Fenomene Paranormale CORPUL VEŞNIC (I)

Atenţia vecinilor a fost atrasă mai întîi de nişte lumini ciudate: „Puteam vedea din casele noastre, ziceau ei, la 10 minute distanţă în faţa noastră, la sud, o lumină strălucind pe un mormînt, o lumină diferită de cele obişnuite, care apărea şi dispărea”.

I-au alertat pe călugării de la mînăstire, care nu i-au crezut. Dar, din cauza insistenţelor, s-au dus împreună spre locul de unde se producea acel fenomen luminos. Nu era un mormînt oarecare. Acolo fusese îngropat un om sfînt, un călugăr maronit, părintele Charbel Maklouf. După cum impunea obiceiul, călugărul defunct fusese înfăşurat în veşmîntul său şi trupul coborît într-o groapă din apropierea bisericii mînăstirii. Trupul fusese aşezat pe o scîndură, fără sicriu, pe un fel de treaptă interioară, la aproximativ 25 de centimetri de sol. Cum acest mormînt era situat în mod evident sub nivelul solului, el era inundat imediat ce începea să plouă. Groapa a fost verificată, s-a constatat că trupul era la locul lui şi mormîntul a fost închis la loc cu mare grijă. A trecut un an. La 15 aprilie 1899, mormîntul a fost deschis în prezenţa stareţului, a cîtorva călugări şi a altor martori. Aceştia au observat că apa de ploaie intrase în mormînt (ca şi în celelalte), transformîndu-1 într-o adevărată mlaştină. Spre marea lui stupefacţie, cei de faţă au văzut că trupul părintelui Charbel plutea pe acea mocirlă. A fost scos. Cadavrului i s-a făcut din nou toaleta. Cînd a fost debarasat de mucegaiurile care îl acopereau, s-a descoperit că era intact. Pielea era proaspătă, încheieturile flexibile; membrele suple reuşeau perfect să se îndoaie; părul şi barba nu-i căzuseră. Unul dintre martori, părintele Joseph Younes, îl descria astfel: „Mîinile erau aşezate pe piept, ţinînd o cruce. Corpul era moale, proaspăt şi suplu; pe faţă şi pe mîini s-a constatat prezenţa unor mucegaiuri albe asemănătoare cu vata. După ce Saba Bu Mussa a şters acest mucegai, faţa şi mîinile au apărut precum cele ale unui om adormit. Din coastă îi curgea un sînge roşu amestecat cu apă”. I-au schimbat lenjeria şi hainele şi, de data asta, cadavrul a fost închis într-un sicriu a cărui parte superioară, din sticlă, permitea tuturor să-1 vadă. Acest sicriu a fost păstrat într-un oratoriu din biserica mînăstirii. În zilele următoare, călugării au cercetat cadavrul. Din nou era plin de un lichid roşu care părea că iese din porii pielii. Iar acest lichid îi impregna lenjeria şi hainele în aşa măsură, încît trebuia schimbat de două ori pe săptămînă. Doi ani mai tîrziu, în 1900, în scopul de a se pune capăt acestei scurgeri, s-a luat hotărîrea expunerii cadavrului în aer liber, pe o terasă. Dar zadarnic. Corpul „asuda” încontinuu. Doctorul Elias El-Onaissi, într-o declaraţie scrisă în 1921, relata: „Am văzut la Mînăstirea Annaya cadavrul părintelui Charbel... După ce am examinat cu atenţie acest cadavru, am remarcat că porii lăsau să iasă o materie ca sudoarea... Am repetat de mai multe ori acelaşi examen la date diferite. Fenomenul a fost întotdeauna acelaşi”. De mai multe ori, într-adevăr, deoarece această sudoare şi această neputrezire a cadavrului au durat mai bine de 50 de ani...

În 1927, corpul a fost pus într-un sicriu de lemn, cu înveliş de zinc, izolat de sol, şi mormîntul a fost cu minuţiozitate sigilat într-un zid al criptei. În 1950, adică 23 de ani mai tîrziu, acelaşi zid a început să „transpire” un lichid roz şi vîscos... Mormîntul a fost deschis: lichidul provenea de la sicriu. Ancheta canonică a numit 3 medici pentru expertiză, care au observat că „sudoarea de sînge care fusese constatată din 1899 pînă în 1927 picura fără întrerupere în acelaşi mod ca la precedenta exhumare şi, răspîndită pe tot trupul, impregnase veşmintele sacerdotale. O parte a patrafirului era putrezită, precum şi fundul sicriului de lemn; învelişul de zinc era despicat în dreptul picioarelor...”. Prin urmare, acel lichid, picurînd în sicriul despicat, impregnase în cele din urmă, picătură cu picătură, peretele criptei. Martorii acestui spectacol incredibil au atestat şi faptul că trupul părintelui Charbel îşi păstrase întreaga supleţe. Dar povestea nu se opreşte aici. Cadavrul a fost pus iar într-un sicriu nou, aşezat într-un mormînt cu pietre cimentate. Cum pelerinii începuseră să vină din ce în ce mai mult, s-a acceptat să fie pus într-o raclă în care să poată fi văzut. (Va urma)

HÉLÉNE RENARD

Share |

Articol vizualizat de 925 ori

10 Aug 2011