Marie-France Pisier – Misterul dispariţiei sale

Dispariţia actriţei – o sinucidere? – ne-a impresionat. Împreună cu ea se pierde o anumită idee despre seducţie: amestecul dintre acţiune şi cugetare. Care, pentru ea, a fost, probabil, unul nociv.

Era una dintre acele femei, în aparenţă burgheze, care te primesc, cu generozitate, în apartamentele lor spaţioase, pentru a-şi omorî plictisul. Am purtat o conversaţie cu ea în faţa Grădinii Luxemburg. Avea, pe atunci, 57 de ani, iar ochii ei verzi îi fixau pe cei ai interlocutorului pentru a seduce. Cu insistenţă? Se vedea, însă, în mod clar, că existau nişte limite. Pe care nu încerca nici măcar să le disimuleze. Marie-France, provenită dintr-o familie de intelectuali, în care ea făcea o notă distinctă, datorită firii ei instinctuale, oscila permanent între emoţie şi  raţiune. Tocmai terminase de realizat filmul ,,Ca un avion”, despre sinuciderea părinţilor ei, la capătul unei îndelungate psihanalize. Ea povestea bucuroasă despre amorul liber sau despre mişcarea feministă care milita în favoarea legalizării avortului, pe care o susţinuse, semnînd, în 1971, ,,Manifestul celor 343 de tîrfe”. O simţeam, însă, profund romantică, mai ales atunci cînd vorbea despre soţul ei - pe care îl întîlnise la vîrsta de 35 de ani, tatăl celor 2 copii ai săi - unul dintre conducătorii Grupului media Lagardere, Thierry Funck-Brentano, ca despre bărbatul care o făcea să vibreze. În fond, intuiam că parfumul ,,Shalimar”, pe care îi plăcea să-l folosească, nu era de ajuns pentru disimula ceea ce-i lipsise pentru a-i răpi inima lui Truffaut: spleen-ul său elegant, fals monden. Atunci, în 2002, ea mărturisea: ,,Nu am judecăţi morale în privinţa sinuciderii. Respect alegerea de a pleca”. Cînd am auzit că s-a înecat în piscina reşedinţei sale de la Saint-Cyr-sur-Mer, am avut un presentiment. Unul rău. Era înainte de a se afla că, într-o seară, în timp ce urmărea la televizor un film despre cancer, ea fiind într-o remisie a acestei boli, înghiţise un amestec de alcool şi de medicamente. Apoi a aflat că a fost găsită ghemuită sub un scaun greu, din fier forjat, ce ar fi avut rolul s-o împiedice să plutească.

Nu iubea decît inteligenţa, ca pe un rău ireversibil

Toţi cei care o cunoscuseră s-au gîndit la o tragedie. A fost şi cazul scriitorului şi jurnalistului Arnaud Vivian, cel care, în cartea sa, ,,Un jurnal al anului 2000”, o descria astfel: ,,Ochii ei sînt magnifici: două lasere disimulate îţi străpungeau virilitatea şi îţi scormoneau, cu o superioritate ironică, dorinţa virulentă de a seduce. Simţeam nevoia să mă duc să urinez. Pisier mi se aşează în drum; eu o rog să mă lase să trec. «Păcat», îmi susură ea la ureche. Am roşit ca un puşti”. Un mental de profesoară de universitate, pasionată de lectură, într-un fizic de splendidă cochetă, Marie-France era capabilă să spună: ,,Ori de cîte ori am vrut să seduc un bărbat, am ştiut că aveam şanse să reuşesc”. Dar ea nu iubea decît inteligenţa, ca pe un rău ireversibil. Printre cuceririle sale s-au numărat avocatul Georges Kiejman şi Daniel Cohn-Bendit. Cu ocazia omagierii ei, personalităţile care au plîns-o erau proiecţia imaginii sale. Nu au fost nici creatori de modă, nici coafori de staruri, ci oameni precum Frédéric Mitterrand, Martine Aubry, Bernard-Henri Lévy, Isabelle Huppert, Marek Halter sau Marie-Christine Barrault. Marie-France Pisier avea 66 de ani. Trupul său a dispărut, însă spiritul ei rămîne veşnic viu în memoria noastră.

SÉVERINE SERVAT

(Traducerea: ANCA GRIGORIU)

Share |

Articol vizualizat de 2136 ori

17 Mai 2011