Jazz în parc

0
810

Vara, la New York, e un şantier al distracţiilor. Peste tot, mai ales unde sunt parcuri, exista si terenuri de sport, bazine de inot, dar mai ales estrade, unde au loc concerte in aer liber si proiectii de filme. Continuu, peste tot. Americanii, clasa de mijloc, care nu au bani sa calatoreasca si stau acasa, si-au gasit varii forme de a-si petrece timpul liber, de a se distra. Si imaginea generala, zilnica, permanenta, este a unei activitati sportive si culturale foarte vii, foarte intense, o imagine de trairi extatice la unison. Am scris despre teatrul vazut in parc, despre filme, despre tot felul de competitii sportive, acum am sa scriu despre concertele care au loc pe faleza de la East River, din parcul Carl Schurz.

Majoritatea spectatorilor sunt batrani si copii. Fiindca batranii vin cu nepoteii lor in parc, iar concertele se adreseaza mai ales lor, fiindca le ofera muzica preferata, cu care au crescut. Astfel, seria de concerte “Summer Sounds Open Air” s-a deschis cu formatia unui monstru sacru al jazz-ului, Mitch Froman, titlul complet “Mitch Froman and the Latin Jazz Quartet”. Adica muzica latino pusa pe jazz. Mitch Froman este un interpret genial, care canta la saxofon, bas saxofon, clarinet si flaut. E in topul saxofonistilor americani. E taxat drept un “versatile musician”. El este solistul cvartetului, care mai este compus din tobe, electric bas, clape, muzicienii fiind tineri din America Latina. Ce canta acest cvartet? Mozart, blues (Gershwin), mambo, rumba, salsa (Froman a avut si o formatie cu acest nume), cha-cha, dar mai ales tango, toate pe aranjamente de jazz. Se pastreaza ritmul genului muzical, dar totul este tradus sau invaluit in acorduri de jazz. Jazz-ul este ca o foaie de calc peste un desen. Se creeaza o atmosfera specifica muzicii latino, muzicii de estrada, in special, foarte in concordanta cu peisajul, cu vapoarele care circula pe East River, cu vegetatia, cu bogatia entropica a naturii, dar mai ales cu Sunset /Apusul, caci concertul are loc seara, la orele cand soarele apune, cand se vede ca un bulgare de foc printre zgarie-norii din Manhattan.

Si acum vine informatia-bomba: cine credeti ca este producatorul acestui concert, ca si a tuturor evenimentelor din parc? Evident, spectatorii, locuitorii din preajma parcului, care cu banii si eforturile lor (munca voluntara) intretin acest parc. E parcul loc, parcul in care respira si se simt bine. Si il ingrijesc ca pe propria gradina. Ii vad mereu lucrand, mai ales primavara, la rondurile de flori. E o mare de ronduri de flori exotice, care concureaza “Shakespeare Garden” din Central Park. Adica e raiul pe pamant. Si acesti oameni isi permit vara sa organizeze aceste serii de concerte, filme si spectacole. Exista un comitet de administrare, care se ocupa permanent de toate aspectele legate de viata fericita in parc. Anual se publica in revista parcului  (“Park Notes”), plina de prezentarea faunei si florei parcului, si lista cu donatorii ultimului an, inclusiv cu pozele harnicilor voluntari. Ei doneaza sume de la 250 de dolari la 50 de mii. Donatorii sunt in varsta, dar Parcul are si un director executiv, Patrick McCluskey, care este tanar si foarte activ. El prezinta concertele, el si echipa lui de doamne frumoase fac munca administrativa.

*

Yorkville este una dintre cele mai selecte zone ale Manhattan-ului, in Upper East Side. Este zona unde traiesc si eu, in care populatia este preponderent in varsta, cu varste considerate normale, cuprinse intre 80 si 100 de ani. Aici poti vedea burghezia americana. Multi dintre locuitori, majoritar evrei, pot fi considerati printre pionierii Americii. E o zona linistita, care are in ingrijire Parcul Carl Schurz, unde au loc si multe evenimente culturale. In acest an, gospodarii acestui loc au schimbat complet bancile, au adus noi pasari si gaze, cu nume de Moharch si Sphinx, au plantat noi flori si arbusti, in general plante decorative, cum ar fi juniper (ienupar), shadbush, abelia, viburum, chokeberry, spiraea, mahonia, dogwood sau persimmon (curmal japonez). Fluturii exotici si albinele in flori de lapte, ca si viespea albastra, sunt peste tot, la fel si Ruby, celebra vrabie Americana, dar exista si vrabii ca ale noastre, si porumbei, precum si pescarusi, fiindca East River, raul pe malul caruia este asezat parcul, face legatura cu Oceanul Atlantic.

Si ce poate fi mai potrivit pentru acesti oameni ai exotismului decat un concert swing oferit de “Steve Shaiman and Swingtime Big Band”? Genul swing este tot ce poate fi mai nostalgic in muzica de jazz. Epoca acestui gen, numita swingtime / timpul swing (=leagan), este exact timpul beneficiarilor acestui concert, spectatori de varsta a treia si a patra. E varsta leganarii, a plutirii in visurile de altadata.

Despre Steve Shaiman am mai scris si anul trecut. El si trupa sa s-au aflat acum la a zecea aparitie in Schurz Park. Cand Shaiman prezinta concertul, el face o istorie a genului swing si cand pomeneste un nume, ca Nat King Cole, de pilda, intreaba cine l-a cunoscut pe acest cantaret? Si mereu se vad maini ridicate. Exista acolo si un batran de peste 100 de ani, caruia Setve Shaiman i-a dedicat o piesa de suflet. Si ghicitoarea se continua si in cazul lui Frank Sinatra, Ella Fitzgerald, Count Basie, Dean Martin si al altor vedete ale anilor 40-50, cand s-a impus acest stil.

Te intrebi cum a putut sa apara atunci o muzica de atmosfera, atat de linistitoare? Da, fiindca era dupa razboi si oamenii aveau nevoie de o alta stare. De un ritm aprins, de bucurie (atunci a aparut si rock’n roll-ul). Si orchestra lui Sahaiman a facut demonsteatia cu multe piese de acest gen, cum ar fi celebrul “Sing Sing Sing” al lui Benny Goodman, supranumit “King of Swing”, o piesa cu accent pe tobe absolut geniala.

Orchestra lui Steve Shaiman are 17 instrumentisti (clape, bas, chitara, tobe, si 13 suflatori – 5 sax, 4 trombon, 4 trompeta) si doi solisti vocali (o femeie si un barbat). Piesele cantate sunt toate slagare, cunoscute de toata lumea, iar pe faleza lui East River erau dansate de sute de oameni.

Momentul de apogeu al concertului a fost cand s-a cantat piesa “The Ballad of Mack the Knife” din Opera de trei parale a lui Bertolt Brecht, muzica Kurt Weill, care a fost montata cu mare succes pe Broadway, dupa ce Brecht a fugit de Germania lui Hitler, ajungand in America dupa un periplu european de nedescris. In epoca, piesa a fost cantata de Louis Armstrong. A devenit un slagar american. Si la noi “Balada lui Mackie Şiş” (bine tradus numele!), pe care o canta Margareta Paslaru, a fost un slagar, datorita spectacolului montat de Liviu Ciulei la Teatrul “Bulandra”.

Iar acum, aici, dupa mai bine de 70 de ani, a ramas tot un slagar, fiindca a fost cantata de toata lumea de pe faleza East River. Femei batrane se leganau si rosteau versurile gangsteresti ale lui Brecht in versiunea lor engleza:

 

Oh, the shark has pretty teeth, dear.
And he shows them pearly white.
Just a jack knife has Macheath, dear
And he keeps it out of sight.

 

 

Coplesitor moment, greu de descris. O seara minunata, ca in povesti, a fost traita la intensitate maxima de acesti oameni. Multi erau cu lacrimi in ochi, iar cainii si stranepotii lor nu intelegeau de ce.

 

Grid Modorcea, Dr. in arte

Corespondenta de la New York