Poveşti adevărate ÎNMORMÎNTARE AMÎNATĂ

O scenă uluitoare în cimitir. Înmormîntare, plînsete, vaiete, familia îndoliată, soţia defunctului scăldată în lacrimi, şezînd alături de băieţelul blond de 10 ani, îmbrăcat şi el în costum negru. Copilul trăia stupefacţia morţii subite a tatălui său, care zăcea vînăt şi de nerecunoscut în sicriu. O moarte incredibilă, despre care el ştia destule, dar n-a putut rosti nici un cuvînt. Cînd slujba de îngropăciune se apropia de sfîrşit, iar preotul împreună cu dascălul rosteau rugăciuni sfîşietoare, fiecare verset fiind însoţit de clinchetul cădelniţei, se auzi maşina Miliţiei intrînd val-vîrtej pe poarta principală a cimitirului, cu sirena la maximum. A doua maşină o urma îndeaproape, fiind duba Serviciului medico-legal, cu însemnele specifice de Cruce Roşie. Ambele autovehicule frînară lîngă mormînt. Din ele coborîră întîi doi subofiţeri tineri, îmbrăcaţi civil, precum şi delegatul Procuraturii. Acesta din urmă se adresă jenat familiei: „Vă rog să ne scuzaţi, opriţi ceremonia înhumării. E într-adevăr grotesc, dar răposatul nu poate fi încă înmormîntat. Nu vă supăraţi pe noi, în ultima clipă s-a depus o sesizare cum că moartea domnului Valerian Popescu este suspectă şi că nu s-a produs în mod natural”.

Soţia răposatului a leşinat pe loc, bătrîna mamă a Paulei Popescu a căzut în genunchi, iar cei mai mulţi din asistenţă au început să ţipe. Bărbaţii au rămas încremeniţi, cu pălăriile în mînă. Scenele următoare s-au derulat în acelaşi chip absurd. Sicriul a fost golit de „conţinut”. Florile, coroanele, jerbele şi lumînările au fost date la o parte. Brancardierii din serviciul sanitar au împins targa, în timp ce mediul legist, cu un calm deosebit, i-a rugat pe membrii familiei să-şi ţină firea pînă la elucidarea acestui incident.

- Rugăm administraţia să ţină în capelă crucea şi sicriul pînă mîine la această oră, cînd înhumarea va putea avea loc. Părinte, stimată familie, iertaţi-ne.

- Întîmplarea este complet neprevăzută, ţinu să adauge ofiţerul de la Judiciar, completînd sentenţios şi adresîndu-se apoi văduvei: „Dvs., doamnă Popescu, ne urmaţi. Cît despre copil, va rămîne în grija bunicilor pînă lămurim tot ceea ce ni s-a comunicat cu privire la moartea soţului dumneavoastră”.

Groapa rămase deschisă ca o rană. Lumea s-a risipit şi zvonurile umplură oraşul, aşa cum era de aşteptat după acest eveniment şocant. „Certificatul de deces a fost fals”. „Graba ascunderii unei crime perfecte”. „Miliţia refuză să dea sursele de informaţii ale acestei morţi enigmatice”. Frazele de mai sus au fost extrase din conţinutul ziarelor de a doua zi. În acest răstimp, trupul inginerului Valeriu Popescu a fost studiat pe masa de disecţie de către specialişti, constatîndu-se că a ingurgitat alcool metilic, împreună cu o doză puternică de stricnină. Totul fusese pus la cale în mod intenţionat de doamna Popescu, care îşi găsise de cîtva timp un nou iubit, ceva mai tînăr şi mai agreabil, de care soţul aflase. Copilul ştia tot. Era în posesia unor informaţii culese prin prietenii săi, dar şi de el însuşi. Suferea cumplit. O văzuse de nenumărate ori pe maică-sa plecînd de acasă dimineaţa şi venind seara, însoţită de un nenea. Un nenea de la mama de la serviciu, care de multe ori o aducea acasă cu maşina. Odată i-a dat copilului 500 de lei, ca să tacă şi să nu-i spună nimic tatălui, pentru a nu-i face rău mamei.

În noaptea morţii, pe băiat l-au trezit zgomotele suspecte din dormitorul părinţilor. La un moment dat, mămica lui a ieşit de acolo şi s-a dus la baie să-i aducă, chipurile, un pahar cu apă, spunîndu-i că „Lui tata îi este cam rău, du-te şi te culcă”. „De ce nu dai telefon la Salvare?”, o întrebă copilul. „Nu e cazul, pînă dimineaţă îi trece, doar a mai avut crize de stomac...”

...Şi, dincolo de uşi, în întuneric, băiatul a ascultat cum tatăl lui se stingea, zvîrcolindu-se. Inteligent, cu o intuiţie ascuţită, a furnizat datele din contactul direct cu realitatea, coroborîndu-le cu ale unui coleg din vecini, care văzuse şi el de mai multe ori cum mama lui o zbughea de acasă, fiind aşteptată, în preajma blocului, de către amant. Căpitanul Dinu Oancea afirma, pe bună dreptate: „Copiii din ziua de azi nu mai pot fi păcăliţi”. Mai mult decît atît, el a fost cel care a recuperat sticla ucigaşă, aruncată de mama sa. A învelit-o cu grijă într-o batistă, pentru a conserva urmele de pe ea.

„Cînd tata a tăcut şi n-a mai scos nici un sunet, ea s-a dus repede la telefonul din hol, a vorbit cu nenea acela de la ea de la serviciu, spunîndu-i cu voce coborîtă, ca să nu aud eu: «Georgică, scumpule, s-a terminat cu... ştii tu cine! Ce să fac? Să dau alarma? Zici că abia dimineaţă? Aşa, da! Cum, cum? Să chem la prima oră medicul de Circă pentru a-i elibera Certificatul de Deces? Bine, te pup, mulţumesc»”.

Fiul acestei mame criminale va putea uita vreodată toate acestea? Cu siguranţă că nu! Tocmai de aceea a refuzat să mai audă vreodată de ea.

TRAIAN TANDIN

Share |

Articol vizualizat de 2103 ori

04 Aug 2011