Ziarul Libertatea” ar putea să-şi spună şi Tricolorul”... Ne-am săturat de tupeul tău! Aşa îi răspundem lui Tökeş

Nu există zi lăsată de la Dumnezeu fără ca László Tökés să nu ceară cîte ceva de la lume. Nu există. Aer, apă, de cele mai multe ori pămînt, abţibilduri, un tub de şampon, hîrtie igienică, o bucată de funie, puţin săpun, o sticlă goală, medicamente compensate, orice, oricum, de la oricine, dar mai ales de la români, László Tökés cere. În ultimii 21 de ani, însă, cere şi bătaie”. Ultima pretenţie a fostului pastor reformat de lege şi de datini şterge praful de pe cuvîntul impertinenţă”.
Dacă teritoriile ni s-au luat, măcar să ni se asigure pe aceste teritorii drepturile minoritare şi autonomia naţională.” Cere şi ţi se va da, spunea Isus. Mai cere mult şi ţi se va da, spunem noi, de n-ai să mai poţi duce.
Pentru că tocmai am sărbătorit Ziua Naţională a României, nu vrem ca László Tökés, omul care cere mereu cîte ceva, aidoma unui cerşetor la porţile închise ale Istoriei, să plece iar cu sacoşa goală din casele noastre şi din ţara noastră, foarte rar a lui, şi atunci doar în ziua de salariu. Aşa că, la ceas aniversar pentru noi şi blestemat pentru el, la ceasul adevărului, adică, îi oferim spre lectură, o dată în plus, mărturia sinceră şi cutremurătoare a lui Edith, fosta sa soţie, extrasă din solicitarea de divorţ depusă de sărmana femeie, după 25 de ani de căsnicie, la Judecătoria Oradea, în 28 martie 2010, preluată ulterior, într-un singur gînd, de presa română şi maghiară: M-a terorizat şi traumatizat psihic, m-a înşelat cu multe femei, cu care a avut nenumărate aventuri. (...) S-a ajuns la absurditatea să comunice cu mine şi cu copiii prin intermediul scrisorilor pe care ni le trimitea în mod oficial, circa 200 de scrisori, şi al unui jurnal în care ne adresa întrebările la care aştepta răspuns. Eram obligaţi să menţionăm fiecare cheltuială pe care am avut-o, cu bonul ataşat: lapte, fructe, curent etc.”.
Aşadar, atît timp cît tu, dragă László, crezi că familia ta te înşela cu 4 felii de parizer dimineaţa, 3 chiftele şi jumătate la prînz şi 2 biscuiţi pe seară, başca eugenia muşcată din partea cu cremă, în zilele cu soţ, rămîn prea puţine de spus. Un om care cere mereu, dar care nu ştie să ceară iertare familiei sau ţării care-l acceptă e un mare zero. În traducere liberă, nu există. Sau, dacă există, nu contează.
P.S. Dacă tot îţi pui întrebări de drum lung şi de grija altuia, da, aşa e, Transilvania este a noastră!

Ziarul Libertatea” ar putea să-şi spună şi Tricolorul”...
Solidaritate pe bisericuţe

Şi a fost Ziua Naţională a României. Ziua reîntregirii ţării, sărbătoarea inimii Neamului Românesc. Ziua în care preşedintele actual, Traian Băsescu, ne-a îndemnat să ne manifestăm solidaritatea”. Sună, într-adevăr, frumos şi necesar, mai ales în aceste vremuri grele. Dar n-a fost nici ieri un moment de deplină simţire comună. Manifestările oficiale naţionale au fost rupte de autorităţi în două. Alba Iulia, locul unde s-a născut Unirea, nu putea fi evitată, ar fi fost culmea.
Preşedintele nu s-a dus însă acolo, ci l-a trimis doar pe Boc, care a şi fost copios huiduit şi fluierat. Au fost acolo şi liderii Opoziţiei, dar mai ales au fost oameni simpli, de prin toată ţara, pentru care România mai înseamnă Patria-Mamă. Festivităţile din Cetatea Unirii au fost însă aproape ignorate de TV, camerele de luat vederi fiind concentrate la Bucureşti.
Acolo unde Traian Băsescu rămăsese să primească onorul Armatei şi să asiste la parada militară. O paradă care a meritat aplauzele. În rest, la Arcul de Triumf, momente jenante. Un perimetru unde urma să stea Băsescu înţesat de sepepişti şi de invitaţi selectaţi cu grijă. Un preşedinte al tuturor românilor, acelaşi care îndemna la solidaritate şi armonie naţională, sosind băţos, dînd mîna şi salutîndu-se cu amicii şi curtenii săi (Blaga, Udrea, Funeriu, Paul Lambrino), dar ocolind ostentativ reprezentanţii Opoziţiei, între care preşedintele PRM, europarlamentarul Vadim Tudor. Un Băsescu apropiindu-se scurt, la final, de un grup bine ales. N-a scăpat însă nici el de fluierături, răspunzînd din uşa maşinii că peste tot în lume e greu”. Cu cine să fie solidari românii? Cu o Putere care-i batjocoreşte zilnic şi-i înfometează? Cu demnitarii care fură pe capete? Cu parlamentarii cărora puţin le pasă de alegători?
Ca epilog, două atitudini penibile. Primarul Albei Iulia, Mircea Hava, cel care acum un an adăugase Tricolorului o bandă portocalie, s-a zborşit la Ponta şi la Antonescu, acuzîndu-i că au venit ca să fie văzuţi”. Altă creatură, László Tökés, făcut cu sprijinul PDL vicepreşedinte al Parlamentului European, a transmis iarăşi un intolerabil mesaj iredentist: Acum 91 (sic!) de ani, Transilvania şi alte regiuni ale Ungariei au fost rupte de ţara-mamă”. Analfabetul nu ştie barem că Unirea de la Alba Iulia a fost la 1 Decembrie 1918, deci acum 93 de ani. S-o fi gîndit la Trianon (1920), dar Tratatul acela s-a semnat în 4/5 iunie. Aşa ne trebuie.
PETRU CALAPODESCU
(Text reprodus din ziarul Libertatea”,
nr. din 2 decembrie 2011)

sursa: ziarul tricolorul

Share |

Articol vizualizat de 1452 ori

03 Dec 2011