Eveniment
Sediul PRM Covasna a fost vandalizat Pe peretele sediului din Sfântu Gheorghe au apărut mesajul „Ţinutul Secuiesc nu e România!” şi o zvastică
Pe sediul Filialei Covasna a Partidului România Mare (PRM) au apărut ieri-noapte inscripţii referitoare la Ţinutul Secuiesc, precum şi o zvastică, drept pentu care la Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Covasna a fost depusă o Plîngere Penală. Plîngerea a fost depusă de către liderul PRM Covasna, Gică Agrigoroaie, mai mulţi poliţişti deplasîndu-se imediat la sediul PRM Covasna. Aici poliţiştii au constatat că pe unul dintre pereţii exteriori ai sediului partidului fusese scris mesajul „Székelyföld nem Románia!” – „Ţinutul Secuiesc nu e România!”, fiind, de asemenea, desenată şi o zvastică, în graffiti.
Potrivit preşedintelui PRM Covasna, întîmplarea este a treia din ultimii ani, sediul PRM Covasna fiind atacat şi vandalizat şi în trecut. Astfel, Agrigoroaie a amintit că, nu mai departe de anul trecut, drapelul României arborat deasupra sediului a fost găsit într-o dimineaţă sfîşiat. „Cred că aceste acţiuni sînt ale gărzilor paramilitare maghiare, responsabili putînd fi şi cei de la 64 de Comitate (organizaţie a tinerilor maghiari – n.r.). Este clar că au ceva împotriva PRM şi a tot ceea ce e românesc, pentru că noi am vorbit mereu deschis împotriva autonomiei, că doar nu s-au dus să facă aşa ceva la PSD sau la PNL, tocmai pentru că UDMR s-a aflat în alianţe cu social-democraţii şi liberalii”, a declarat Gigă Agrigoroaie. Acesta este de părere că întregul incident este un rezultat inclusiv al „declaraţiilor anti-româneşti” ale liderilor PCM şi UDMR, care sînt făcute pentru a-i intimida pe românii minoritari.
În ceea ce priveşte Plîngerea depusă la IJP Covasna, aceasta a fost confirmată, cu precizarea că se derulează cercetări pentru identificarea autorilor.
MONICA VAJNA
(„Observatorul de Covasna“)






