Eveniment
PEREMIŞTII ACUZĂ DIN NOU CONDUCEREA INSPECTORATULUI ŞCOLAR
Peremiştii gorjeni cer demisia conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean, în urma dezastrului înregistrat la nivelul judeţului Gorj şi de acestă dată la Bacalaureatul de toamnă. De asemenea, reprezentanţii PRM Gorj îi acuză pe Justin Paralescu şi Gheorghe Mitescu că se gîndesc doar la soarta Partidului Democrat Liberal, şi nu la cea a învăţămîntului. Reprezentanţii PRM Gorj sînt de părere că prin rezultatele catastrofale înregistrate de elevii gorjeni se demostrează încă o dată că aceia care conduc soarta învăţămîntului gorjean nu au ce căuta în aceste funcţii, astfel că în cadrul unei Conferinţe de Presă au cerut demisia inspectorilor Justin Paralescu şi Gheorghe Mitescu. Peremiştii îi acuză pe Mitescu şi Paralescu cum că sînt doar oameni politici şi se gîndesc doar la binele Partidului Democrat Liberal, şi nu la soarta învăţămîntului gorjean. Inspectorul general adjunct al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Gheorghe Mitescu, le transmite peremiştilor că nu ar trebui să facă astfel de acuzaţii, avînd în vedere că nu au nici cea mai mică legătură cu învăţămîntul şi nu cunosc adevăratele probleme ale sistemului. Mitescu a ţinut să precizeze că îşi asumă întreaga responsabilitate pentru rezultatele de la Bacalaureat, considerînd că reflectă valoarea elevilor. În ultima perioadă, pe fondul dezastrului de la Bacalaureat, între peremişti şi conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean s-au născut tot felul de acuzaţii şi declaraţii acide.
Tv SUD





