Guvernul României- ținta răutăților de tot felul

0
1742

La începutul acestui an, în urma scrutinului din luna decembrie 2016, un nou guvern s-a născut în România, prin voința poporului.

Ne amintim și acum cu nedumerire tărăgănarea inutilă a învestirii, înaintea sărbătorilor de iarnă, și zvârcolirea furibundă a opozanților ce au găsit de cuviință să sfideze principiul majorității. Probabil au uitat că trăim într-o republică parlamentară, într-un stat democratic, nu totalitar. După votul de învestitură din parlament, la seaca ceremonie organizată pentru depunerea jurământului, proaspătul guvern și susținătorii săi și-au primit câteva înțepături și urecheli așa… gratuit, în loc de încurajări și urări de bine.

După ce echipa guvernamentală s-a apucat de treabă, lucrând zi și noapte să anuleze efectele acestei tărăgănări de care alții se fac vinovați, a început o adevărată vânătoare de vrăjitoare și o sâcâială fără precedent din partea stimabilei opoziții ce stătea la pândă, căutându-se nod în papură și făcându-se din țânțar armăsar cu orice ocazie.

Iată că mingea așteptată a venit la fileul inamicilor însetați de sânge, prin Ordonanța 13, cu un conținut juridic asupra căruia ar fi fost preferabil să se pronunțe mai mult specialiștii. Au început scenariile,  au escaladat discuțiile, interpretările și manipulările pe față. Din nou proaspătul guvern a început să-și primească șuturi și faulturi nenumărate, prin acuzații și jigniri, atacuri și amenințări. Am asistat la proteste de amploare, la hârtiuțe ridicole vânturate prin Parlament, de către niște pseudopoliticieni disperați, la diversiuni menite să discrediteze, la o invazie de reporteri obraznici, care nu au făcut decât să agaseze miniștrii și liderii politici deschiși la dialog. Toți neavizații s-au întrecut în emiterea de opinii pe tema Codului Penal și a grațierii.

Desigur că instituțiile abilitate au confirmat legalitatea demersurilor  executivului, fără ecou însă pentru cei care poartă ochelari de cal și văd numai ceea ce doresc.  Spre stupoarea multora, la toată această campanie denigratoare au participat și parlamentarii europeni ai opoziției, care au terfelit fără scrupule imaginea țării noastre, venind cu pârâciuni nerușinate în fața Europei.

La înaintarea proiectului de buget pe 2017 , iarăși guvernul a suportat o săpuneală nemeritată din toate părțile. După atâta mascaradă, lipsită de orice intenții constructive, se pare că inamicii au început să se mai dezumfle iar lucrurile tind să se așeze pe făgașul normal. Toți românii de bine speră să se încheie cu aceste ambiții inutile, cu jignirile la adresa electoratului, iar aleșii din opoziție să accepte rezultatul votului democratic, să vină cu propuneri legislative, cu discursuri pertinente, colaborând pentru binele țării și lăsând deoparte interesele meschine.

 

Mona Lisa

loading...