Eveniment
Traian Băsescu a plecat cu coada între picioare din SUA... AMERICANII NU ÎL POT SPRIJINI SĂ OBŢINĂ, PRIN FRAUDĂ, UN AL TREILEA MANDAT!
Deocamdată, Traian Băsescu a luat-o peste bot de la americani în privinţa dorinţei sale de a candida a treia oară la Preşedinţia României. Surse de la Cotroceni ne-au dezvăluit şi alte aspecte ale vizitei Chiorului în SUA, despre care se vorbeşte pe holurile Administraţiei Prezidenţiale. Astfel, la recepţia privată la care Chiriaşul de la Cotroceni a participat, la reşedinţa lui Joe Biden, actualul secretar de Stat al Apărării (fost director al CIA), Leon Panetta, i-a spus Chiorului că, în actualul context politic, va fi foarte complicat, aproape imposibil, ca Administraţia americană să accepte ca acesta să candideze la un nou mandat, ocolind prevederile constituţionale, dar poate face aranjamentele dorite pentru a fi numit premier după modelul Putin, la expirarea mandatului. Bineînţeles că nimeni nu poate şti cum va evolua politica de la Casa Albă în următorii ani şi cum se poate răsturna problema, dar ceea ce se mai ştie la Cotroceni este faptul că declaraţiile tot mai dese ale lui Traian Băsescu, conform cărora se retrage din politică după expirarea actualului mandat, sînt făcute pentru ca, la un anumit moment dat, el să poată spune: eu vreau sa mă pensionez, dar este nevoie de mine, deci mă sacrific şi voi conduce mai departe, indiferent de funcţie. Şi tot aşa trebuie înţeleasă afirmaţia cioclului Lăzăroiu că, în mod sigur, în 2015 va fi un alt preşedinte. Ştia el ce ştia.





