Tricolorul nr 138

din 23 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Eveniment

Cabbage Forte

PRM acuză că atât PD-L, cât şi USL au votat împotriva intereselor românilor


Ieri, Ion Nuică, preşedintele PRM Vâlcea, a anunţat că reprezentantul formaţiunii politice din care face parte a votat în Parlamentul European împotriva rezoluţiei prin care România este forţată să recapitalizeze FMI-ul cu 500.000.000 euro pe an. „Propunerea de Rezoluţie privind controversatul proiect de acord referitor la o uniune a stabilităţii fiscale, document asumat şi de Traian Băsescu la Consiliul European din decembrie 2011, prin care se stabileşte recapitalizarea FMI, din taxele şi impozitele cetăţenilor europeni a fost adoptată, miercuri, în plenul Parlamentului European. Aflat la lucrări, preşedintele PRM, dr. Corneliu Vadim Tudor, a votat împotriva viitorului act legislativ, în virtutea căruia România va fi nevoită să plătească, începând cu anul 2013, o contribuţie anuală estimată (deocamdată) la o jumătate de miliard de euro, bani care vor fi încasaţi de mafia FMI”, au anunţat peremiştii vâlceni, care mai spun că liderii europeni au decis ca ţările bătrânului continent să bage o parte semnificativă din banii contribuabililor, anual, în punga marii finanţe internaţionale, de unde aceleaşi ţări îi pot împrumuta cu dobânzi substanţiale. „Menţionăm că această scandaloasă Rezoluţie a fost votată, cu inconştienţă, de europarlamentarii PDL, UDMR, PSD, PNL şi PC. Şi atunci, cum mai îndrăznesc aceste partide să vorbească, în ţară, de Interesul Naţional?”, au întrebat retoric, reprezentanţii PRM.

Share |

Articol vizualizat de 1028 ori

Afisari

24 Ian 2012

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.

Comentariile utilizatorilor:

Socea Vasile -04 Feb 2012 11:20:03

Veni-va vremea sa raspunda pentru lichelismul de care dau dovada cei de mai sus,?vor putea ei duce ce vor lua pe cocoasa ,?