Piţurcă, al doilea Angelo Niculescu?

Angelo Niculescu a rămas în istoria fotbalului românesc ca antrenorul care la Campionatul Mondial din Mexic, 1970, nu l-a băgat pe Nicolae Dobrin în echipa naţională, măcar 5 minute să joace! Era Gîscanul în forma lui cea mai bună! Datorită lui Dobrin, echipa României cîştigase calificarea la turneul final.

O ţară întreagă a suferit cîineşte văzînd că echipa României intră pe teren trei meciuri la rînd fără Dobrin, cel mai bun jucător. Cu el pe teren era limpede că am fi mers mai departe, am fi trecut de serii. Dar mai ales am fi arătat lumii un jucător fără pereche, pe care Planeta, văzîndu-l ce poate să facă cu mingea, s-ar fi întrebat foarte serios care este mai bun, Pele sau Dobrin!... Pentru mine, Dobrin a fost din stirpea lui Pele, Maradona, Messi... Nu ştiu dacă, de cînd se joacă fotbal în lume, au fost 11 jucători de talia lui Dobrin. Hagi, cît a fost el de mare fotbalist, a fost totuşi altceva. La fel un Zidane, sau Ronaldo, ori Platini etc. Foarte buni, excepţionali, dar fără dramul de nepăsare pe care îl punea Dobrin atunci cînd intra cu mingea în adversar, spulberîndu-l ca la un turnir cavaleresc. Asta era impresia pe care o lăsa Dobrin pe teren, unde a avut într-adevăr un comportamnet de cavaler, de domn, de gentleman perfect! Dar, încă o dată, n-a fost să fie! De data asta pentru că n-a vrut marele Angelo, domn profesor, cum îi plăcea să i se spună! Nu a meritat să i se spună aşa! Nici pînă azi nu s-a putut afla motivul pentru care Angelo Niculescu a avut acest comportament mizerabil, de neica-nimeni ajuns acolo unde nu-i era locul!...

Ce s-a întîmplat atunci în Mexic este o pagină din istoria nenorocului românesc... O istorie plină ochi de eşecuri pe mîna noastră... Mi-aduc bine aminte de meciul cu Portugalia lui Eusebio, din calificările pentru Mexic. Mă făcuse atent un prieten fotbalist şi tot meciul am urmărit cum jucătorii de la Dinamo s-au ferit să-i paseze mingea lui Dobrin! Singur Dumitrache ce a mai combinat cu Dobrin – aşa s-a marcat şi golul calificării, ceilalţi jucători efectiv l-au sabotat!... Pentru ei mai importantă decît calificarea Naţionalei era să nu se vadă aşa de clar diferenţa dintre ce jucau ei şi ce juca Dobrin... Păreau două sporturi diferite! Explicaţia cea mai plauzibilă a acestor aberaţii este simplă, biblică: invidia, firea pizmaşă a individului mediocru, bicisnic! Incapabil să se bucure cînd altul e mai bun decît el, incapabil să se bucure de norocul că fac parte amîndoi din aceeaşi echipă!... Invidia celui care fusese un jucător de duzină şi ajunsese antrenorul Naţionalei!... Toţi antrenorii care s-au perindat pe la Naţională, primul lucru pe care îl făceau era să arate că ei pot alcătui echipa şi fără Dobrin! Numai rezultatele şi presiunea spectatorilor îi făcea ca, într-un tîrziu, să-l cheme la lot şi pe Dobrin... E drept, acesta le oferea mereu un pretext, prin firea sa independentă, rebelă în sensul cel mai bun al cuvîntului! Dobrin nu avea nevoie de un antrenor care să-i spună ce să facă pe teren, nu-i trebuia decît o minge şi cîţiva adversari la care să le înnoade picioarele!... Mulţi i-au asemuit pe Ilie Năstase şi Nicolae Dobrin! Semănau în multe privinţe! Ilie Năstase a avut însă norocul să practice un sport individual, nu de echipă! Nu a avut nevoie de un antrenor care să-l selecţioneze, să-l bage în echipă! A jucat, a cîştigat şi a mers mai departe! În turul următor! Dobrin, săracul, a jucat, echipa României a cîştigat meciul datorită lui, iar la meciul următor antrenorul nu l-a mai băgat în echipă... Găsea vreun motiv ca să-l pedepsească, zicea el, pe Dobrin... În realitate ne pedepsea pe noi, suporterii Naţionalei! Năstase a mai avut şi noroc de un coechipier ca Ion Ţiriac, întreg ca om, care nu a fost deranjat că pe urma lui păşea unul mai bun! Dimpotrivă! Doar acesta este şi mersul firesc al lucrurilor! Povestea cu Mutu şi Tamaş sigur că diferă de a lui Dobrin, dar şi seamănă oareşicît. La fel şi cei doi antrenori, Angelo Niculescu şi Piţurcă!... Îi calcă pe urme Piţurcă atunci cînd se leapădă de cel mai bun jucător din Naţională, sub cuvînt că vrea să-şi păstreze neştirbită autoritatea de selecţioner asupra lotului de jucători!... Eşti într-o gravă confuzie, domnule Piţurcă, dacă crezi că sancţionîndu-l pe Mutu ţi-ai apărat sau reparat autoritatea! Ori demnitatea!

Scriu despre cazul dumitale, domnule Piţurcă, fără să ştiu exact care sînt detaliile concrete în discuţie, ca să te ajut totuşi să-ţi lămureşti nişte principii. Sigur, e vorba de opinii personale. Le-am discutat însă şi cu alţi susţinători ai echipei naţionale şi invoc şi autoritatea acestora. Şi te rugăm să pricepi, mai înainte de orice, că dumneata, ca antrenor al Naţionalei, nu ai dreptul la ţîfne şi crize de orgoliu! Asta o faci cînd este în joc o miză personală. Miza jocului în care ai intrat este infim de puţin personală! Efectul succesului sau insuccesului dumitale ca antrenor al Naţionalei României va face ocolul Planetei, pretutindeni unde bate o inimă de român, iar români acum sînt pretutindeni! Eşti în slujba lor, eşti argatul lor, eşti sluga lor regeşte plătită şi singura dumitale grijă este rezultatul de pe teren, cu care să-i bucuri pe români! Nu mîndria şi orgoliul dumitale sînt în joc, ci mîndria şi orgoliul nostru, a milioane de români. Noi te plătim! Noi vă plătim! Să-ţi fie clar motivul principal pentru care ai dreptate atunci cînd scoţi un jucător din lot: o faci dacă constaţi că ai alţii mai buni! Faci asta cînd ştii că mai ai 3-4 jucători mai buni ca el pe postul respectiv!... Se pune problema să-l dai afară din echipă pe cel mai bun? Ohoho! Păi, asta este o situaţie extrem de grea, de complicată! Nu ai dreptul să hotărăşti singur, nici dacă-l găseşti în pat cu amanta dumitale! Ideea de a-l scoate din echipă pe cel mai bun te depăşeşte! Nu-i poţi da singur curs, ci te consulţi, în primul cu tine însuţi, laşi să treacă un ceas, o zi, două, iar dacă nu renunţi – cum ar fi normal, te sfătuieşti cu mai marii fotbalului, cu câţiva prieteni.

Cel mai bun jucător din echipă este de neînlocuit! Randamentul echipei scade sigur fără acel jucător! Are de unde să scadă randamentul echipei noastre? Sîntem noi cu două clase mai buni decît viitorii adversari, astfel încît îi vom surclasa chiar dacă vom juca ceva mai prost? N-ai voie să te grăbeşti să-l dai afară pe cel mai bun pentru abateri de la regulile stabilite de antrenor. Nu cumva antrenorul a stabilit nişte reguli greşite? Căci reguli stricte de cantonament erau de înţeles dinaintea unui meci cu Argentina, să zicem, dar nu cu San Marino!...

Şi ai voie să impui numai reguli care, prin respectarea lor, contribuie la obţinerea victoriei!... Nu ai altceva în cap, ca antrenor al Naţionalei, decît să joace echipa bine şi să obţină victoria! Escapada lui Mutu punea oare în primejdie jocul de peste două zile al echipei? Nu cumva, dimpotrivă, regimul de încarcerare în hotel dăunează unor jucători, chiar dacă altora le prieşte la randament, drept care un antrenor inspirat ştie să nu le ceară ori să le impună la toţi jucătorii acelaşi regim de cantonament! Au mers la băut cei doi fotbalişti? Ce au băut şi cît? Nu cumva au ieşit din hotel ca să respire puţin aer curat, să-şi bucure ochii cu priveliştea unui orăşel italian celebru? Din cîte ştiu, dumneata „nu le ai cu băutura”! Nu cred că este nici cazul celor doi, dar ţin să-ţi aduc aminte că au fost mari fotbalişti în ţara asta, capabili singuri să decidă soarta unui meci, care nu intrau pe teren dacă erau în perfectă stare de trezie, fără picătură de alcool în sînge. Mă gândesc la Olaru, de la Rapid, la Varga, de la Dinamo, şi alţii. Jucători de geniu. Nu-i scoţi din echipă ca măsură educativă! Pentru dezalcoolizare! Ci îi laşi pe teren, dacă miza victoriei este mare!... Îi laşi, dacă joacă atît de bine încît pot determina victoria! Dopajul este eficient în multe sporturi: te face să alergi mai iute, să sari mai sus, să loveşti mai tare etc. Dar nu există doping care să te facă să driblezi mai bine sau să şutezi mai precis la loviturile libere!... Fotbalul fotbal este sportul care se apropie cel mai mult de artă! La nivelul marilor jucători te poţi aştepta să întîlneşti şi temperamente mai dificile, mai ciudate, a căror companie să fie mai greu de suportat! Cînd eşti antrenorul echipei naţionale şi dai de astfel de jucători nu te apuci să-i îndrepţi, să-i „aduci pe calea cea bună”, ci îi laşi să se scalde în apele lor, e prea tîrziu pentru dezvăţ, drept care le ceri un singur lucru: să-şi facă bine treaba pe teren, în timpul meciului!... În rest, după meci, Dumnezeu cu mila! Fiecare cum îşi aşterne! Îţi dau un exemplu, extrem de util şi altora, din alte domenii: Di Stefano şi Puskas, de la Real Madrid. Colaborau perfect pe teren. Erau şi prieteni. La un moment dat, între ei a intervenit o ruptură totală: amanta (sau nevasta?) unuia dintre ei a trecut în braţele celuilalt. A lipsit puţin să nu se lase cu vărsare de sînge! Cei doi au ajuns duşmani de moarte! Dar asta în viaţa particulară! În afara gazonului, în afara meciului! Ca jucători, coechipieri, au continuat să colaboreze la fel ca pînă atunci, căci victoria echipei era miza! Era raţiunea prezenţei lor pe teren! Şi pe teren şi-au vorbit mai departe, deşi numai atît cît era nevoie ca să se nască pasa de gol şi în final victoria.

Şi vă pun întrebarea capitală, domnule Piţurcă: excluderea lui Mutu şi Tamaş sporeşte şansele echipei noastre la victorie în meciurile următoare? Ştim cu toţii că nu, nici vorbă!

Dacă aţi greşit - şi cred că aţi greşit! – este foarte probabil că nu aţi greşit faţă de Mutu sau Tamaş. Dar este sigur că aţi greşit faţă de ideea de echipă naţională, faţă de noi, suporterii Naţionalei. Noi nu vă plătim ca să le faceţi educaţie jucătorilor, să le daţi eventual ce nu au primit în primii 7 ani de viaţă, să-i învăţaţi cum se dă bună ziua sau cum să folosească tacîmul de mîncat peşte etc. Dacă aveţi timp şi chef, nu le strică să-i învăţaţi şi aşa ceva. Dar menirea dumneavoastră, domnule antrenor, este alta şi una singură: să-i învingeţi pe adversarii României! Ai echipei Naţionale! M-ar întrista să ştiu că pentru a învinge am folosit mijloace necinstite, aşa cum au făcut alţii pentru a cîştiga meciurile cu echipa României, bunăoară cumpărînd arbitri. Dar mi se pare absurd şi inacceptabil să pierdem pentru că antrenorul i-a scos din echipă pe cei mai buni jucători! E inacceptabil!

ION COJA

Share |

Articol vizualizat de 2637 ori

17 Aug 2011