Fantoma iese din oglindă şi se aşază la masă... (I)

Întîmplarea care  urmează e atît de fantastică, încît aproape nu i-am fi dat crezare, dacă n-am fi ştiut că şocul produs de ea a fost aşa de mare, încît a determinat convertirea unei persoane foarte sceptice, domnul Pyrrhus Bessi, făcîndu-l să se alăture, de atunci, celor care cred în realitatea şi valoarea fenomenelor psihice şi pe care înainte îi privea cu dispreţ, tratîndu-i drept fantezişti, farseuri, idioţi. Dar să urmărim ceea ce ne povesteşte chiar el. „În luna decembrie a anului trecut, într-o seară, eram cu familia soţiei mele, reuniţi cu toţii în jurul unui foc aprins în marele şemineu, cînd, deodată, am auzit un zgomot violent, ca o împuşcătură, la urechile noastre! După prima clipă de uimire, am căutat să ne dăm seama despre ce e vorba, începînd prin a ne asigura că nu e vorba de o glumă proastă sau de ceva mult mai grav. Unul dintre noi a urcat la mansardă; eu am coborît să inspectez pivniţa. Nu am găsit nimic. Am examinat atunci puştile de vînătoare aflate în casă; erau toate încărcate. Cînd am revenit în bucătărie, mirosul de pulbere arsă era atît de puternic, încît am fost nevoiţi să deschidem  fereastra.  Eram  stupefiat. Dar ceea ce m-a uluit şi mai mult a fost faptul că atitudinea rudelor mele exprima mai puţin surpriză, dar mai ales o mare mîhnire. După o clipă de profundă linişte, i-am întrebat ce e cu ei, ce au. Socrul meu a suspinat şi mi-a spus cu tristeţe: - Nu ştiu dacă ai să crezi, dar acest zgomot ca de împuşcătură e un semn rău! - Ei, cum aşa?, am răspuns. Superstiţii... - Superstiţii? Vorbesc din experienţă, dintr-o dureroasă experienţă. Trebuie să ştii că nu e pentru prima oară cînd se întîmplă acest lucru... Şi totdeauna «împuşcătura» a fost urmată la noi în familie de o nenorocire. Cu 8 zile înainte de moartea bietei mele surori, am auzit-o. Nimeni n-a uitat asta. Iată, îşi amintesc foarte bine, spuse el, arătînd spre soţia lui şi bătrîna îngrijitoare. Cele două femei, acum întunecate şi îndurerate de amintire, au confirmat imediat. - Şi cu 15 zile înaintea morţii primului meu fiu am avut acelaşi avertisment.

Nu puteam încă să cred cuvintele lor, totuşi mă simţeam tulburat. O tăcere apăsătoare s-a lăsat în încăpere, dar numai pentru cîteva clipe, căci a fost întreruptă de soneria uşii de la intrare. M-am dus chiar eu să deschid. Venise un văr al socrului meu, un proprietar bogat, care locuia foarte departe, la celălalt capăt al oraşului. El a intrat, fără să dea bună seara, agitat şi înspăimîntat. Primele cuvinte pe care le-a pronunţat au fost: - Voi n-aţi auzit nimic aici? Toţi ne-am grăbit să-i răspundem, chiar înainte ca el să fi terminat ce avea de spus: - Deci, şi tu ai auzit? Şi tu? - Da, da, zgomotul acela, ca o împuşcătură puternică. Eram la masă... Ceea ce ne-a povestit a mărit şi mai mult stupefacţia mea. Această stranie coincidenţă, a două fapte identice, petrecute simultan, m-a făcut să reflectez... Totuşi, nu voiam, încă, să admit că «spiritele» ar putea fi cauza... În zilele următoare nu am mai vorbit despre cele întîmplate. Au trecut, astfel, două săptămîni. Într-o seară, eram singur, scriam ceva. Obosit, m-am întrerupt o clipă, mi-am aprins o ţigară şi m-am aşezat într-un fotoliu. În faţa mea, în oglinda veche, se reflectau rotocoalele de fum pe care mă amuzam să le lansez în aer. Ţigara era pe jumătate consumată, cînd mi-am dat seama că flacăra lămpii se micşora. Am vrut să curăţ fitilul, dar el s-a stins deodată. Am fost foarte uimit că, totuşi, camera rămînea luminată de o lumină cenuşie. Îndreptîndu-mi întîmplător privirea spre oglindă, am observat că ea reflecta o lumină mai puternică decît înainte şi, în strălucirea ei, am zărit o cameră cu alte mobile decît camera în care mă aflam. Părea că, în loc de oglindă, era o deschizătură care lăsa să se întrevadă o altă încăpere. Am crezut că visez, dar eram treaz şi am rămas nemişcat, stupefiat de scena pe care o urmăream. Căci vedeam o doamnă în vîrstă apropiindu-se, o doamnă în care am recunoscut-o pe mătuşa socrului meu, adică mama vărului care venise la noi în acea seară memorabilă, în care fusese auzită împuşcătura. Bătrîna s-a aşezat în faţa unei mese, a luat cîteva foi de hîrtie dintr-un sertar şi, cu multă concentrare, a început să scrie, atentă, fără să ridice nici măcar o singură dată capul. (Va urma)

CAMILLE FLAMMARION

(din volumul „Mesaje de dincolo de moarte”, traducere de FLAVIA BUREFF)

Share |

Articol vizualizat de 957 ori

26 Aug 2011