Filmeaza, romane! Orban te vrea turnator!

0
106

Pentru autoritățile medicale și politice (dar și pentru presa cumpărată cu 50 de milioane de euro – bani pentru publicitate plătiți de guvern) nu este suficient că induc panica în populație, în mod deliberat, prezentându-i pe toți cei care au murit de cancer, infarct, atac cerebral, etc. ca morți de Covid, pentru simplul motiv că, la momentul decesului, s-a constatat că aveau și infecția cu noul Coronavirus, chiar dacă nu se poate dovedi că aceasta a fost cauza morții. Să fie mulți, aceasta este singura rațiune!

De asemenea, aceleași autorități și aceeași presă nu subliniază aproape niciodată faptul că astăzi avem peste 3.000 de cazuri / zi pentru că se fac 30.000 de teste / zi, în comparație cu primele luni ale pandemiei când se făceau 4.000-5.000 de teste pe zi. De asemenea, nu se insistă deloc asupra faptului că imensa majoritatea a celor infectați sunt asimptomatici (adică se simt perfect) sau au forme foarte ușoare care se tratează în câteva zile.

Nu, nu vorbesc despre aceste lucruri pentru că lumea s-ar liniști, iar ei vor panică pentru a putea  controla populația. Acesta este planul global.

Lucrurile devin însă și mai grave atunci când, în contextul acestor manipulări repetate, autoritățile îi încurajează pe români să toarne la poliție colegi, vecini sau necunoscuți de pe stradă, dacă aceștia nu poartă masca sau nu o poartă corespunzător. Și asta în condițiile în care se poate dovedi ușor că protecția oferită de mască este cât se poate de discutabilă.

De altfel, faptul că autoritățile medicale nu obligă la purtarea unui anumit tip de mască, cu anumite caracteristici tehnice clare (ceea ce face ca mulți să se plimbe pe stradă cu o pânză colorată din bumbac pe nas, care nu protejează de nimic), arată că nu există interes cu adevărat pentru sănătate, ci pentru controlul populației, pentru blocarea protestelor și, desigur, pentru vânzarea cantităților imense de măști pe care îmbogățiții pandemiei, cu conexiuni politice, le au pe stoc.

Ca să înțelegeți până unde s-a ajuns, aflăm că „Poliția Capitalei îi încurajează pe bucureșteni să îi reclame la TelVerde  pe cei care nu poartă mască și, mai mult, pune la dispoziție un număr la care pot fi trimise imagini cu cei care încalcă regulile sanitare și care nu poartă mască, de exemplu. Poliția transmite că în urma telefoanelor primite a realizat o hartă a punctelor fierbinți, a zonelor unde se încalcă cel mai des regulile de protecție”, conform HotNews.ro.

Să nu uităm nici decizia de a trimite polițiști în civil pe teren, pentru a-i amenda pe cei care nu respectă regulile Dictaturii Covid în România, precum în cel mai veritabil STAT POLIȚIENESC…

Și iată cum, cu masca democrației pe față, autoritățile îi îndeamnă pe români să devină turnători la noua Securitate – cea a Sfântului Covid, noua religie a Noii Ordini Mondiale.Daniel Roxin / UZPR

loading...