Tricolorul nr 138

din 23 Mai 2012


Adauga la Favorite

Seteaza pagina ca homepage

Contact


ISSN 2284-5607
ISSN–L 2284-5607
News Alert:

Eveniment

Cabbage Forte

POSDRU, prima lovitură primită de guvernul Ungureanu


Comisia Europeană a anunţat astăzi că suspendă pentru o perioadă de 6 luni fondurile europene destinate Programului Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU). Această suspendare se datorează modului defectuos de managemnet efectuat de România.

Ce presupune această măsură:

-introducerea "Registrului unic al cererilor de rambursare şi al cererilor de prefinanţare', birouri de sprijin şi acordarea de audienţe.

-toţi beneficiarii trebuie să declare pe propria răspundere că nu au oferit şi nu au acordat, direct sau indirect, niciun fel de foloase necuvenite, nici unui funcţionar public din cadrul AM POSDRU şi Organismelor de Intermediere Regionale, în legătură cu depunerea aplicaţiilor de proiecte şi pentru procesarea cererilor de rambursare.

- AM POSDRU şi Organismele Intermediare Regionale trebuie să acorde audienţe, în fiecare joi, de la ora 12.00 începînd cu 1 martie 2012. Tot de la această dată, vor funcţiona şi birourile de sprijin (Help-desk-uri, în cadrul Autorităţii de Management şi la Organismele Intermediare).

Acestea ar fi în mare problemele pe care România trebuie să le rezolve cît mai curînd posibil pentru deblocarea fondurilor UE. In caz contrar se poate merge pînă la întreruperea totală a finanţării.

 

GEORGICĂ BRÎNZILĂ

Share |

Articol vizualizat de 666 ori

Afisari

23 Feb 2012

SilverZone.ro - campanie 15%

Comenteaza acest articol



Trebuie sa fiti logat pentru a comenta acest articol.