„Oamenii în negru” – o poliţie extraterestră? (III)

Cazul II. Lanţul de evenimente şi-a început derularea odată cu luna ianuarie 1967, cînd Reed Thompson a reuşit să fotografieze un OZN „de cercetare”, care se deplasa încet printre copaci, la mai puţin de zece metri de casa sa. De aici va începe seria de evenimente ciudate. Într-o zi caldă de aprilie a anului 1973, doi indivizi slabi, cu părul lung, avînd o înfăţişare grotescă, au intrat în magazinul de piese auto al lui Reed, din localitatea Milano, Indiana. Cîinele ciobănesc al lui Reed a fugit într-un colţ al încăperii şi a început să schelălăie, speriat. Lucru foarte straniu, ulterior, cei cîţiva clienţi aflaţi în magazin în acel moment nu îşi vor aminti nimic despre cele petrecute. Indivizii erau îmbrăcaţi în costume de paraşutişti, de culoarea bronzului şi în mîini purtau mănuşi groase. Dar ceea ce deranja într-adevăr la ei erau feţele. Un reporter avea să le denumească „Feţe-de-Plastic”. Unul dintre ei, vorbind pe un ton monoton, mecanic, i-a spus lui Reed că ştia exact cînd făcuse fotografia OZN-ului şi i-a cerut clişeul şi negativul. Încăpăţînat din fire, Reed i-a răspuns că fotografia era depusă într-un seif la bancă şi că acolo va rămîne. „Faţă-de-Plastic” i-a spus că nu contează, că le va avea oricum. în răstimpul acestui dialog, un prieten al lui Reed, pe nume Craft, a ieşit afară, pentru a vedea maşina cu care veniseră „ciudaţii”. Era un Buick La Sabre 1969, de un galben strălucitor. Privind prin geamul întunecat, Craft a fost uluit să constate că maşina nu avea volan sau scaune (două zile mai tîrziu, Craft a decedat, cu totul neaşteptat, iar cele două autopsii făcute nu au reuşit să stabilească cauza decesului său). Pe cînd entităţile se îndreptau spre ieşire, Reed 1-a atins fără intenţie pe unul dintre ei cu cotul, lucru care se pare că nu i-a fost deloc pe plac lui „Faţă-de-Plastic”. Reed a sperat că ciudaţii vizitatori plecaseră, dar se înşela. Pe cînd se afla pe drum spre un atelier de sudură, maşina străinilor a apărut din nou şi s-a apropiat la numai cîţiva centimetri de maşina lui Reed. La atelierul de sudură, „Feţele-de-Plastic” şi-au parcat automobilul chiar în spatele maşinii sale şi l-au urmat pe Reed spre uşă, ca nişte umbre. Cînd Reed a deschis uşa atelierului, s-a produs o scînteiere albastră. S-a uitat în spatele său şi a constatat, uluit, că atît cei doi cît şi maşina lor dispăruseră fără urmă.

Cazul III. Pamara Johnson din Richmond, Indiana, una dintre puţinele persoane care şi-au amintit, în totalitate, una dintre numeroasele răpiri ce le-a suferit, fără să fie necesară regresia hipnotică, a avut şi ea o experienţă MIB. Aşa cum cazuistica întîlnirilor de gradul IV a demonstrat-o, răpirile au debutat de la o vîrstă fragedă. Cînd avea paisprezece ani, într-o zi însorită de iunie, o limuzină neagră a început să se învîrtească în jurul blocului în care locuia. Ea a coborît, să vadă ce se întîmplă. Limuzina s-a oprit şi un individ a coborît din maşină şi s-a apropiat de ea. „Purta pantaloni negri, o jachetă neagră şi o pălărie, tot neagră. Aceasta din urmă semăna cu o cască, pe care o poartă şoferii. Mersul era normal. Avea un ten deschis, ba chiar alb. Ochii îi erau negri şi nu am reuşit să-i văd pupilele. Mi-a vorbit într-o engleză, fără accent străin. Nu am auzit nici un zgomot al motorului limuzinei cu geamuri opace.” Politicos, individul a întrebat-o dacă în blocul respectiv locuia o oarecare Rhonda Smith. Pamara nu auzise niciodată de această persoană, aşa că individul i-a mulţumit, s-a întors la maşină şi a plecat. La scurt timp, Pamara, însoţită de sora ei, a plecat pînă la un magazin din apropiere. Limuzina a apărut din nou, ca din pămînt. S-a oprit în dreptul refugiului pentru pietoni, moment în care Pamara a văzut cum geamul din spate se coboară încet şi apare ţeava unei puşti. Înspăimîntată, ea a împins-o pe sora ei în spatele unui zid, iar ea s-a ascuns în spatele unui copac. Limuzina a demarat puternic şi a intrat pe o stradă care se înfunda, apoi a dispărut. O doamnă, aflată la fereastra locuinţei, a văzut întreaga scenă şi a sunat la poliţie. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au extras cele trei gloanţe din trunchiul copacului. Concluzia la care au ajuns anchetatorii a fost aceea că, probabil, un ucigaş plătit greşise alegerea ţintei. Patru ani mai tîrziu, Pamara avea să fie răpită, lucru de care avea să-şi amintească destul de clar. Ea, împreună cu mama şi sora ei au fost luate la bordul unui OZN, în apropierea oraşului Albington. Era o zi rece, de octombrie, dar OZN-ul, cînd s-a apropiat de sol, a atins vîrfurile copacilor, care de atunci au rămas uscate. La bordul navei, Pamarei i-a fost îndepărtat fetusul ce-i fusese confirmat la examenele medicale. Vinovaţii au fost „omuleţii gri”. Pentru aceasta, „omuleţii gri” au folosit un instrument cu fire. După operaţie, Pamarei i-au fost arătate cîteva recipiente mari, în care se aflau fetuşi, plutind într-un lichid limpede, de corpul cărora erau conectate mai multe fire. Cele trei au ajuns acasă patru ore mai tîrziu. Pamara se afla într-o stare de şoc atît de mare, încît nu a reuşit decît să se tîrască, de la maşină, pînă acasă. Mama şi sora ei au decis să nu vorbească niciodată despre cele petrecute. (Va urma)

General (r) EMIL STRĂINU

Share |

Articol vizualizat de 2371 ori

19 Apr 2011