Luminița, tunelul și hora

0
182

Am primit de la regizorul Mircea Cornișteanu invitația de a vedea pe TNB on line spectacolul Luminița, de la capătul tunelului, după piesa lui Radu F. Alexandru, datând din anul 2008, avertizându-mă că este foarte actuală, invitație susținută de următorul text: „Radu F. Alexandru ne-o prezintă pe Luminița, de la capătul tunelului care ne răpește orice speranță. Din nefericire, are dreptate. Mai avem ani mulți de bâjbâit prin tunelul întunecat prin care avem senzația că înaintăm spre capătul luminos dinspre care răzbat până la noi acordurile Odei bucuriei. Aiurea, batem pasul pe loc, în ritm de horă! Râdem, dar nu-i de râs!”

E foarte plastică această imagine. Nu am văzut decât fragmente din spectacol, cu decoruri à la Mușatescu sau Everac, dar nu am descoperit nici un moment în care actorii să bată pasul pe loc, în ritm de horă. Așa ceva există în filmul Ciuleandra al lui Sergiu Nicolaescu. Un grup de iobagi bat pasul pe loc într-o tarla de noroi, pe ritm de Ciuleandra, joc care pornește ca o horă, apoi are un ritm accelerat progresiv și ajunge la delir.

Și i-am răspuns așa: „Dar eu cred ca luminița există, e umorul din textul tău, umorul poporului român în general, e speranța întreagă, altfel nici n-ai mai face spectacole, nici n-am mai scrie, lipsește însă tunelul. Tunelul e problema în România, nu luminița. Tunelul înseamnă și autostrada București-Occident, de 500 de km, începută, dar s-a constatat că cele două tronsoane realizate până acum nu se întâlnesc, au fost concepute greșit!! Deci noi știm unde trebuie să ducă această autostradă, știm cât este de necesară, dar tunelul e șubred, se destramă, n-are consistență. Luminița fără tunel nu se poate, una fără alta duc la haos”.

 

Eu mă plimb zilnic prin Cișmigiu, parc care este invadat de tineri. Frunoși, și frumos îmbrăcați. E o plăcere să-i privești. Înainte se zicea că Cișmigiul e parcul soldaților și al servitoarelor, dar iată că acum există altă imagine a lui. Și discut cu mulți tineri, zilnic. Și toți au speranță. Ce se întâmplă la putere, nu-i interesează. Ei văd mai departe, văd dincolo de epidemia politică actuală.

Au deci speranța întreagă. Mulți stau cu gândul că termină liceul și apoi pleacă în occident. Au tot felul de soluții. Nu prea se gândesc la România, e adevărat, dar indirect vor face ceva și pentru ea. Sunt români!

Acești tineri nu bat pasul pe loc. Nici nu cred că știu ce e hora! Doar dacă la școală se mai predă Coșbuc și au citit Nunta Zamfirei, unde se descrie așa acest dans:

 

Trei paşi la stânga linişor

Şi alţi trei paşi la dreapta lor;

Se prind de mâini şi se desprind,

S-adună cerc şi iar se-ntind,

Și bat pământul tropotind

În tact uşor.

 

Dansul circular vine din paleolitic și s-a răspândit în toată lumea, cum ne spune Eliade, fiindcă „ciclul cosmic este conceput ca o repetare indefinită a aceluiaşi ritm: naştere, moarte, renaştere”. Dar hora? Eliade o apropie de entuziasm, de beatitudine, de transă, chiar de orgie: „Există o artă arhaică a extazului, dansul primitiv hora, care duce la transă, la beatitudine, la extaz. Extazul se trage din cultul lui Dionysos, din orgiile bacantelor. El e o stare de enthousiasmos. Extazul dionisiac înseamnă depăşirea condiţiei umane, eliberarea totală… Extazul dansatorilor duce la un apocalips al mişcării”.

Da, apocalips al mișcării, așa cum l-a văzut și pictorița Magdalena Rădulescu în ciclul numit chiar „Dans”. Cu un astfel de înțeles, hora devine un simbol de inițiere. Și Brâncuși era fascinant de hora gorjeană, ca simbol al cercului magic, pe care l-a sculptat pe Poarta sărutului. Pașoptiștii au văzut în horă un simbol al unirii. Dar al destrămării, dar al pasului pe loc? Numai azi putem auzi de așa ceva. Nici nu pot să râd.

Luminița românilor este diferită de tunelul în care trăim. Tunelul este întunecat, în ceață. Cu alte cuvnte, el înseamnă o societate nefuncțională, haotică, anarhică. Într-un astfel de tunel nu se poate vedea nici un fel de luminiță. D-apoi să auzi Oda bucuriei! Tebuie să ieși în afara tunelului național, pentru a o zări pe fata morgana.

Pasul pe loc nu-l bat tinerii, ci politicienii și mai ales presa. Este una dintre cel mai proaste prese care se poate face de către un popor atât de talentat. De unde au apărut acești ziariști-ciocli, care imită în draci marea descoperire a PROtv, postul care de la înființare fecalizează țara, invadează imaginația oamenilor numai cu știri de fanfară mortuară?! Marele Scârbu a lansat ideea că poporul e retardat și că trebuie să i se dea pastile cu infecții. Un caz care urăște poporul român. După ce i-a bălăcărit pe toți domnitorii țării, Vlad Țepeș, Mihai Viteazul sau Ștefan cel Mare, după ce și-a bătut joc de Miorița sau de drapelul național, pe ideea demitizării a tot ceea ce este reper sfânt românesc, a dat-o pe bășcălia cotidiană.

Acesta-i postul bășcăliei și al cazului divers. Ia o știre, cum ar fi faptul că o femeie și-a prins capul în capota mașinii, și face un reportaj, o poveste de tâmpit lumea. Ce semnificație generală poate să aibă un astfel de caz izolat? Nici una. E dictatura faptului divers, este exact invers, dar după aceeași metodă ceaușistă: dacă era prins cineva de la un choșc că fură, Ceaușescu desființa toate chioșcurile.

De 30 de ani o astfel de presă redundantă omoară imaginația oamenilor. O presă virusată, pe lângă care Coronavirus e un înger. Nici nu-i de mirare când se spune că avem un popor adormit, amorțit. Au creat o masa de telespectatori retardați. Dar poporul român nu este masa de la Protv sau alte posturi care îl imită. Aceștia, proteviștii et co, da, ei bat pasul pe loc în ritm de horă! Ei nu mai văd nici un fel de luminiță, trăiesc în tunelul întunecat. Eu nu mă mai uit demult la așa ceva. Oricum, timp de 12 ani cât am fost plecat, n-am mai avut nici o ocazie. Și acum am 500 de canale, de unde pot să aleg ceea ce ei nu-și imaginează. Tinerii viitorului, despre care vă vorbesc, văd luminița, chiar dacă e în altă parte.

 

Grid Modorcea, Dr. în arte

 

loading...
DISTRIBUIȚI
Articolul precedentPANDEMIA DE ZAMBETE
Articolul următorPANDEMIA DE ZAMBETE