună actriță pentru rolul din filmul lui Jean-Pierre și Luc Dardenne’s Two Days, One Night.

Oratoriul lui Arthur Honegger, cu Marion Cotillard în rolul Ioanei d’Arc, a devenit o pagină memorabilă din istoria Festivalului „George Enescu”.

 

Grid Modorcea, Dr. în arte

loading...
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentHeaven’s Night
Articolul următorMoise, Aron și impostorii