Tricolorul nr 138

din 23 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Eveniment

Cabbage Forte

Rusia îl acuză pe Traian Băsescu de declaraţii naziste, în contextul atacurilor din Norvegia


Ambasadorul Rusiei la NATO, Dmitri Rogozin, a atras, duminică, 24 iulie 2011, atenţia asupra propagării fascismului în Europa, în contextul atentatului din Norvegia, soldat cu 92 de morţi, şi a evocat din nou declaraţia preşedintelui român Traian Băsescu, potrivit căreia, dacă ar fi fost în locul Mareşalului Antonescu, în 1941, şi el i-ar fi îndreptat pe ostaşii români peste Prut.

„Sîntem astăzi martorii fascizării unei părţi a europenilor”, a spus Dmitri Rogozin, într-un interviu telefonic pentru postul de Televiziune „Vesti“.El a semnalat că în Europa are loc o radicalizare bruscă a sistemului politic, iar lideri europeni precum preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel au recunoscut eşecul multiculturalismului, al politicii toleranţei faţă de migranţi.

Totodată, diplomatul rus a spus că alianţe militare ca NATO se dovedesc incapabile „să-i protejeze pe europeni de asemenea atacuri ale teroriştilor solitari”.

„Cum se poate lupta cu neonazismul în Europa, dacă în statele baltice acesta este la limită (...)? Dar ce să vorbim de statele baltice? Uitaţi, în România, preşedintele Traian Băsescu, pe 22 iunie, anul acesta, la trista aniversare de la atacul Germaniei fasciste asupra URSS, a declarat că el, în locul Mareşalului Antonescu, le-ar fi ordonat, de asemenea, ostaşilor români să treacă hotarul”, a evocat Rogozin.

„Dacă în interiorul NATO, în interiorul UE, există persoane cu cea mai înaltă funcţie în stat care practic fac declaraţii profasciste, (liderii europeni) nu au de ce să se indigneze că unii cetăţeni le interpretează ca pe un ordin de atac”, a adăugat ambasadorul rus la NATO, afirmând că „politicienii europeni trebuie să tragă o concluzie în această privinţă”.

Aserţiunile pe teme istorice ale preşedintelui României, dintr-un interviu televizat, au fost dur criticate de Moscova. Pe 30 iunie, purtătorul de cuvînt al diplomaţiei ruse, Aleksandr Lukaşevici, s-a declarat revoltat de afirmaţiile liderului român, calificîndu-le drept „o bravadă neruşinată”. Ulterior, şi preşedintele rus Dmitri Medvedev l-ar fi atacat pe Traian Băsescu, cu ocazia reuniunii Consiliului NATO-Rusia, care a avut loc pe 2 iulie la Soci, în sudul Rusiei, aspect relatat de Dmitri Rogozin pe Twitter.

 

Share |

Articol vizualizat de 2899 ori

Afisari

26 Iul 2011

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.