Tricolorul nr 138

din 23 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Eveniment

Cabbage Forte

S-a fâsâit!...


Alianța socialist liberală n-a reușit să aducă, ieri, în București mai mult de aproximativ 7000 de simpatizanți, deși propagandiștii acesteia au dat ca sigură venirea a 20.000 activiști. S-a dovedit astfel că uriașa mașinărie de propagandă mediatică a opoziției n-a reușit să-i convingă să iasă în stradă nici măcar pe cei înscriși deja pe listele de călători făcute de partide pentru   pasagerii autobuzelor care i-au transportat în Capitală. Prin urmare, nu le-au ieșit calculele nici de această dată, ceea ce înseamnă că susținătorii grupării USL sunt mai puțini chiar și decât membrii lor de partid. Interesant a fost și faptul că, după terminarea mitingului USList, care a stat sub semnul lui ”JOS...orice”, anarhiștii lui Antonescu/Mazăre/Ponta au avut surpriza să afle că piețarii de la Universitate nu-i agreează printre ei, jandarmii fiind astfel obligați să-i apere pe unii de alții. Așadar, toată „floarea cea vestită” a fost scoasă ieri din cazărmile USL pentru a protesta pe străzile Bucureștilor. Totul sub un suflu revoluționar de schimbare care în fapt nu a fost altceva decât o nouă dovadă că românii se lasă ușor manipulați și nu au învățat nimic din evenimentele de la 1989. Mascarada a fost deschisă încă de la orele prânzului de către revoluționarul marxist „Che Gue Măzărică”, venit la București însoțit de animatoare pe post de gardă personală pe o coregrafie de club. Un fel de Gaddafi cu garda sa pretoriană formată din virgine, numai că pițipoancele lui Mazăre erau trecute de mult de prima escapadă. Câteva zeci dintre aghiotanți lui Mazăre, îmbrăcaţi în uniforme kaki şi purtând berete roşii, au scandat scandează: „Nu vă fie frică, vine Măzărică!“. După bâlciul lui Mazăre, la orele 16:00, și-au făcut apariția la Arcul de Triumf cei trei mușchetari ai USL - Constantin, Ponta și Antonescu – care au urcat pe scena improvizată și au intonat imnul României, după care USL a început sarabanda loazelor. În prezența a circa 5-6.000 de oameni, și nu 20.000 așa cum susținea PSD într-un comunicat, circarii USL și-a început numărul de jonglerii cu declarații politice.

Alternativa USL pentru România: penali, nebuni și foști securiști

Au luat cuvântul, pe rând, personaje penale, cu afecțiuni psihice și foști ciripitori de la Secu, indivizi raliați disciplinat acestei mișcări politice. Sceneta, desprinsă parcă din piesele lui Caragiale, a debutat cu actorul Mircea Diaconu care fost prezentat drept „reprezentant al societății civile“. În realitate, el este senator al PNL și este anchetat în prezent de Direcția Națională Anticorupție (DNA) pentru o serie de abuzuri în calitatea sa de director al Teatrului Notarra, promovând nepotismul odată cu instalarea soției sale în funcții călduțe. „Această revoltă nu trebuie să se oprească până nu vom atinge ceea ce ne trebuie: «Jos Băsescu!». Nu pentru că noi vrem «Jos Băsescu!», ci pentru că trebuie «Jos Băsescu!»“, a mai țipat penalul Diaconu. El a fost urmat de naistul Gheorghe Zamfir care a fost exploatat politic de USL pentru acest moment, maestrul suferind de grave afecțiuni psihice. Acesta a vorbit despre cum Securitatea lui Ceaușescu i-a cercetat garsoniera și despre cum „dacii i-au civilizat pe romani“. Printre protestatari au putut fi zărite și alte personaje ale vieții publice, adevărați agenți oficiali și neoficiali ai USL. Unul dintre ei este așa-numitul jurnalist Stelian Tănase, care  rânjea din mulțime. Totodată, înainte de urcarea pe scenă a celor trei șefi ai USL, liberalul Radu Stroe, fost președinte al Comisiei parlamentare de control a activității Serviciului Roman de Informații, lua pulsul străzii. Nici senatorul PSD, Toni Greblă, cel care nu demult chefuia pe la nunțile țigănești din Oltenia, nu a lipsit dintre manifestanți.

Agentul electoral „Deleanu“ se reconspiră în PNL

Cireașa de pe tort a acestor luări de cuvânt a reprezentat-o anunțul fostului turnător la Securitate, Sorin Roșca Stănescu. Unul dintre creierele propagandei din spatele Antenelor și Realității a ales să se deconspire și să iasă din culise. Agentul „H 15“ a promis ieri, sub Arcul de Triumf, că se va înregimenta politic oficial în PNL, deși se cunoaște prietenia sa la cataramă cu Dinu Patriciu și slugărnicia față de Sorin Ovidiu Vîntu. „USL nu este PDL. (...) Acesta este ultimul meu discurs ca jurnalist, începând de mâine voi avea discurs politic. Am hotărât să mă înscriu în PNL dacă mă primesc. Mă angajez să răspund oricărei sarcini pe care mi-o va da acest partid, în care cred“, le-a spus participanţilor la miting, de pe scena instalată în faţa sediului USL, Sorin Roşca Stănescu. De parcă a fost vreodată jurnalist iar noua lui sarcină nu este doar încă o misiune primită de fostul agent al Securității,după cum însuși se declara în urmă cu câțiva ani. El a caracterizat mitingul de joi ca fiind cea mai mare demonstraţie politică din ultimii ani. „Demonstraţia politică de azi vine pentru a susţine toate demonstraţiile civice ale oamenilor deznădăjduiţi din toată ţara“, a mai spus SRS. De asemenea, „verdele“ Remus Cernea, ecologistul rebel, s-a pârguit aseară arătându-și adeziunea la roșiaticii lui Ponta.

USL refuză orice formă de dialog

„Revoluționarii roșii“ ai tandemului Ponta-Crin au declarat, ieri, că salută refuzul sindicatelor și a ONG-urilor de a discuta cu actuala guvernare menţionând că „anul acesta este sfârşitul lui Traian Băsescu şi un nou început pentru România“. Ponta a dat asigurări că Uniunea nu se va destrăma până ce nu scapă de preşedinte. „Trebuie să ne angajăm că nu se va mai întâmpla în România ce s-a întâmplat în ultimii ani. Trebuie să ne angajăm să fim împreună. Vom fi împreună până când vom scăpa de Băsescu şi până când vom reda România românilor“, a mai afirmat Ponta. Mai tranșant a fost Crin Antonescu care a dat la rândul său asigurări că USL va „scăpa de ăștia“. „Nu ştiu pe cine veţi vota, dar vă iubim, suntem alături de voi şi vă spunem bine aţi venit! Mulţi dintre voi, cei care acum, fără a fi membri ai vreunui partid politic, votanţi sau simpatizanţi ai USL, mulţi ne-aţi întrebat «când ne scăpaţi de ăștia». De ăştia nu putem scăpa decât împreună. De aceea vă spun, bine aţi venit, scăpăm de ăştia!“, a spus Antonescu. Liderul PC, aghiotantul lui Felix Voiculescu, Daniel Constantin a declarat că în cazul ajungerii la putere a USL se vor pedepsi vinovații actualei puteri. „USL, odată ce ajunge la guvernare, îi va ancheta conform legilor din România pe toţi cei care astăzi v-au împiedicat să veniţi în Bucureşti. Vom demara şi vom constitui comisii de anchetă pentru toţi care astăzi, şi mă refer la şefii Poliţiei Române, la şefii Jandarmeriei, la şefii Autorităţii Rutiere Române, care astăzi v-au împiedicat prin toate mijloacele nedemocratice. De asemenea, cei care au gestionat în mod incorect criza pe care am avut-o la Piaţa Universităţii cred că şi pentru ei va veni vremea să plătească“, a avertizat Daniel Constantin.  „Nu poate exista dialog între oameni cinstiţi şi hoţi. USL cere de urgenţă demisia acestor hoţi care ne conduc astăzi. Cerem un lucru foarte simplu acestui guvern - să plece, dar să plece acum“, a continuat Constantin. În final, Antonescu a susţinut un discurs prin intermediul căruia a spus că mitingul s-a terminat şi i-a îndemnat pe manifestanţi să plece acasă în linişte. „Am dovedit că avem forţă, voinţă, determinare“, a spus Crin.

De la Arc la Universitate

După discursurile celor trei șefi ai USL, peste 7.000 de oameni au participat la mitingul organizat de USL, 4.000 au fost îmbarcaţi în autocare şi au părăsit Bucureştiul iar ceilalți s-au îndreptat către Piaţa Universităţii unde erau la închiderea ediției circa 700 de persoane, potrivit purtătorul de cuvânt de la MAI, Marius Militaru. El a spus că Piaţa Victoriei a fost eliberată, o parte dintre cei care au protestat o vreme în faţa Guvernului plecând spre Piaţa Universităţii. La rândul său, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Bucureşti, Georgian Enache, a declarat, pentru Mediafax, că din cele 7.000 de persoane care au participat la protestul USL 1.000 s-au desprins şi au plecat spre Piaţa Victoriei. Traficul pe bulevardele Lascăr Catargiu şi Magheru a fost blocat pe un sens de protestatarii care au mers spre Piaţa Universităţii, pentru a se alătura manifestanţilor adunaţi aici încă de la ora 13.00, pentru a şaptea zi de protest.

Nicolae Bucur
Citeaza acest articol pe saitul tau

Share |

Articol vizualizat de 1106 ori

Afisari

20 Ian 2012

SilverZone.ro - campanie 15%

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.