Fenomene Paranormale CORPUL VEŞNIC (II)

În 1952, cam la 54 de ani de la moartea sfîntului ermit, multe persoane au putut să observe că trupul era intact şi că din el picura în continuare acel lichid misterios. Doctorul Georges Choukrallah, care a examinat de 37 de ori acest cadavru în 27 de ani, scria: „De fiecare dată cînd am examinat acest cadavru intact, am fost mirat de starea lui de conservare şi mai ales de acel lichid roşu care picura. E un fenomen atît de unic, încît nici un medic nu a mai văzut ceva asemănător...”. Dacă acest caz al părintelui Charbel ar fi unic, poate că am fi îndreptăţiţi să respingem toate aceste mărturii, cu tot caracterul serios al anchetelor canonice. Dar istoria misticilor arată că au fost confirmate multe alte cazuri de neputrezire a cadavrelor. Unele sînt vechi, altele foarte recente. Chiar şi pentru cazurile vechi (cele din Secolul al XIV-lea pînă în Secolul al XIX-lea), ar fi o naivitate să credem că martorii erau nişte ignoranţi şi că vastele cunoştinţe medicale de azi nu le-ar mai permite să emită astfel de observaţii. Mai întîi, nu e nevoie să fii mare specialist ca să deosebeşti o grămadă de oase de un cadavru cu carne suplă şi intactă. Persoanele care erau numite să facă exhumările aveau o competenţă de netăgăduit în specialitatea lor. Un chirurg al regelui, chiar şi în Secolul al XVII-lea, era un anatomist avizat şi, dacă era lipsit de mijloace de tratament, era totuşi capabil să judece starea unui cadavru...

La mai multe zile de la moartea ei, în 1329, Roseline din Villeneuve, care trăise 66 de ani la La Celle-Roubaud, lîngă Les Arcs, departamentul Var, a fost expusă vizitatorilor pentru ultimul omagiu. Corpul ei, lipsit de rigiditate cadaverică, era suplu, iar ochii îşi păstraseră strălucirea. Dar ăsta a fost doar începutul... După ce a fost îngropată, un parfum de trandafiri s-a degajat din mormîntul ei. Fenomenul a durat atît de mult, încît după 5 ani s-a trecut la exhumare. Cadavrul a fost găsit proaspăt, la fel de bine conservat ca în momentul funeraliilor, iar ochii erau tot strălucitori. Atunci a fost depus într-o capelă. Zece ani mai tîrziu, cadavrul a fost transferat pe un altar într-o raclă, mai întîi închisă, apoi din sticlă. Şi anii au trecut... Nenumăraţi martori, printre care şi Ludovic al XIV-lea şi Anna de Austria, în 1660, au văzut trupul, care îşi păstrase aceeaşi flexibilitate şi ochii la fel de „vii”. Scrisori, documente şi relatări atestă starea de conservare în care putea să fie văzută sfînta..., şi asta într-o perioadă verificabilă istoric de 331 de ani după moarte! Cadavrul a fost de mai multe ori transferat, ca să nu fie împărţit în relicve. În iunie 1835, o nouă transferare (a cincea, fiecare dintre ele fiind o nouă ocazie de confirmare a miracolului). Membrele erau tot flexibile, iar 4 medici numiţi de episcop au putut constata neputrezirea cadavrului, prospeţimea ochilor şi elasticitatea pielii. În sfîrşit, după alte cîteva mutări, acel trup miraculos şi venerat a fost aşezat într-o raclă... Dar în curînd s-a constatat că fusese atacată de umiditate şi bacterii. În 1887, s-a procedat la o îmbălsămare, pentru a fi definitiv apărat. Îmbălsămarea a pus, aşadar, capăt rezistenţei spontane a acestui cadavru faţă de putrezire. A rezistat timp de... 50 de ani. (Va urma)

HÉLÉNE RENARD

Share |

Articol vizualizat de 834 ori

11 Aug 2011