Eveniment
Senatorii italieni primesc subvenţii pentru masa de prînz. Salariul lor este de „doar” 12.000 de euro pe lună
Turiştii din Roma ştiu deja că este greu să găseşti o masă ieftină în restaurantele din Capitala Italiei. Aceeaşi problemă o au şi localnicii, care, pentru un singur fel de mîncare într-un local din centrul Romei, trebuie să plătească între 12 şi 14 euro. Există însă şi oameni care pot mînca 3 feluri pentru mai puţin de 8 euro, chiar în inima Capitalei - senatorii italieni. Prînzul la „Palazzo Madama”, clădirea administrativă a Senatului italian, este subvenţionat de stat. Astfel, o porţie de „Prosciutto con melone” îi costă pe senatori 2,33 euro (10 lei), orezul cu calcan şi flori de dovlecel costă 3,34 de euro (10 lei şi un ban), iar spaghetele cu anşoa 1,60 euro (6,85 lei). Pînă şi peştele spadă la grătar costă doar 3,55 euro (15 lei). Iar dacă senatorii se decid să bea şi o cafea, mai trebuie să scoată din buzunar 30 de eurocenţi (1,3 lei). Aceste detalii au ieşit la iveală după ce italienii aflaseră şi de alte beneficii ale senatorilor, cum ar fi călătorii gratuite în străinătate sau abonamente subvenţionate la frizer, totul în condiţiile în care un senator italian are un salariu de 12.000 de euro pe lună. Recent, preşedintele Giorgio Napolitano a rechemat miniştrii din vacanţă pentru a discuta despre reduceri bugetare în valoare de 48 de miliarde de euro, care să preîntîmpine falimentul statului. Luna trecută, în schimb, parlamentarii au adoptat un amendament prin care salariile lor vor fi protejate de eventualele tăieri bugetare. Cu peste 140.000 de euro pe an, plus alte beneficii, parlamentarii italieni sînt în topul european al salariilor.





