Fenomene Paranormale Oameni care degajă lumină (II)

Luminiscenţa mistică

Cazul acestei bolnave luminiscente este cu atît mai extraordinar cu cît este foarte rar. Spitalele nu au prea des ocazia să observe un astfel de miracol! În timp ce cazurile de luminiscenţă sînt foarte numeroase în istoria misticilor, atît la catolici, cît şi la ortodocşi (cazul cel mai celebru este cel al lui Serafim din Sarov - 1759-1833, cel mai mare sfînt al Rusiei, canonizat de Nicolae al II-lea în 1903 - n.a.), ca şi la daoişti şi la sufişti (nimeni nu îndrăznea să-1 privească în faţă pe Djelal-ud din Rumi, pentru că, se spune, ochii lui aruncau raze de lumină orbitoare - n.a.). Credibilitatea acestui miracol a fost studiată - cel puţin în ceea ce-i priveşte pe catolici - de Olivier Leroy, în lucrarea sa Splendoarea trupească a sfinţilor (Printre aceştia, pot fi citaţi Tereza din Avila, al cărei chip „strălucea de lumină”; Ignaţiu de Loyola care a fost văzut de fiul gazdei sale, Juan Pasqual: „În multe nopţi, mă uitam la el şi vedeam camera strălucind de lumină, iar el, ridicat de la pămînt, plîngea şi suspina”; Benoît Labre, sfîntul cerşetor, al cărui chip era atît de radios, încît din frunte şi obraji îi ieşeau scîntei pînă pe pardoseala bisericii; iezuitul Bernardino Realino şi Rosa din Lima ale căror corpuri emiteau scîntei - n.a.). Autorul a prezentat propriul său studiu: „Vreau să cercetez dacă documentele hagiografice oferă exemple cu adevărat demne de încredere a acestei luminiscenţe a sfinţilor“. Folosind documente istorice serioase şi mărturii de necontestat, Olivier Leroy a ales cazuri care oferă o bază solidă de discuţie, cele care dau un număr minimum de detalii topografice şi cronologice. Concluzia lui: „Eliminînd exagerările şi legendele, tradiţia luminozităţii sfinţilor catolici se sprijină pe o documentaţie demnă de încredere. Acest fenomen apare graţie stării lor de sfinţenie. Mulţimea a văzut bine: sfinţii sînt lampadare vii”.

Unul dintre cazurile temeinic atestate mi se pare a fi cel al lui Michel Garicoïts, cel care a înfiinţat congregaţia Sacré-Cœur la Betharram, în Pirinei. Născut la 15 aprilie 1797 la Ibarre (departamentul Pyrénées- Atlantiques), Michel Garicoïts era preot. Fusese poreclit „clarvăzătorul din Betharram”, căci avea un dar excepţional al predicţiei, de deosebire a spiritelor şi de „citire” a viitorului, dar şi „atletul cu mîinile goale”, căci acest om viguros era campion de pelotă bască. Într-o noapte de Crăciun din anul 1830, în momentul în care urma să pronunţe Incarnatus est, a fost învăluit de o lumină extraordinară de un alb imaculat, avînd chipul în întregime luminat. Martorii l-au zărit de cîteva ori la rînd, precizînd că acest fenomen se producea în general în momentul culminant al slujbei. Dar nu întotdeauna. „Era în 1850, povestea parohul din Sauveterre. M-am dus să-1 rog pe părintele Garicoïts să predice în parohia mea şi să mă spovedească... Am intrat în camera lui. M-am lăsat în genunchi. Să fi fost 10 dimineaţa, afară soarele strălucea pe cer, dar obloanele erau închise atît de bine, încît camera era cufundată într-un întuneric aproape complet... De la primul său cuvînt, am fost învăluiţi, el şi eu, de o lumină blîndă şi foarte puternică totodată. Această lumină a durat cu aceeaşi intensitate tot timpul rugăciunii şi a dispărut o dată cu ultima vorbă a bunului părinte.  Ridicîndu-mă în picioare, m-am uitat imediat spre fereastră ca să văd dacă nu cumva lumina venea de acolo. Dar m-am convins că obloanele erau închise. Acum încăperea era din nou cufundată în întuneric ca în momentul în care intrasem acolo...” Acestor fenomene de luminiscenţă li se adaugă levitaţii şi hipertermii, care sînt şi ele atestate. Cînd i se vorbea despre aceste fenomene inexplicabile din punct de vedere fizic, Michel Garicoïts nu se neliniştea deloc. (Va urma)

HÉLÉNE RENARD

Share |

Articol vizualizat de 892 ori

05 Aug 2011